Page 40 - Drumul_socialismului_1989_12
P. 40
DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9 973 & MARfl, 12 DECEMBRIE 1989
Pag. 4
Schimb de mesaje
ÎN ATENŢIA CONSUMATORILOR
la nivel înalt
DE GAZE NATURALE
româno—mauritanian
întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor
NOUAKCHOTT 11 (A- de utilizare a gazelor revine beneficiarilor.
gerpres). — Din partea Pentru preîntînfipinarea accidentelor ce ar putea
t o v a r ă ş u l u i Nicolae surveni din cauza folosirii incorecte a instalaţiilor de
Ceauşeseu, preşedintele Re
(Urmare din pag. 1) Comitetul Politic Executiv a examinat gaze naturale se vor respecta cu stricteţe următoa
şi aprobat PROPUNERILE PRIVIND OR publicii Socialiste Româ rele reguli:
a beneficiilor şi la împărţirea benefi GANIZAREA ALEGERILOR GENERALE nia, a fost transmis pre 1. — ÎNAINTE DE APRINDEREA FOCULUI:
ciilor, inclusiv sumele rezultate ca urma DE DEPUTAŢI IN MAREA ADUNARE şedintelui Comitetului Mi a) Se va face ventilarea încăperilor în care func
re a majorării cu 0,5 la sută a cotelor de NAŢIONALA SI ÎN CONSILIILE POPU litar de Salvare Naţio ţionează aparatele de utilizare; în centralele termice
constituire a acestui fond, urmează să se LARE, CARE SE VOR DESFĂŞURA nală al statului Republica şi în încăperile cu aparate cu flăcări libere se va crea
plătească în 1990, după încheierea acti LA II MARTIE 1990. Islamică Mauritania, colo o ventilare permanentă ;
vităţii pe bază de bilanţ. Subliniind importanţa deosebită a a- nel Maaouya Ould Sid’ b) Se va controla tirajul aparatelor racordate ta
Sporirea mai accentuată a părţii va cestor alegeri, ca eveniment de seamă în Ahmed Taya, un mesaj coş; în caz că se constată lipsa tirajului, nu se va a-
prinde focul dccît după luarea măsurilor care să asi
prietenesc de salut, îm
riabile în veniturile totale ale oamenilor viaţa social-politică a ţării, în dezvolta preună cu cele mai bune gure tirajul (curăţarea coşului, a sobei, separarea apa
muncii, precum şi recentele măsuri pri rea continuă a democraţiei societăţii ratelor de evacuare mecanică, deschiderea clapetelor
vind majorarea retribuţiilor, creşterea noastre socialiste, Comitetul Politic Exe urări de sănătate şi feri de reglaj etc.);
ad losului de acord, atribuirea de stimu cutiv a hotărît ca propunerile privind cire personală, 'de pace şi c) Se va controla dacă robinetele aparatului de
lente pentru producţia de export şi majo organizarea alegerilor de la 11 martie prosperitate poporului utilizare sînt închise; dacă robinetele sînt deschise,
rarea cotelor de constituire a fondului 1990 să fie puse în dezbaterea Plenarei mauritanian prieten. se iau măsuri de ventilarea încăperilor respective şi
Comitetului Central al partidului. Mulţumind călduros pen
de participare la beneficii reprezintă o tru mesajul şi urările a- a celor învecinate, aprinderea focului făcîndu-se nu
elocventă expresie a grijii permanente a Trccînd la următorul punct de pe or dresate, preşedintele Co mai după aerisirea completă:
partidului şi statului nostru pentru ridi dinea de zi. Comitetul Politic Executiv d) Se va asigura accesul acrului de ardere în fo
carea continuă a nivelului de trai al în a aprobat propunerile privind compo mitetului Militar de Sal carul aparatului de utilizare (Drin deschiderea uşiţe-
tregului popor. nenţa COLEGIULUI CENTRAL DE vare Naţională, şef al sta lor eenuşarului la sobe, prin deschiderea fantelor dc
PARTID. De asemenea, Comitetul Poli tului R.I. Mauritania. a
Comitetul Politic Executiv a aprobat tic Executiv a aprobat propunerile pri rugat să se transmită pre acces aer în focar, prin pornirea ventilatorului etc.) :
PROPUNERILE CU PRIVIRE LA OR vind COMPONENŢA COMISIILOR PE şedintelui Nicolae Ceauşeseu c) Se va verifica funcţionarea aparaturii de auto
GANIZAREA REVELIONULUI 1990 ŞI PROBLEME ALE COMITETULUI CEN un cordial salut şi urări matizare;
A POMULUI DE IARNĂ. Pentru tradi TRAL AL PARTIDULUI COMUNIST f) Se va asigura ventilarea focarelor.
