Page 40 - Drumul_socialismului_1969_12
P. 40
PAG 4 DRUMUL SOCIALISMULUI - VINERI 12 DECEMBRIE 1969
SECVENŢE INTERNAŢIONALI « SECVENŢE INTERNAŢIONALE
S.U.A.
Ornanizatia Naţiunilor Unite Prezentarea scrisorilor de Pregătiri
acreditare de către ambasado-
NEW YORK 11 (Agerpres). re nu au semnat încă protoco tat încă două rezoluţii referi in vederea
Oomitrtu] Politic al Adună lul dc la Geneva, să facă a toare Ia situaţi.i refugiaţilor
rii Generale r« adoptai eu 5l> cest lucru in anul 1070. palestinieni. Una dintic ele rul României la Viena
de voturi. 3 contra şi 35 de In document se subliniază, cere tuturor statelor membre organizării
abţineri o rezolul ic priv ind totodată, importanta proiectu ale O N U . să-şi sporească
armele chimice si bacteriolo lui de convenţie cu privire la contribuţia la operaţiunile O-
gice. Documentul nratâ că interzicere,» elaborării, produ firiului dc ajutor si lucrări VIENA 11 — Coresponden Cu acest prilej, ambasado
..folosirea in timp de război a cerii şi depozitării armelor O.N.U pentru refugiaţii pales tul Agcrpres, P. Stâncescu. rul român a transmis preşe celui de al
tuturor tipurilor de arme chi chimice şi bacteriologice, pre tinieni în Orientul Apropiat, transm ite: Ambasadorul ex dintelui Austriei un mesaj d?.
mice avînd efecte toxice di cum şi distrugerea acestora şi iar cea de a doua. propusă de traordinar şi plenipotenţiar al salut din partea preşedintelui
recte asupra omului, anima se cere Comitetului pentru dez Statele Unite, exprimă regre Republicii Socialiste România Consiliului de Stat al Repu treilea
lelor si plantelor" este contra armare să dezbată de urgen tul eâ nu au fost aplicate re la Viena. Dumitru Aninoiu. blicii Socialiste România.
ră- spiritului protocolului de ţă măsurile pentru interzice zoluţiile ONU. in această şi-a prezentat, la 11 decern Nicolae Ceauşescu, pregum şi
la Geneva din 10‘Jă. Rezolu rea folosirii acestui tip dc problemă, privind repatrierea bric, scrisorile dc acreditare urări de prosperitate poporu moratoriu
ţia interzice, de asemenea, arme. sau acordarea dc compensaţii preşedintelui Republicii Aus lui austriac. Mulţumind, pre
„folosirea în timp de război refugiaţilor. tria, Franz Jonas. şedintele Jonas a transmis la NEW YORK 11 (Agcrpres).
a cazului asfixiant toxic sau O rîndul său cele mai calde u- Organizaţiile pacifiste din
altor substanţe asemănătoare, O râri dc fericire preşedintelui Statele Unite işi intensifică
precum si a mijloacelor bac NEW YORK 11 (Agerpres) Consiliului dc Stat al Repu activitatea în vederea organi
teriologice". Adunarea Generală a O.N I’ NEW YORK 11 (Agcrpres) blicii Socialiste România, zării celui de-al treilea mora
Statele Unite au votat îm a adoptat un proiect de rezo Consiliul de Securitate a a Nicolac Ceauşescu. şi poporu toriu pentru pace in Vietnam,
potriva acestei rezoluţii Se luţie ru privire la situaţia re probat joi recomandarea se Festivită lui român. ce va avea loc în zilele de
ştie că guvernul american nu fugiaţilor palestinieni aflaţi cretarului general al O.N.U., La solemnitatea prezentării 13, 14 şi 15 decembrie Un
a ratificat protocolul de la în teritoriile ocupate. Rezo V Thanl. piivind prelungirea •scrisorilor dc acreditare au purtător de cuvint al comite
pină la 15 iunie 1970 a man
Ceneva. Preşedintele Nixon a luţia subliniază ..drepturile datului forţelor Naţiunilor U ţile de la participat W. Platzer. secre tului „Moratoriul pentru Viet
cerut la L’5 noiembrie Congre inalienabile ale poporului pa tar general al M.A E . func nam" a declarat câ sc aşteap
sului să ratifice acest proto lestinian" şi cerc „Consiliului nite din Cipru. ţionari superiori ai Cancela tă ca la demonstraţiile din
col de Securitate să ia măsuri c- Forţele O N U se află in Ci riei prezidenţiale şi Ministeru luna decembrie să participe
Un olt proiect do rezoluţie fieaep. in concordantă cu pre pru din 1964 Liubliana lui dc Externe austriac. mult moi mulţi americani de-
adoptat de Comitetul Politic vederile cartei ONU., pentru cît la manifestaţiile din oc
se referă la necesitatea dis punerea in aplicare a rezolu O După ceremonia prezentării tombrie şi noiembrie.
