Page 41 - Calendar_2024
P. 41
PERSONALITATEA LUNII MAI
NICCOLO MACHIAVELLI
(3. V. 1469 – 1527)
555 de ani de la naşterea
prozatorului, dramaturgului şi omului politic italian
1469 – S-a născut la 3 mai în micul sat San Casciano in Val di Pesa la
aproximativ cincisprezece kilometri de Florența, fiul lui Bernardo
Machiavelli și al Bartolomeii di Stefano Nelli, ambii de familii culte și de
origini nobiliare, dar cu puține resurse din cauza unor datorii ale tatălui.
1494-1512 – A intrat în serviciul guvernului în calitate de contabil,
cunoscând succesul după proclamarea Republicii Florentine, în 1498. A fost
secretar al „Consiliului celor Zece”, consiliu care conducea negocierile
diplomatice și supraveghea operațiunile militare ale republicii.
1503-1506 - Machiavelli a reorganizat apărarea militară a Republicii
Florentine. Deși, în această perioadă, armatele de mercenari erau folosite
în mod curent, a preferat să se bazeze doar pe recrutarea de localnici
pentru asigurarea unei apărări permanente și patriotice.
1512 - Familia florentină Medici a recâștigat puterea asupra Florenței și
republica a fost dizolvată, Machiavelli a fost destituit din funcție și
arestat pentru scurt timp, fiind învinuit de conspirație împotriva noii
puteri. După eliberarea sa, a fost exilat și detașat în San Casciano, unde
și-a scris cele mai importante lucrări.
1527 - A murit la Florența, pe 21 iunie, și este îngropat în Bazilica Santa
Croce.