Page 50 - vl_46
P. 50
Faptul că l-am avut alături de
noi pe medicul Ovidiu Dragoș
Argeșanu a fost un privilegiu deosebit
în primul rând pentru că ne-a oferit
prilejul de a afla lucruri extrem de
interesante, inedite, despre cărțile sale
și, în al doilea rând, pentru că a fost un
excelent prilej de dialog, de întrebări
care își căutau un răspuns competent și
documentat din partea unui om
pasionat de marile întrebări ale
existenței omenești din această lume și
de dincolo de ea. Multe lucruri despre
care scrie și vorbește domnul Ovidiu
Dragoș Argeșanu depășesc, poate,
capacitatea obișnuită de înțelegere, dar
aprofundarea subiectelor din cărțile și
conferințele sale ne poate deschide orizontul spiritual și vom avea, cu siguranță, o cu totul altă
perspectivă asupra lumii în care trăim.
După cum însuși mărturisește, fiecare carte „este o consecință firească a studiilor mele în
ceea ce privește contactul cu oamenii, problemele lor, boala, magia și viața”.
În cadrul conferinței Ovidiu Dragoș Argeșanu a încercat să răspundă unor întrebări precum:
ce este trăirea spirituală, cum se ajunge la conștiința
de sine, impactul trezirii spirituale în familie și
societate, educația spirituală ca formă de creștere a
conștiinței de sine.
În finalul întâlnirii, autorul a oferit autografe
numeroșilor cititori care au fost prezenți la acest
eveniment.
Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018 48