ţionala serbare a Pomului de iarnă, or ROMAN. Ambele propuneri urmează să de sănătate şi fericire, de 2. — LA APRINDEREA FOCULUI SI ÎN TIMPUL
succes deplin în activitatea
ganizaţiile de masă şi obşteşti au asigu fie prezentate spre dezbatere şi aprobare FUNCŢIONĂRII:
rat, din venituri proprii, fondurile nece Plenarei Comitetului Central al partidu consacrată bunăstării po a) După aerisirea focarelor minimum 5 minute se
porului român prieten, pro
sare, care se ridică la suma de peste lui. gresului şi prosperităţii poate proceda în continuare la aprinderea focului.
273 milioane lei, de care vor beneficia a- României. Aprinderea arzătorului sau a instalaţiei de ardere se
proape 4 000 000 de copii. în continuare, în cadrul şedinţei, a fost face numai cu aprinzătorul, fiind interzisă aprinde
prezentată O INFORMARE CU PRIVI Schimbul de mesaje a
De asemenea, s-a hotărît ca, în acest RE LA ÎNTÎLNIREA DINTRE TOVARĂ fost prilejuit de primirea rea directă cu chibrituri, hîrtie etc.:
an, pentru studenţi şi elevi din licee şi ŞUL NICOLAE CEAUSESCU SI TOVA de către şeful statului b) Se apropie aprinzătorul de arzător, după care
şcoli profesionale, care iau masa la can RĂŞUL MIIIAIL GORBACIOV SI CU mauritanian a tovarăşei se deschide lent robinetul de manevră, pînă Ia aprin
tină, să se acorde cîte 10 lei de per PRIVIRE LA ÎNTÎLNIREA LA NIVEL Paula Prioteasa, ministrul derea flăcării: continuarea deschiderii robinetului se
soană pentru suplimentarea meniului de ÎNALT A CONDUCĂTORILOR STATE industriei alimentare, care va face concomitent cu supravegherea stabilităţii
revelion LOR PARTICIPANTE LA TRATATUL s-a aflat în R.I. Maurita flăcării :
c> Respectarea instrucţiunilor elaborate de fabrica
Organele şi organizaţiile de partid, DE LA VARŞOVIA, care au avut loc, nia, în cadrul întîlnirilor producătoare a aparatelor de utilizare:
comitetele sindicale, consiliile oamenilor la Moscova, în ziua de 4 decembrie ă.c. periodice ale celor doi mi d) Supravegherea permanentă in timpul funcţio
muncii, organizaţiile U.T.C. şi de pio Comitetul Politic Executiv a apreciat niştri de resort, convenite nării a tuturor aparatelor neaulomatizate:
nieri, comisiile de femei vor iniţia, cu că în cursul întîlnirii şi convorbirilor la nivel înalt. e) Stingerea focului la aparatele de utilizare ra
prilejul Noului An, precum şi al serbării dintre tovarăşul Nicolae Ceauşeseu şi to cordate cu furfun se va face prin închiderea robine
Pomului de iarnă, ce va avea loc în pe
varăşul Mihail Gorbaciov — care se în tului de siguranţă (cel dinaintea furtunului). după
rioada 28 decembrie 1989 — 3 ianuarie scriu în cadrul dialogului tradiţional stingerea flăcării închizîndu-se şi robinetul de ma
1990, acţiuni cu caracter politico-ideologic româno—sovietic la nivel înalt — a fost nevră :
şi programe cultural-artistice cu un bo exprimată dorinţa comună de a se ac f) în instituţii (şcoli, cămine, hoteluri etc.), focul
gat conţinut educativ, patriotic şi revolu se aprinde şi se stinge numai de personalul instruit
ţionar. ţiona în continuare pentru extinderea şi însărcinat cu aceasta prin grija conducerii unită
Comunist
dintre
Partidul
conlucrării
Avind în vedere importanţa sistemului Român şi Partidul Comunist al Uniunii ţii beneficiare.
