Page 4 - Cuvintul_Liber_1990_83
P. 4
CUVÎNTUL LIBER NR. 83 • SIMBĂTĂ, 31 MARTIE 1990
FAl» <*
CRONICĂ PARLAMENTARĂ COMUNICAT REÎNTÎLNIRE CU HANDBALUL
După patru etape în care echipa de handbal REMIN
Vineri, Consiliul Provi asupra lucrărilor comisiei Prezidiul Comitetului E- respectarea lui în vederea Deva a evoluat numai în deplasare, duminică va fi din
zoriu de. Uniune Naţională guvernamentale, în pofida xecutiv Provizoriu pe Ţară creării 'condiţiilor necesa nou acasă. La 1 aprilie, zi în care fetele noastre făgă
şi-a reluat lucrările în apeluluj acestuia, repre al Uniunii Democrate Ma re desfăşurării normale a duiesc că nu-şi vor păcăli suporterii, la Sala sporturi
plen. zentantul P.-N.Ţ.-C.D7 a în ghiare- din "România S-a vieţii -Sociale şi economice, lor, de la ora 10, se vâ disputa întîlnirea dintre REMIN
întrunit, în ziua de 29 mar
a convieţuirii în toate zo
Pe Oidinea de zi. figu cercat să declanşeze o dez nele şi localităţile, Deva şi „U" Farmec Cluj-Napoca./Se anunţă un meci
ră,âzf informarea de către- batere asupra problem ei' tie 1990, în cadrul ■ unei a dificil pentru echipa deveană, oaspetele venind după o
şedinţe de lueru.
naţionale. în IUminâ eveni- 2. A fost modificată, da înfrîngere pe teren propriu, cu I.L.S.A. Timişoara, în-
comisia instituită de Bi Au fost analizate urmă ta ţinerii congresului frîngere care le-a trimis în zonl fierbinte a retrogra
roul Executiv al C.P.U.N. _ mentelor Jîe la' Tîrgti Mu dării. ; . "t,: ■
reş. Mai mult, el şi-a ex toarele probleme la ordi UJD.M.R.; congresul se va
în vederea cercetării fap nea SUCI: întruni în zilele de 21—22 în deschidere, de la ora 9,00, elevii profesorului Do
telor petrecute în munici primat dubiile .cu privire ţ. Ppnţndu-se în discu , aprilie, în loc de 7—8 apri rin Reclaru vor susţine un m ^ i î n cadrul campionatu
la competenta-.Comisiei, gu- ,
lui Diviziei Şdblare dă baschet masculin, .în compania
piul Tîrgu Mureş şi în lo-' vernamentale care acţio ţie noua situaţie creată in lie, la Oradea. - echipei C.S.S. Braşov. ’ - .
calităţile din zonă,- în a nează in acest oraş. urma apariţiei elementelor % în uriRa. .demarării . ' „ ' . , G L A S k k E N T U L . :
doua lumăţate a lunii mar Au tnai intervenit şl alţi” naţionaliste extremiste la campaniei electorale, şar- 1. donstruetorul Bai* Mate 22” 16 Î S 613—509 55
ciriile' politice legate de a-
Tg. Mureş ş}, ulterior, în"
tie, precum şi adoptarea membri ăi C.P.U.N„ Unii- alte localităţi, ' Prezidiul ‘ eeăsta se situează în cen 2. I.L.S.A. Timişoara....” 22 14 3 5 471—429 53
Onor decrete-lege şi de solicitînd trecerea iâ Drdi-' ţine $ă atenţioneze pe toţi trul atenţiei; propunerea 3. A.E.M. Timişoara 22 12 2 8 514—488 48
22
9 2 11 490—482 42
4. REMIN Deva
crete, dezbătute şi aproba nea de zi propriu-zişă., al-v .membrii tJmunii, ţnteeaga, de candidaţi, popularizarea 5. „U“ Farmec Cluj-N.v 22 8 2 12 522—506 40
te de Biroul Executiv în- ţii, de asemenea, : optînd populaţie maghiari din în presă, radio şi televiziu 6. I U. Oradea 22 7 3 12 466—546 39
! tre cele două sesiuni ale, . pentru declanşarea dezba-, Romfinla asupra următoa ne a ţelurilor U.D.M.R. In 7. Electro Timişoara 22 7 2 13 464—526 38
lumina proiectului de pro
relor :
C.P.U.N. terilor în problema' naţio gram, popularizarea însem 8. I.P.A. Satu Mare * , 22 6 3 13 393—447 37
•Echipa dln*-gatu Maro s-a retras din campionat.
