Page 30 - Drumul_socialismului_1976_08
P. 30
ag. 2 ] DRUMUL SOCIALISMULUI
SECVENŢE DIN COLOANELE DEMONST
fUrmorg din pag. t) de sînge a poporului se întrupa „Am venit la marea sărbătoare cu înălţătoare şi angajată dorinţă
în Eliberarea noastră naţională şi realizări deosebit de bune, pe ca a oamenilor din primele rînduri
mîntului noua şcoală cu 24 săli socială. re sîntem hotărîţi să le sporim care, în acest an, au fost serios
dc clasă şi obiectivele de la Gru in viitor". concuraţi în întrecere de ortacii
pul şcolar minier" — se angajea HUNEDOARA în imensa coloană hunedoreană de- la Uricani, cei care în această
ză maistrul _Moise Tomuş şi alţi s-au aflat, ca în fiecare an, şi mi dimineaţă de august raportau
constructori. "„Vom deveni în acest nerii din Poiana Ruscăi, cei care 15 000 tone de cărbune extrase în
cincinal o importantă unitate de Cetatea de foc de pe Cerna s-a alimentează cu minereu furnalele afara sarcinilor de plan, iar la lu
case prefabricate" — spun parti gătit din nou în straiele ei cele Hunedoarei, s-au aflat şi acei oa crările de pregătiri de noi fron
cipanţii la demonstraţie de la mai mîndre, pe care şi le pune meni îri alb, care veghează la să turi un spor de aproape 500 metri
ItM.C. Bîrcea. „La nivelul anului numai Ia sărbători alese. Făuri nătatea semenilor lor, s-au aflat liniari. Omul care şi-a chemat or
1980 vom proiecta 4 500 de aparta torii metalului, constructorii, mi şi- lucrătorii din comerţ, de la tacii din întreaga vale să avanseze,
mente" — arată graficul de pe ca nerii, toţi cei care trăiesc şi mun P.T.'T.R. şi C.F.R., de la E.G.C.L. lunar, cîte 100 metri la lucrările
rul alegoric al I.P.H. însumîn- cesc în municipiul Hunedoara au şi F.I.L., de la „Vidra" şi coope de pregătire — brigadierul Con
du-le, ne dăm seama de marele adus din nou omagiul lor marii rativa „Drum nou“, s-au aflat mii stantin Grădinaru — e aici, în co
efort constructiv care se face în sărbători naţionale a poporului ro de oameni din toate domeniile de loană. „Eu dacă n-am
municipiu şi în întregul judeţ, mân — ziua de 23 August. Pe fru activitate din Hunedoara. Demon nu vin. Aş avea eu curajul să ri
efort îndreptat spre ridicarea con moasa magistrală a noului oraş, straţia oamenilor muricii din Hu dic fruntea în faţa tribunei dacă
puternic scăldată' în lumină; cu În
tinuă a nivelului nostru de. civili nedoara a fost încheiată de către n-aş avea ce raporta partidului ?
zaţie şi bunăstare. semnele sărbătorii arborate pe sportivi — cei care, în zilele de Acum am venit cu cea
Impresionantă şi generatoare de Irontiscipiiie clădirilor s-au arun sărbătoare, le .colorează plăcut tim ră brigadă — am format-o, numai
înălţătoare sentimente, ca însăşi cat punţi multicolore, armonioase, pul liber al oamenilor din marea din tineri, la 1 august. Dar suta
istoria detaşamentului muncitoresc peste străzi şi peste balcoanele cetate de foc şi de detaşamentele de .metri la .care m-am angajat,
pe care-1 reprezintă, este coloana blocurilor s-au revărsat din nou de gărzi patriotice, gata oricind chemînd ortacii din Vale, e sula,
ceferiştilor. S-au reunit jn coloa în imens şuvoi oamenii Hunedoa să apere cuceririle revoluţionare şi chiar mai mult ! Şj-apoi, vrem
;
rei, manifestîndu-şi ataşamentul şi ale poporului nostru-.