de preţuri în aplicarea mecanismului eco- Sovietice, dintre România şi Uniunea So g MOSCOVA. - La 3. — INDICAŢII SPECIALE:
nomieo-financiar, f'omitetul Politic Exe vietică atît pe plan bilateral, cît şi în Moscova a avut loc, luni, a) La utilizarea gazelor este interzis:
cutiv a aprobat PROPUNEREA CU PRI domeniul vieţii internaţionale. şedinţa Prezidiului Sovietu — să se aprindă focul dacă aparatul de utilizare
VIRE LA ORGANIZAREA COMITETU Comitetul Politic Executiv a dat o lui Suprem al U.R.S.S. După nu este etanş sau dacă nu are tiraj:
LUI DE STAT PENTRU PRETURI CA cum relatează agenţia — să se lase focul aprins nesupravegheat:
DEPARTAMENT AL MINISTERULUI deosebită apreciere şi a aprobat în una TASS, în cadrul şedinţei au — să se doarmă cu focul anrins:
nimitate poziţia exprimată de tovarăşul
FINANŢELOR. S-a apreciat că, astfel, se Nicolae Ceauşeseu în cadrul întîlnirii la fost discutate probleme le — să se doarmă în încăperi cu aparate de consum
asigură aplicarea fermă şi unitară a pîr- nivel înalt a conducătorilor statelor gate de desfăşurarea Con gaze neracordate Ia coş:
ghiilor financiare şi de preţuri, o mai participante la Tratatul de la Varşovia, gresului deputaţilor Poporu — să se utilizeze aparate de consum ncracordate
bună corelare a planurilor financiare, subliniind că aceasta corespunde întru lui al U.R.S.S., care îşi reia Ia coş, pentru încălzirea încăperilor:
ceea ce va conduce la creşterea eficienţei totul orientărilor stabilite de Congresul marţi lucrările la Mosco — să sc facă modificări la instalaţia de gaze fără
economice în toate domeniile de activitate. al XlV-lea al partidului, intereselor şi va. • r. aprobare legală:
Comitetul Politic Executiv a hotărît aspiraţiilor poporului nostru, cauzei gene BS AMMAN. - La Amman _ să se obtureze secţiunea coşului în timpul func
TRECEREA UNITĂŢILOR DE GRĂNI rale a socialismului şi păcii in lume. a avut loc o întrevedere ţionării aparatelor de ardere:
b) Dacă se simte mirosul caracteristic al gazului,
CERI DIN SUBORDINEA MINISTERU Comitetul Politic Executiv a reafir între regele Husscin al Ior
LUI APĂRĂRII NAŢIONALE ÎN SUB mat hotărîrca Partidului Comunist Ro daniei şi preşedintele Egip să se ia de urgenţă următoarele măsuri :
v
ORDINEA MINISTERULUI DE INTER mân, a României socialiste de a acţiona tului, Hosni Mubarak. in — stingerea tuturor focurilor :
NE. — deschiderea uşilor şi ferestrelor;
pentru dezvoltarea relaţiilor cu toate ţă centrul atenţiei s-au aflat _ să nu se aDrindă chibrituri şi să nu se mane
ui vederea îmbunătăţirii funcţionării rile socialiste, pentru întărirea unităţii aspecte ale relaţiilor inter- vreze întrerupătoare electrice;
sistemului de control, printr-o unificare solidarităţii şi colaborării lor atît în con arabe, o serie de probleme — să nu se doarmă noaptea în încăperi.