trugerii stocurilor existente de ţiilor Naţiunilor Unite în a- BELGRAD 11 — Corespon scrisorilor de acreditare, pre In cadrul acţiunilor dc pre
arme chimice şi bactcnologi- eeastâ problemă". NEW YORK 11 — Cores dentul Agcrpres. N. Plopeanu, şedintele Austriei a avut o gătire. la Detroit a fost orga
ce şi cheamă tonte statele, r a Adunarea Generală a adop pondentul Agcrpres, C Alr- transmite : Joi. la Liubliana convorbire cordială cu amba nizat un miting. Unul din li
xandroaie, transmite: In Co sadorul român. derii sindicatului lucrătorilor
mitetul pentru problemele c- au continuat festivităţile con In aceeaşi zi. ambasadorul
conomicc şi financiare al A- sacrate împlinirii a 50 dc ani Republicii Socialiste România JAPONIA. Un vechi obicei nipon de peste 200 de ani - „sim- din transporturile auto. Oib-
bons. a declarat câ acţiunile
rlunării Generale a fost adop de la înfiinţarea Universită bolul foiţei". Un japonez din To kio culcat pe podea, suportind .beretelor verzi" şi atrocităţi
tat in unnn imit ale un proiect ţii din capitala R S. Sloveni.» a fost primit în vizită de pre greutatea a 4 saci cu orez (60 kg fiecare) şi a unui vas de
le sâvirşilc dc trupele ameri
Jean Rey despre de rezoluţie privind comerţul Cu acest prilej preşedintelui zentare de cancelarul federal. lemn, in care se pregăteşte o pr ăj■ tură tradiţională din orez nu* cane in Vietnamul de sud de
şi dezvoltarea. Documentul in Tito i-a fost decernat titlul Josef Klaus. şi de preşedinte mită „mochi". monstrează caracterul inuman
vită Conferinţa Naţiunilor U- de Doctor Honoris Causa el le Parlamentului austriac. Al al războiului dus de S.U.A.
mte pentru comerţ şi dezvol Universităţii din Liubliana fred Malcta.
Rezultatele conferinţei tare (U N CT A d ) şi orga pentru contribuţia sa la dez
nismele şale permanente să
voltarea economică şi politi
continue discutarea de noi că a Iugoslaviei socialiste, la
propuneri menite să asigure o dezvoltarea ştiinţei şi cultu rîndul studenţilor şi muncito veţicni Suma reprezintă des
„celor şase“ desfăşurare avantajoasă tutu rii Luind cuvîntul, preşedin C U R I E R rilor participanţi la demon păgubirea pe care o revendică
ror statelor, a relaţiilor co
tele R.S.F. Iugoslavia a voi bit
straţii. împotriva studenţilor.
această comună din cantonul
merciale. în domenii ea pro despre lupta pentru rmanei Yalais pentru pagubele provo
dusele de bază. manufactura pare şi afirmare a poporului ♦ © + cate dc... trupele lui Napo
te. schimburile financiare, sloven în trecut şi lupta tu Ţinând iugoslav Duşan leon. cu prilejul trecerii lor
STRAS BOU RG 11 (Ager holl. vicepreşedinte al Co transporturile maritime. Fro- turor popoarelor iugoslave Vlaco. in virstă dc 17 ani. este prin regiune. Consiliul comu
preş). — Luînd cuvînlul joi misiei C IvE. '' icetul plasează activităţile vii pentru libertate şi indepen unul clinice puţinii pacienţi nal işi exprima speranţa că
rn faţa Parlamentului euro Ir» încheicrr. prcşcdinlelc toare in acest sector in con denţă. despre efori urile şi suc mre supravieţuiesc operaţiei „cu prilejul bicentenarului
pean dc la Strasbourg. .Iran Comisiei (’ F Iv si a exprimat textul recomandărilor confe cesele lor în construcţia so Comitetul Central al Partidului Ncn Cno IlaUsa! «Ic transplantare n inimii El naşicrii împăratului, Franţa
Rpy. preşedintele Comisiei eon v încerc.i <ă rolul executi rinţei U N C .T A D . de la cialistă. Vorbitorul a subliniat r dat publicităţii o dr^laraţie in care denunţa ..<(»• m i- se simlo atît. dc bine tncil va onora datoriile contractate
C.K.fv, n evocat rezultatele re vului de la Bruxelles, h» ce Deliii si al celui de-iil doilea necesitatea întăririi frăţiei si rea de către S U.A. ■■■ rolului aşa-numilelor torţe spe medicii spitalului din Houston de unul dintre fiii săi celebri".