ne demonstranţi ce activează în ca, la anul, noi, cei din Uricani,
staţiile C.F'.R. Simeria şi Dcvă-că- recunoştinţa fierbinte faţă de să deschidem demonstraţia
lători, Simeria-triaj,. lucrători de partid, în frunte cu secretarul său PETROŞANI Mecanizarea, continua moderni
Nicolae
general,
t o v a r ă ş u l
la I.M.M.R. Un cor format din lu Ceauşescu, pentru chipul nou al zare a tehnologiilor din subteranul
crătoare la calea fe'rată intonea Văii Jiului are aici un suport trai
1
ză prin faţa tribunei acordurile so României socialiste, pentru liberta Citadela de cărbune a Văii Jiti- nic : indicaţiile preţioase date de
Cu cea mai aleasă dragoste, oameni din coloan
lemne ale unui imn : „Glorie, glo tea şi prosperitatea ei. lui, vatră ce şi-a transformat din secretarul general al partidului, poartă pe braţe şi in inimi chipul conducătorului
rie, partid conducător". Cîntecul Demonstraţia de la Hunedoara a rădăcini destinul, a cunoscut, în tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în iubit.
lor se înmănunchează cu respec fost deschisă, după tradiţie, de dimineaţa celei de-a 32-a aniver demnuri cârd, materializate, au
tul şi dragostea unui întreg po către pionieri. înveşmîntată în alb- sări a adevăratei şi deplinei liber făcut din oraşul Petroşani un pu
por pentru Partidul Comunist Ro albastru şi roşu cu tricolor, ,,pri-' tăţi a ţării, atmosfera caldă, însu- ternic centru al construcţiei de u-
măvara" Hunedoarei a trecut ca fleţitoare a marii noastre sărbă
mân, partidul prezentului şi al vii tilaj minier. Oamenii acestui cen
torului său de aur. „Cu o zi înain o adiere prin faţa tribunei oficiale, tori naţionale, entuziasmul robust tru — Î.U.M.P. — formează ia de
te — spune Iosif Răduţ, secretarul prezentîndu-şi sporul muncii din al demonstranţilor celui mai băr monstraţia din această zi una din
1
Comitetului de partid pe nodul cele trei trimestre ale anului (no bătesc detaşament al clasei mun tre cele mai compacte şi entuzias
C.F'.R. Simeria, am fost înştiinţaţi te de 8, 9 şi 10), aducind salutul ei citoare — minerii. Coloanele lor te coloane. Ei sînt autorii nume
că pentru activitatea bună, pentru voios ţârii, adresînd gîndul ei cu — nesfîrşite coloane de stindarde, roaselor utilaje şi instalaţii de
rezultatele ei din primul semestru rat de iubire partidului părinte, flori, lozinci ce aduceau slavă a- înaltă tehnicitate care, intrate în
ai acestui an, staţia Simeria-triaj ilngajîndu-se să urce mai viguros nilor libertăţii, poporului român, dotarea minelor, au făcut ca .nu
a fost declarată evidenţiată pe treptele împlinirii. partidului, cutezanţei şi clarviziu- mai în ultimul an încărcarea îri
ţâră". Şi tot după tradiţia Hunedoarei, nii omului aflat la cirma ţării, galerii să sporească cu 40 la Sută,
Trec prin faţa tribunei lucrătorii a 'urmat, păşind în marş energic, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, steme producţia realizată prin tăiere şi
din transporturile auto, telecomu prin faţa tribunei, colectivul „Erou ale patriei şi partidului, grafice încărcare mecanică în abataje să
crească cu 17 la sută, iar cea ob
nicaţii, economia locală a judeţu al Muncii Socialiste", siderurgiştii, prin care se raportau noile izblhzi
— au sosit în Piaţa Victoriei din ţinută din abatajele susţinute me
lui, comerţul de stat şi coopera cei care formează Unul din puter
nicele detaşamente muncitoreşti ale Petroşani, în marşul entuziast al talic cu 52 ia sută, Bucuria de a
tist, însoţiţi de frumoase care ale judeţului, precedaţi de două caro fanfarelor minereşti din întreaga se şti părtaşi de nădejde la aceste
gorice, cooperatori meşteşugari, Vale. Mitingul, care a deschis de urcuşuri din adîncuri o manifestă
silvicultori şi forestieri, lucrători alegorice, împodobite cu simbolu monstraţia oamenilor muncii din în coloane Gheorghe ScUrtu, Mir-
1
tipografi, şi cei din sectorul de rile distincţiilor pe care C.S. Hu