şi coordonare comună a tuturor orga strucţia socialistă, cît şi în lupta pentru internaţionale şi ultimele e-
nismelor cu atribuţii în acest domeniu, dezarmare, colaborare şi pace. în acest voluţii ale situaţiei din O- ☆
Comitetul Politic Executiv a hotărît crea rienful Mijlociu, căile şi
rea CONSILIULUI SUPERIOR DE CO- cadru, a fost subliniată necesitatea de a mijloacele de soluţionare Reamintim abonaţilor casnici şi asociaţiilor de lo
ORDANARE A CONTROLULUI ASUPRA se organiza, în cel mai scurt timp, o a conflictului din re catari că plata consumului dc gaz se efectuează în
ACTIVITĂŢII ECONOMICE, FINAN consfătuire la nivel înalt a ţărilor socia giune. termen de 5 zile de la data primirii înştiinţării de
CIARE ŞI SOCIALE, ca organ de nartid liste, în vederea discutării în comun a plată sau depunerii în cont la C.E.C. Peste acest ter
şi de stat. cu dreptul de a controla şi problemelor legate de dezvoltarea con men se percep penalizări, iar la 30 de zile se încetea
lua măsuri ferme de întărire a răspunde strucţiei socialiste în aceste ţări. ză furnizarea gazelor
rii. ordinii şi disciplinei în aplicarea ho- Comitetul Politic Executiv a soluţio Degradarea aparatelor de măsură sc sancţionează
tărîrilor şi legilor ţării în toate dome nat, de asemenea, probleme curente ale cu amendă de la 500 — 1 000 lei.
niile de activitate. activităţii de partid şi de stat. Consumatorii de gaze naturale sînt obligaţi să
permită delegaţilor întrenrinderii distribuitoare ac
cesul pentru control, verificarea sau revizia instala
ţiilor dc gaze.
Abonaţilor care se opun la efectuarea controlului
ANTREPRIZA DE CONSTRUCŢII li se va sista furnizarea gazelor pînă la efectuarea
controlului şi după achi tarea tarifului de deschi
COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ MONTAJ A REGIONALEI DE CĂI FERATE dere.
„MOŢUL" BRAD T I M I Ş O A R A
C O M U N I C Ă *
strada Avram lancu, nr. 30,
Pentru executarea unor lucrări la linia Apelăm de asemenea Ia întreaga populaţie de a-
ÎNCADREAZĂ URGENT * de cale ferată pe sectorul llia—Nemeşeşti, ne sprijini în depistarea oricăror emanaţii de gaze
pe conductele stradale sau din spaţiile verzi.
© electrician întreţinere şi reparaţii. trenul de persoane nr. 2 187, cu ple Pentru orice emanaţii de gaze. sau cauze care ar
Condiţiile de încadrare sînt cele prevă carea la ora 15,03 din staţia llia, nu cir putea diminua gradul de siguranţă în exploatare al
zute de legile 12/1971 şi 57/1974. culă în data de 14 decembrie 1989 pe conductelor şi instalaţiilor de gaze, se va telefona de
urgentă echipelor de intervenţie, care răspund la te
Informaţii suolimentare la sediul coope sectorul llia—Nemeşeşti. lefoanele : DEVA 12177: HUNEDOARA 12849: CA
LĂ N 30492 : SIMERIA 61343: ORĂSTIE 42465. PARO-
rativei, telefon 50791. Trenul pleacă din Nemeşeşti la ora ŞENI-VULCAN 70032: HAŢEG 77190.
15,47 spre Lugoj.
COI p G'l l| OF REDACŢIE: Minei Bod°a. Sabin Cei-bu. Ion Ciorlai. Dumitru Gheonea. Tiborîu Istrafe (redactor şef), Gheorghe Pave! (redac tor şef adjunct), Nicolae Tîrcob.
REDACţlA ŞI ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, str. Dr. Pe uu Groza, nr. 35. Telefoane : 11275, 12157, 11585. Telex: 72288. TIPARUL: Tipografia Deva, str. 23 August, nr, 275.