— să dea dovadă, ca şl
nală. pînă acum, de spirit de nului U.D.M.R. pentru
S-a convenit ca proble demnitate şi te^orisabiţi- .. campania electorală şi al
Ordinea de zi a şedinţei
6.P.U.N. a fost completa- ma naţională să fie discu tate, să pu cedeze în faţa tele vor trebui să stea în I.C.S.M.Ă. DEVA
tată tn sesiunea viitoare a provocărilor, sâ nu accep perioada următoare In a-
tC ’ lă propunerea membri- consiliului, după ce, In te nici un fel d» chemări • tehţiâ tuturor organizaţii A N G A I E A Z Ă
tpr eonsilîului, eu un nou cursul' săptămînii viitoare, declt dacă viii 'din partea lor Uniunii noastre. • vînzâtor-mâcelar
punct şl anume „Diverse", vor putea fi Cunoscute con Uniunii; 4. U.D.M.R. declară că Relaţii suplimentare la I.C.S.M.A., stra
tntrîndu-se în ordinea cluziile finale ale comisiei — să continuăm dialogul se raliază la Proclamaţia da Dr. Petru Groza, nr. 30, telefon 11229.
zi, aprobată în unani guvernamentale, care lu eonstrtictiv CU ţoate orga de la Timişoara, susţinînd
mitate. domnul ion Mînza- nizaţiile politice, sociale, în mod deosebit punctele
crează cu bune rezultate culturale printre care referitoare, la problema
ti, vicepreşedinte al Con la Tîrgu Mureş. . şi cu organizaţia „Vatra minorităţilor.
siliului Provizoriu de Uniu- S-a trecut la analiza ce Românească* In vede C.A.P. GURASADA
ite Naţională, a prezentat rea cunoaşterii şl înţelege
lor 17. proiecte de decret- Vinde cartofi de sâmînţâ (din R.D.G.),
înţormărea Comisiei insti lege şi decrete prevăzute rii reciproce a străduinţe La încheierea lucrărilor
tuite de Biroul Executiv la punctul 2 de pe ordinea lor, ideilor şi 'scopurilor, şedinţei a participat şl sortaţi, la preţul de 3 lei/kg.
şl eventual,
a apropierii
pastorul Tokes Laszlo, pre-
al CPU.N. în vederea cer de zi, care urmează a fi acestora; şedintele de onoare al U- Cei interesaţi pot lua relaţii la telefonul
cetării faptelor petrecute — potrivit; principiului nr. 107, Gurasada.
fn municipiul Tîrgu Mureş aprobate de Consiliul Pro-_ că majoritatea are drept niunii, întors recent din
şi Ih localităţile din zonă, vizoriu de Uniune Naţio datorie morală' ocrotirea călătoria sa efectuată In
In a doua jumătate a lunii nală. minorităţii, să solicităm Statele Unite ale Americil
martie- La închiderea emisiei, respectarea acestui princi şi Canada. ÎNTREPRINDEREA DE PROSPECŢIUNI
i dezbaterile pe marginea piu, respectiv, să asigurăm. 29 martie 1990.
decretelor-lege, continuă. Şl EXPLORĂRI GEOLOGICEI
După ce . di. Ion Mînza- PREZIDIUL COMITETULUI EXECUTIV PROVIZORIU - „HUNEDOARA" DEVA
tu a prezentat o informare (Rompres) PE TARA AL UD.M.R.
fn conformitate cu instrucţiunile de a-
plicare a Decretu|ui-tege nr. 50/4.02. f990,
se- disponibilizeazâ fonduri fixe w valoare
din Cărplniş, astăzi cind pă tle, strada Mureşului, bloc • IN ziua de 1 aprilie a.c.
şeşte pe dram ul pensionării. 12, apartam ent 27, otaj I. infor se ImpiLncşte un an de Ia în de 33 632 064 lei. *
V ăLa1 m ulţi ani !“. Sofia Ana, maţii la domiciliu după . ora cetarea din viaţă a celei care
Laurenţiu, Lettnţa, Cbsmln şi 17. (1108Î a fost Informaţii privitoare la fondurile fixe
Ciaudia. (1104) a VtND casă nonă, anexe, profesor d o m n iCa s Ir b u
URAM dragului şi bunu- grădină, ocupabUă imediat. o mamă şl o soţie cu cele tnai disponibilizate se pot primi la sediul;
f noSlru fată socru şi bunic Clopeia, nr. 46, telefon 957/; curate 0 mai umane sentimen
' Susan Nicoiae, din Toplita, cu 79245, 963/407*5. (1096) w te familiale, o flintă aleasă I.P.E.G.H. Deva, ştr. Minerului nr. 2, tele
CONVOCARE ocazia pensionară, m ultă să • VINO Convenabil aparte- ’ şl dragă, 'pe care o vom păs fon 22310, interior 55.