centei conferinţe )a nive) înalt priveşte tratativele majore ale unităţii popoarelor iugoslave, ciale în războiul dc agresiune din haos'* — transmite (Texas), unde a fost operat,
a Pieţei comune. El s-a refe ţârilor eomunllnre. precum şi deceniu al Naţiunilor Unite hotâriren lor dc a apăra su agenţia V,VA. In declaraţie se relatează despre orga ii-au permis să părăsească Ediţia de anul acesta a ex
rit. de asemenea, la „planul adoptarea unor măsuri deo pentru dezvoltare, invilînd ţă veranitatea independenţa, in nizarea unei operaţiuni dc amploare vizind cucerirea, vSlutclc Unite, pentru a sc îna poziţiei Rcmbrandt, care se or
Barre“ care preconizează crea sebite. va spori considerabil rile membre să adopte măsuri tegritatea teritorială şi cuce cu ajutorul unor detaşamente ale forţelor speciale in poia în Iugoslavia. ganizează la Amsterdam, şi-a
rea unei uniuni economice sî înrepind dc anul viitor. corespunzătoare. ririle Jor revoluţionare care au fost recrutate cu forţa clemente ale triburilor închis miercuri porţile. Ea s-a
monetare a „celor şase“, a că din regiunile de munte, a unor zone controlate în pre O Q # . bucurat de un mare succes,
rui aplicare pe etape ar urmn zent de forţele Pathet Lao. In capitula Columbiei s-a Ilâlînd toate recordurile înre
*â înceapă anul viitor anunţat câ un grup dc cerce gistrate în Olanda. în cc pri
Rey a informai Parlamen tă to ri dc la Institutul naţio veşte numărul vizitatorilor
tul comunitar că „cri şase* |TAL|A Mişcări greviste de amploare Centrala unică a oamenilor Rcfcrindu-se la arest amen nal dc cancemlogie din Bogo f’e porţile expoziţiei au intrat
nnul acesta 400 489 vizitatori
ta au reuşit să i/,nlczc un vi
*-or întreprinde în 1070 o se muncii din Chile a adresat un dament, agenţia URI ronside- rus de cancer uman. Purtăto
ne de reforme structurale în apel conducerii partidului de- râ câ el vizează îndeosebi im rul de ruvînt al institutului .tuci; van Sicltlc. in vîrslă
domeniul agriculturii în con mocrat-creştin dc guv-ernâ-* porturile dc textile provenite a precizat câ experienţa a fost de 53 ani, un milionar din
formitate ru planul elaborat ROMA 11 (Agcrpres). — şi o reducere a programului rii agricoli a tratativelor ru mint in care se pronunţă îm din Japonia şi ţările Europei cea luată în urma studierii u statul Nevada, a fost arestai
în acest scop de Sicco Mans- In mai multe sectoare impor de muncă. La chemarea celor reprezentanţii sindicali, in ve potriva proiectului de refor occidentale, domeniu în caic, nei tumori a ganglionilor lim sub acuzaţia de conspiraţie la
tanlc ale economici italiene trei mari centrale Gndicale derea înnoirii contractelor co mă constituţională. Acest pro cu toate insistenţele Statelor fatici Echipa dc cercetători crimă Poliţia a făcut cunos
au fost declanşate miercuri s-au aflat în grevă şi pi ofeso lective. Marii proprietari in iect. se spune în apel, este în Dnîtc, partenerii nu au fost «'oUimbii'ni este condusă <le cut câ Siekle a oferit in oc
noi greve. In metalurgie -* ni de la şcolile elementare <,» tenţionează să amine cu un dreptat împotriva drepturilor convinşi încă să-şi reducă pro( dr .1 uIio Oslina şi prof tombrie, prin interpuşi, suma
unde continuă negocierile in medii, rare cer reformarea sla an aplicarea noilor contracte, legale ale oamenilor muncii „voluntar' cantitatea expor dr. Efraiin Oslcro. de ă 000 dolari oricărei por-
Cosmos — 314“ tre reprezentanţii organizaţi lomului dc promovate în g ra anulînd astfel peste 50 dc a- şi organizaţiilor sindicale şi a turilor.