nedoara le-u primit in cincinalul Valea Jiului, a fost o nouă şi Vi- cea Favel, Constantin. Rănesc U, Ni-
difuzare a cărţii, din instituţiile braptă manifestare de 'ataşament coiae Mocanu din secţia turnătorie
sanitare, din unităţile judeţene de 1971—1975 pentru succesele remar
aprovizionare şi administraţie. cabile'obţinute în producţie. Braţe ia politica partidului, de angajare Martin Ambruş, Ion Păstărnac,
Coloanei de la „Avicola" Mintia vîrtjoase de oţelari şi furnalişti, ia autodepăşire în înfăptuirea o- Nicolae Tudor, Eugen Heintz, sute
Si urmează pitoreasca coloană a lu de laminatori şi cOcsari, de strun biectivelor cincinalului inaugurat de muncitori-constructori ai noilor
tehnico- condiţii de miincă dih âdîncurile
revoluţiei
semnul
sub
crătorilor ogoarelor judeţului. Ei gari şi electricieni poartă steagu ştiinţifice. Văii. De aceea, dialogul florilor
aduc prinosul muncii — pîinea a- rile de fruntaşi în întrecerea so Demonstraţia oamenilor muncii de lâ tribună la demonstranţi şi
cestui an darnic cu cei harnici. cialistă, drapele roşii şi tricolore,
Nicolae din Valea JiUHii a fost deschisă de din coloană la tribună e atît de
Braţele lor sînt încărcate de roa portretul 'tovarăşului frecvent şi de cald, de emoţionant
Ceauşescu, secretarul general al colectivul Exploatării miniere Vul
de, carele lor alegorice la fel. şi de apropiat. El s-a desfăşurat
Luncile Mureşului, Streiului şi partidului, preşedintele ţării, por can.
— Acesta-i mersul ţării, iar noi, de-a lungul a două ore, cit a durat
Cernei, poienile de la poalele Rete tretele celorlalţi tovarăşi din con
zatului şi ale Apusenilor şi-au ducerea de partid şi de stat — minerii,- îi ţinem pasul minereşte. iUarele raport muncitoresc, în care
semn al dragdstei şi încrederii lor La demonstraţia cîe acum un an
minerii de la Vulcan, Lupeni, Pe-
unit frumuseţile şi bogăţia intr-un — vă mărturiseam că vrem ca şi trilâ, Paroşenî, Lonea, Lupeni, A-
cîntec închinat muncii şi le-au neţărmurite în partid. Pe alte in
trimis la sărbătoare drept prinos genioase rare alegorice, pe grafice în ’76, tot rioi, cei de lâ Vulcan, ninoasa, Dîlja, Livezeni, Băfbă-
teni — din cele 10 stele ale Văii
de recunoştinţă partidului pentru si panouri sugestive, pe lozinci în- să ducem steagul de mină frun
Viaţa nouă a ţării şi a oameni sufleţitoare sînt prezentate reali taşă pe ţară. Iată-ne, acum, cu — şi-au manifestat bucuria, ataşa
mentul, responsabila angajare in
lor ei. zările obţinute in cinstea zilei de două asemenea steaguri. Ne tre marele efort al ţării. Puneau iu
buie mîndrie mai mare ? între
23 August, angajamentele îndepli
Şi pentru ca nimic din ceea ce nite şi cele de viitor. Se scandea barea brigadierului îlie Chindii, dc temelia angajării lor viitoare
cîntecul cîmpurilor a lăsat ca im ză numele celui mai iubit fiii al la E.M. Vulcan nu aşteaptă răs 103 000 tone de cărbune intrate,
presie în marea esplanadă a mu poporului nostru, tovarăşul Nicolae puns, dar ortacul său, Szabo Ba- peste prevederi, în acest an în cir
nicipiului capitală de judeţ să nu Ceauşescu, se exprimă hotărîrea lasz, care păşeşte' alături, sub fal cuitul economiei ţării, bărbăteasca
se piardă în eter prea repede, în fermă, unanimă, de îndeplinire durile roşii aîe drapelului ce-i lor vrednicie, conştiinţa lor revo
acordurile cîntecelor noastre — pe neabătută a prevederilor celui de trece în coloana întîi a muncii mi luţionară, încrederea deplină în li
care de veacuri le-âm purtat pe al Xl-lea Congres al partidului, cit nereşti din ţară, se simte îndem tera Cartei devenirii noii societăţi,
buze în iubire, în muncă şi în şi cele ale Congfesului educaţiei nat să răspundă : „Noi aşa gîndiin arzătorul legămînt de a fi umăr
luptă — trec prin faţa tribunei politice şi al culturii socialiste. şi cu dorinţa asta muncim ca, ia de nădejde la urcuşul ţării.
