Page 14 - Ghid_2024
P. 14

GHID PRIVIND INCOMPATIBILITĂȚILE ȘI CONFLICTELE DE INTERESE    EDIȚIA 2024

             c) alte situații decât cele prevăzute la lit. a) și b) în care managerul sau soțul/soția,
         rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură
         patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager.”
              De asemenea, prevederile art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese
         se aplică și persoanelor care ocupă  funcții specifice comitetului director, şefilor de
         secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice, respectiv membrilor
         consiliului de administraţie, în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (9), art. 185 alin.
         (15) și art 187 alin.(13) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

              Referitor  la  sancțiunile  aplicabile  funcției  de  manager  de  spital  pentru
          nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese, potrivit art. 184 alin. (1) din
          Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contractul de management
          încetează în cazul apariţiei unei situaţii de conflict de interese prevăzute de lege sau
          în cazul nerespectării termenului de 30 de zile de la numirea în funcţie pentru a înlătura
          motivele de conflict de interese apărute (art. 178 alin. (4) și art. 184 alin. (1) lit. e) și f)
          din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății).


              ❼ DIFERENŢA ÎNTRE CONFLICTE DE INTERESE ŞI INCOMPATIBILITĂŢI:

              Una  dintre  cele  mai  frecvente  probleme  care  se  manifestă  atât  în  sistemul
          administrativ, cât şi în mass-media, este confuzia care se creează între existența unei
          situații  de  conflict  de  interese  și  existența  unei  situații  de  incompatibilitate.  Dacă,
          pentru existenţa unui conflict de interese, oficialul public trebuie să ia o decizie care
          să influenţeze un interes personal,  pentru a se afla într-o  situaţie de incompatibilitate,
          un  oficial  public  nu  trebuie  să  ia  nicio  decizie,  fiind  suficient  faptul  că  exercită
          concomitent două sau mai multe funcţii al căror cumul este interzis de lege.

              Exemplu de conflict de interese:
              Primarul  A  din  oraşul  X  semnează  un  contract  cu  firma  soţiei  sale.  Un  alt
         exemplu este organizarea unei licitaţii de către Consiliul Judeţean B la care participă şi
         câştigă firma fratelui preşedintelui consiliului.

               Exemplu de incompatibilitate:
               Viceprimarul  X exercită  în  acelaşi  timp  şi calitatea  de  funcţionar  public sau
         angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia.


      AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (A.N.I.)                          Pag. 14 din 55
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19