Page 26 - vl_62
P. 26
Scriitori hunedoreni
L-AU PURTAT PE PUȘTI DECÂT SĂ TRĂIEȘTI VISÂND CĂ
TRĂIEȘTI
de la spital la spital
unul era închis se-mbolnăvise portarul mai bine mori fără să știi că ai murit
la altul n-aveau sirop pentru tuse reinventându-ţi speranţele copilăria
medicul de gardă fuma la parter ori primele iubiri deziluzii
asistenta-șefă făcea sex cu brancardierul nerenunţând la aripi jertfindu-te
doar morga era disponibilă dacă e necesar pentru o idee
cu gheața topindu-se pe instalații un om pe care l-ai putea iubi
ce să sufere morții necondiționat chiar fără a-l cunoaşte
să degere bietul copil doar de dragul ideii supremației iubirii
învățătoarea îi dăduse foarte bine alegând necuvintele în locul rostirii
pedepsindu-l doar în zile impare surâsul în locul durerii
o dată că o pictase cheală colorând cerul totul pentru alții pentru tine nimic
în galben ori se întristase pentru poate vei afla cine ai fost
puștoiaca pusă în genunchi în cele din urmă acceptând prețul
de mâine totul va reintra în normalitate ce trebuie plătit
divorțată de curând tânăra mamă decât să trăieşti amăgindu-te
își comandă online rochie că trăieşti mi-ai spus
pentru înmormântare mai bine mori visând
că n-ai murit
ÎNTR-O CLIPĂ DE SFIDARE A
NE ÎNTÂLNEAM PE KARLUV MOST GRAVITAȚIEI
fără să ne înţelegem în prealabil frunzele au pornit să se înalțe spre cer
trecând doar dintr-o parte în alta ploua dinspre pământ spre nori
printre oameni fericiţi șușotind între ei furnicile curgând șerpuitor către soare
nepăsându-le de ceilalți ca spre un mușuroi final
iubindu-se fără efort te-am ținut în brațe să nu te pierd
așa cum respiri trăiești visezi să nu ne înstrăinăm unul de celălalt
mă zăreai şi chipul ți se umplea prinși în acest vârtej haotic
de o lumină nouă în care poți confunda orice cu orice
ce-ţi poţi dori mai mult decât un surâs viața cu eternitatea iubirea cu durerea
zbor de hulubi voiajori sub cer imaculat nașterea cu o moarte inopinantă
ca o zeiță Vltava ne despovăra de spaime dintr-o dimineață nostalgică
la picioarele unei statui de septembrie
un domn bătrân învăța să moară era ca și cum nu ne-am fi cunoscut
rezemând cu spinarea soclul de granit tot încercând să ne reîndrăgostim
avea atâta împăcare pe chip încât la un capăt de viață o margine
tăcerea sa nu tulbura de lume a nimănui
pe nimeni
25
Vox Libri, Nr. 1 (62) - 2022