artiştii amatori din Bulzeşti şi Dă- „De 19 ani demonstrez la 23 Au anul, Vulcanul să aducă la defilare Reportaje realizate de : ION
bîca, din Vaţa şi Grid, din Stă- gust ca muncitor cocsar' în acest şi cel de-al III-lea steag al vred MÎRZA, LUCfA LICIU, ION CIOCLEI,
nija şi Cristur, din Romos şi Vă- mihunat colectiv al C.S. Hunedoa niciei pe ţară !“. DUMITRU GHEONEA.
Jişoara, din Hărţăgani'şi Stănceşti- ra şi, din an în an, bucuriile noas
Ohaba, din Sulighete şi Dineu tre au fost mai mari, pe măsura
Mare, din Călan şi Muncelu Ma mtmeii depuse. La anul şi în anii
re. Peste 700 de mesageri ai vie următori, vrem ca muncă să ne
ţii noastre culturale şi artistice, ai fie şi mai spornică, succesele mai
folclorului hunedorean. consistente, mulţumirile mai depli
Demonstraţia oamenilor muncii ne. Cil aceste gînduri demonstfez
se apropie de sfîrşit. Prin faţa azi, alături de tovarăşii mei coc-
tribunei trece coloana’ sportivilor. sari, alături de toţi siderurgiştii
Exerciţiile pline de graţie ale ti hunedoreni". Mărturisirea cocsaru-
nerelor gimnaste de la şcoala lui Anton Pascu am eitit-o şi pe
sportivă ne amintesc că în vara chipurile a sute, a mii de side-
aceasta, pe alt meridian al glo rurgişti hunedoreni care au de
bului, după ce o fetiţă de nici 15 monstrat la 23 August.
ani a uimit lumea, au .răsunat în Prin faţa tribunei oficiale trec
tru cinstirea României acordurile apoi constructorii, ‘oamenii care
Imnului nostru de stat şi pe cel au făcut din zi în zi mai frumoa
mai înalt catarg s-a înălţat trico să Hunedoara în cei 2G de ani, de
lorul românesc. Disciplina sutelor cind fiinţează I.C.S. Hunedoara.
de sportivi ne reaminteşte că, la Carul alegorie, graficele, panouri
noi în România, flecare ’tînăr are le, lozincile înscrise pe ingenioase
toate condiţiile să devină gloria dreptunghiuri şi hexagoane în cu
ţării. ' lori vii, uralele şi ovaţiile izVorîtc
—Tot ce am văzut în ziua aceas din inimi sincere pentru partidul
ta minunată — manifestare nestă nostru drag, toate vorbesc despre
vilită de dragoste a unui popor Vrednicia constructorilor hunedo
■pentru partidul său, pentru ţara reni, despre succesele lor în mun
sa, pentru conducătorul său, tova că, despre angajarea dc a-şi afn- Cu demnitate şi mîndrie minerea scă silit pilrtatd cCle două drapele
răşul Nicolae Ceauşescu, pentru plifica hărnicia, de a-şi spori pal de unitate fruntaşă pe ramură de minerii şefi de brigadă Ilie Chiron şl
Szabo Bsţlasz de la mina Vulcan. In doi afli consecutivi — dOtlă titluri
prezentul său glorios şi viitorul maresul realizărilor. Ecoul aefestor de fruntaşi pe ramură! Şi rezultatele in mutică cu dare au tiifistit mi
său de aur — sînt posibile pen gînduri s-a. făcut şi fierar-betonis- nerii vulcanului sărbătoarea Eliberării vorbesc despre aspiraţia lor la > Coloanele de demonstranţi din Deva au in frui
tru că în urmă cu 32 de aţii jertfa tul Dumitru Gologan, care spunea: cel de al treilea. găţii ale Subsolului.
pgppggi
Siderurgiştii hunedoreni au demonstrat cu satisfacţia frumoaselor rea Coloanele ţăranilor cooperatori de pe Mureş si ‘
lizări obţinute in producţie, cu hotărîrea de a le amplifica în viitor. Generaţia care va trăi sub soarele comunismului. harnice. Fotografa realizate de V. O'v'Olt