nătate, alături de mamă. Să ment două camere. Cărămidă, tra veşnic in sufletele Şl ini
ne trăiască tntftl mulţi ani mile noastre, ; Mlhal şl loan
• R EPR E Z E N T A N Ţ II s in d i fericiţi ! Dumnezeu să vă Alba lulia. Telefon 966/21795,
catelor din invăţftmlot, muni ajute. Familia Stoica. după ora 17. (1133) Sirbu. (1113)
• DUMINICA, 1 aprilie, se
cipiile D iv t şi Hunedoara, în (1100) a VtND radiocasetofon, dd- împlinesc1 doi ani de la m oar
truniţi In H m artie 1990, au • MULTA sănătate şl feri blu caset, Înregistrare rapidă
ftptărtt em rattuirea uniunii cire urăm lui /Stola Lucre- Hunedoara, 142Ş7, după ora 16. tea fulgerătoare a celei cate COOPERATIVA „METALUL*
Judeţene a ; Sindicatelor In- ţia, din Qrmlndea, de ziua el. (1131) a fost
văţăm înt,. cu respectarea auto „La mulţi ani i* (1103) tn HUNEDOARA
Te
nomiei fiecărui sindicat, in § AZI, cînd prinzi Încă un taiatile
vitam toate ionele să se afi trandafir , I» buchetul vieţii, PIERDERI încadrează urgent
(1135)
lieze untfmit. Inform aţii De dragă Doina Bodnar, soţul a A2S se împlinesc
va, 956/23107, 21714, Hunedoara tău Cică iţi urează sănăta • PIERDU* certificat nr. -sw ăm ln l de fa dSpariţîa foi-” • paznici
957/11197, 1291*. (1127) te, fericire” şl „La m ulţi ani i* 1426/1974, em is: do Adntln Ist ra gerătoare din viată a celui ca
(1121) ţia > financiară a ludCtnldl Hu re a '.fo st nn aăt ban. tată) • vopsitori auto
nedoara—Deva, pentru C-A.P.
ANIVERSARI • B UDNlC Aurica urează SlncraL Se declară nul. socru şi bunic: , • zidari
nusorli şale. Doina, din Crls- * m s m NicofcAE,
tur, sănătate, fericire şl „La a m i Nu te vom alta niciodată.
~ « TOATE florHe primăverii mulţi ani !“ cu ocazia zilei • PIERDUT bon porumb Soţia . Tereria* ■ capiii Ovldlu; • fierari-befonîftî
■- tete--; : OI*l) «5», etib en t *e I.I.C. «ovă, Olimpia, Nicoleto, ginerele Du- • timplari
• COLEGII de muncă de la pe numele Sirb Gheorghe. |1 m itra şl ncpoţft (1139)
mt sincer „La mulţi ani I" bltetil 3 aî B3.A.T.M. Deva U-
Dragul celor. Ig anL Cu.ttţa- ” reezkt eu ocazia pensionării, d<AIaW^tDUT icgltnnSî^’set- • du^fheri
Âfamustea. familia, fitioj doantnftor Ungureanu Rotelta victu, eliberată de E-M. Certei, DECESE
* ' a d N B In 'buchetul vieţii şi Ruda Eiisabeta, multă sănă pe nam etr C e^ea Eiena. O informaţii suplimentare la sediul Coope-i
grinzi cel de al 57-lea a n şi tate si fericire. > ,11137) declar aulă. : (1123) j
, « a ş e s tl pe liniştitul d ra m ; al p m * aigi Soaltă, azi, cu • PIERDUT bon 634> pentru a SINt e m împreună la t e rativei „Metalul", Hunedoara, str. N, B6I-1
w nafonSrll, dragă Glgl Şoaltă. ocazia pensionării, colegii a- 1*5 kg porum b, eliberat de ' fentfţă ctt Dtana şl mania e l..
' fjl -■ «tem un călduros _La vlatori dln Deva UI urează LLC Devu. pe num eie Surda In aceste momente1 d e grea cescu nr. 1, telefon 17655.
: -amuII ani fericiţi l" Sofia T in a m uttă sBnătate si ctt tnai mul Vasile. 11 declar nul, ! tnceţeare peiclmiite de pierde
- Şi rogUL . (1070) te lire întinse pe Mureş. „La 0X20) ; re» scumpului lor lată şl soţ
jp Cu ocazia pensionării m«UI ani i". 06$) • • PIERDUT bon I0I32; (tentau . ' IO AN BARBţr.
f omntjtul Avram Petra, cole- a CELE mai frumoase gin- ; iso kg porumb, eliberat de . Mevtt clasei « iftl-aO , Li
II ale muncă de la LM.C. De- duri, feridlre. sănătate ş l , din I.I.C. Deva, pe numele 'Oariă ceul matematlcă-fidiâi Hune
şl Borza vaier, seetla călduros „La mulţi ani* cti Rusallna. U declar nul. < - doara. , (1126) MlNACpRANDA-CERTEJ
- linia 0 800 — M.S. ocazia penslonărB dragei noas
- a fcteaza sănătate şt „La mulţi tre Gheorghlţa Dragoş. Co A PIERDUT dovâdă de p o -, începînd cu data de> 1.04.Î990,
oase nost) legii. (1133) . nim b nr. 2671/1988, eliberată . A_ PROFUND omagiu şi v eş.”
