Page 10 - Vox Libri Nr.73/2024

Profesiune si vocatie
,
,

lumea aristocrației curtenești, de acum făcându-se cunoscută prin intermediul scrierilor sale. O
contribuție, intitulată „Viziune” (titlu complet: L'Avision de Christine) – scrisă în același an, 1405,
cu Le Livre de la Cité des Dames („Cartea cetății doamnelor”) –, ne trimite cu gândul la Boethius,
deoarece autoarea, folosind alegoria, își imaginează o întâlnire cu Filosofia Doamna, așa cum se
exprimase Boethius în De consolatione philosophiae, întâlnire care prilejuiește respingerea ideilor
presocratice, taxate ca bizare, contraargumentele fiind împrumutate din scolastica medievală
(aristotelică). În Viziunea sa, întâlnirea cu această filosofie scolastică (Filosofia Doamna) are loc în
sălile Universității din Paris, moment în care, se confesează Cristinne, am îngenuncheat rugând-o
să-mi umple poala cu comori, dar s-a dovedit că erau prea grele pentru trupul meu gingaș și
feminin. Am primit foarte puține [...] nu atât de puține, totuși, că nu le-aș schimba cu nicio altă
8
comoară ori bogăție .
*
Această primă ediție Ficino Platonis opera omnia a fost sponsorizată de Francesco
Berlinghieri și Filippo Valori care i-au contactat pe Fra Domenico de Pistoia și pe Lorenzo de
Alopa, propunându-le să tipărească opera platonică tradusă de Ficino din greacă în latină într-un
9
număr de 1025 de exemplare. Contractul a fost semnat la 25 ianuarie 1484 , cu precizarea că familia
Valori – Bartolomeo, Filippo și Niccolo – l-a sprijinit pe Ficino în multe feluri și cu diferite prilejuri,
10
inclusiv financiar și politic .
În privința activității tipografice de la conventul St. Jacopo di Ripoli – fondat în afara
11
zidurilor orașului, dar relocat, pentru siguranță, în 1292 –, tipărirea cărții lui Ficino a început la 8
februarie 1484 și, până în septembrie, două din cele cinci părți ale lucrării au fost deja gata. În tot
acest timp, probabil în august, a murit Fra Domenico, astfel că întreaga responsabilitate a căzut pe
umerii lui Lorenzo de Alopa. Dacă, inițial, acesta lucrase la proiect cu statut de ucenic, de acum va fi
meșter (proto)tipograf în toată regula.
Ca notă generală, călugărițele respective – provenind, cum am precizat deja, din elita
florentină – erau educate inițial acasă, însă unele au primit întregul bagaj de cunoștințe, inclusiv
serioase cunoștințe de latină, la San Jacopo di Ripoli, un exemplu în acest sens fiind Angela di
Lionardo Rucellai, una dintre cele mai talentate copiste de manuscrise din comunitatea dominicană
12
respectivă, care a intrat în viața monahală la vârsta de un an, în 1444 . Însă, așa cum am menționat
în rândurile de mai sus, tinerele învățau acasă – de adăugat, de obicei împreună cu frații lor –, iar
odată ajunse la mănăstire erau mentorate de călugărițe cu experiență în arta caligrafică ori în cea a
împodobirii manuscriselor, iar rodul muncii lor devenea sursă de venituri pentru lăcașul
mănăstiresc unde viețuiau. Cu riscul repetiției, după apariția tipografiei la Ripoli, monahiile s-au
implicat activ, deși ca auxiliare ale procesului de tipărire, în apariția incunabulelor de acolo, după

8. Ibidem, pp. 198-199.
9. Melissa Conway, The Diario of the Printing Press of San Jacopo di Ripoli 1476-1484: Commentary and Transcription,
Florence, Leo S. Olschki, 1999, p. 17.
10. Paul Oskar Kristeller, Studies in Renaissance Thought and Letters, vol. III, Editioni di Storia e Letteratura, 1993, p.
145.
11. Sharon Strocchia, „Savonarolan Witnesses; The Nuns of San Jacopo and the Piagnone Movement in Sixteenth-
Century Florence”, în Sixteenth Century Journal, nr. XXXVIII, issue 2, 2007, pp. 393-418, la pp. 396-397.
12. Melissa Moreton, „Nun-Scribes and Their Colophons: Female Self-Identification and Rememblance in Early
Modern Italy”, în George A. Kiraz, Sabine Schmidtke (eds.), Literary Snippets: Colophons Across Space and Time,
Piscataway/NJ, Gorgias Press, 2013, pp. 201- 226, la p. 203;
Vox Libri, Nr. 4 (73) - 2024 8