. . LA mulţi ani cu sănă- de C.C.A.LC. Orăştle, pe numeţe nica em httfre bum ilut nostru • ÎNCADREAZĂ IN MUNCA
“ («te urăm drac el noastre ma Adam loan. , O declar nulă, prieten, «el fcMe u .fbst Inginer
me Neta Ardildni, la împlini- VINZARi * 1 ■ .; ou») EDUARD WURM. i ® 15 operatori preparare minereuri,
şea frumoasei vtrste de B0 de A PIERDUT carnet coope S In te re ' eonddleanţe. Familia
ani. M ariana, Ileana, n o ra $i • ; VtND pavfiioa aptcsl pe rator, eliberat de Cooperativa Mater. Ol 2ă bărbaţi, categ. 4— 7.
' S o n # . (1113) patra roţi,* cu cabană pentru de credit Deva. pe numele
dormit. Deva, telefon 11997, Costişei Elena, tt declar nul. ; a COLEGH din Atei Ierul de Salarizarea conform Legii 12 din 1971
—_ ■ 0130) ; 0107) ■ proiectare LR.E Seva aduc, şi Legii 57/1974.
( • VtND muşină- de trieotft un ultim omagiu teiul care
CU ocazia penslonă- ) ed tarteiă. duhlu (acard. Passa a p a foăt un ban1 edfeg şi cola-
s
.
.
r a domnului ing. Sabtn Duomatlc.- ftevu». telefon 17934. OFERTĂ DE SERVICIU borator. inginer
Giurgiu, cafegii de m un ” ■■■ (1132) . ,■ EDUARD WURM.
că de la l.F.E.T. Deva p VINO casă. Hunedoara, A CAUT femeie Îngrijite Exprintăm ‘ sincere condo
11 urează sănătate şl ba si.. stradă Stelarilor, nr. 32. teie- copil. Deva, telefon 28075. leanţe familiei îndurerate.
curii r o toi/1102) fbu: 15562- - 0116) (1124) 0116)
A VtND butelie aragaz. De I.A.S. SIMERIA
va; telefon 11577, permanent.
0008) COMEMORĂRI Organizează concurs în data de 3 apri
p CLIPELE fericite să te A VtND o pereche de bol A COLECTIVUL de la
fnsoteaşcâ mereu si „flecare (5 ani) Hărtăganl. 159. Hog- A SE Îm plineşte nn an de 1.R.E, Deva — Sediu a- lie 1990, pentru ocuparea postului de:
ra?s a dimineţii să-ti aducă man Troian (1097) : cind nepreţuitul nostru duce un unim omagiu şl
num ai bucurii. „La mulţi anii0. A VtND, casă. Hunedoara, COSTTCA o p r iş a va păstra o pioasă amin * consilier juridic
Rem qş Luna* dip Sol mus. la stradă Sarmlregetusa. nr. 58 nu mal este. CU aceeaşi dră- tire celui care a fost u n
ăniversarea celor 43 de ani. (Chizldl. telefon 18426. goste şi durere 11 nlîngent. tar bun coleg, inginer Informaţii suplimentare Ia telefon 956/
Sptia, copiii si Viorel. OHO) timpul nn va şterge din inl- EDUARD WURM.
• (IUBI A VtND D ada 1300. Deva. Hiite noastre bunătatea, gene Sincere condoleanţe fa 60023.
p MULTA sănătate, bucurii, telefon 17088. (1106) rozitatea şi fineţea ini. Cum miliei îndurerate, OH7)
şi numai bine ti dorim dra- A . VtND apartam ent trăi naţii Boaby, Ita şl Tăvi Duma.
■gutui --«teu Mtnr.se Ursu. camere si butelie aragaz, orăs- fc. I)
Secretar de redacţiei NlGdlAE STANOU • Responsabil de nuimăr: VIORICA ROMAN • Gorecfurăt MIA TRUFAŞ. NATALIA VAS©
• Linotip işti«. NICCX.AE HA0A. RE MUS TRlF • PaginetoH i VtRGIL BUCUR. tOSIF OARADtCS • Zincogra» t ELtSABETA KATQ
• Stereofioarî ROMI SAS • MasinijH la rotatlvS ■ IACOB BOR2, CRISTIAN ONIGA. Tiraj ; 42000 exemplare, -
RFDaCTIA 51 ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, str. Petra Groza, nr. 35. Telefoane: 11275. 12157, 11585. Telex: 72288. TIPARUL: Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 257