9» ilor sindicale de ramură şi dele superioare şi sporirea semenca acorduri provinciale participării acestora la viaţa
pe orbită patronat — «indicatele au salariilor Un număr mare do rare fuseseră semnate pînâ socială a ţârii. * © ♦
nunţat o nouă serie de greve
şcoli au fost închise sau şi-au
acum.
perlate care se vor desfăşura redus orele de studiu datorîiA In regiunile agricole au n- ♦ © ♦ Havld Kcnned.y, ministrul „I; F. a Germanie! trebuie să stabilească relaţii dc
înlrc 15 şi 31 decembrie. grevei. finanţelor al Statelor Unite, hună vecinătate <u l'.sliil, aşa cum a fâeul-o cu Vestul",
MOSCOVA 11 (Agcrpres) — Miercuri, funcţionarii ban Joi au intrai inlr-o grevă vut loc demonstraţii şi mitin La II decembrie, unul din care a făcut o vizită in Fran a :lc durat pic-jtd'niele Gustav I leinemann in cadru'
La 11 decembrie, in Uniunea cari au început o a doua se de cinci zile şi lucrâlorii de guri ale greviştilor. La Roma. rele mai bogate zăcăminte dc ţa, h avut miercuri seara o unui intimii i cu /juriştii străini „Este o necesitate vi
Sovietică a fost lansat sateli rie de greve, care vor dura la o serie de întreprinderi a'e iinde’S-au adunat mii de mun minereu de fier din nordul întrevedere cu ministrul fran tală pentru ţara mea să trăiască in pace cu toate
tul artificial al Pâmintului pină la 23 decembrie. Aceştia industriei alimentare. Au a1 citori agricoli din întreaga re Suediei şi^a încetat activita cez al economiei şi finanţelor. tclc", a adăugat el. Jlcinemann n declarat totodată câ
..Cosmos-314" Lansarea are ca revendica înnoirea contracte nunţat, de asemenea. înceta giune. a avut loc un miting la tea, ra urmare a grevei celor Valery Giscard iT Estaing. Du acordul de Iu München din 1938 este evident caduc.
scop continuarea explorării lor colective do muncă. In a rea lucrului şi muncitorii din care au luat cuvîntul repm 4 760 de salariaţi de la minele pă cum relatează agenţia
spaţiului cosmic potrivit pro ceeaşi zi. au inlrat in grevă Industria morâritului. zentanţi ai celor trei mari „Svappavaara", „Kiruna" şi France Presse, problemele o-
gramului anunţat anterior. muncitorii din întrep» inderile centrale sindicale italiene. O „Malmberget“. Greviştii re bordatc dc cei doi miniştri
La bordul satelitului sint particulare ale industriei pe ★ demonstraţie de amploare s-a vendică îmbunătăţirea condi nn au fost dezvăluite, ca şi la
instalate aparate pentru cer ♦ roliere. Acţiunile lor vor du ROMA 11. Corespondentul desfăşurat şi pe străzile ora ţiilor de muncă şi dc salari Rruxelles, Ilaga. Londra şi soanc care se va angaja sa o-
Honn. unde ministrul ameri
cetări ştiinţifice şi un sîslcm ra pînâ la 13 decembrie Pe Agerpres, Giorgio Pastore, şului Napoli. zare can a făcut scurte vizite. r cl mai modern oraş din inoare pe soţia sa. Bell» van
radiotelemetric troliştii ccr sporirea salariilor transmite : In întreaga Italie Sindicatele au anunţat câ o Jn cercurile financiare pa lume. Brasilia, este ameninţat SicUTc Doi agenţi ai F.B.I. au
a fost declarată o grevă de nouă grevă generală a lucră ♦ O #
riziene sc afirmă câ cei doi
24 de ore a muncitorilor agri torilor din agricultură va a Potrivit ştirilor transmise dc uameni de stat au discutat dc o invazie de şobolani. „aranjat" afacerea, asigurin-
du-1 că au găsit un amator,
Autorităţile au declarat câ la
coli. la care au participat vea loc la 19 decembrie. Pînâ postul de radio din Santa Fc problema unor intervenţii pen Brasilia există in prezent 2 căruia Sickle i-a avansat 2 '»Od
1500 000 dc persoane. Greviş atunci. în toate regiunile şi (Columbia), detaşamente rlc tru susţinerea cursului auru milioane dc şobolani, ceea cc dolari, urmind ca restul să-i
Descoperirea unor „reuniuni tii protestează împotriva în provinciile se vor desfăşura partizani au ocupat satul Cam. lui pc pieţele libere. reprezintă dc cinci uri mai fie achitaţi după săvîrşirca
treruperii de către proprieta greve perlate. pa Crucia, situat în nord-es-
mult decit cifra
locuitorilor
tul departamentului Antîoquia. capitalei braziliene. Rozătoa crimei. Ea 29 noiembrie, coi
pus la calc u
doi agenţi au
Această ştire a fost confirma
clandestine“ în armata chiliana tă de comandamentul poliţiei. « © * rele s-au „instalat" în nume înlilnirc între Sicklc şi presu
^reşedinţele Republicii Do
roasele şantiere de construcţii
să După lovitura de stat minicane, Joaquin lîalagucr, r» alo oraşului, do unde invadea pusul amator.
SANTIAGO DE CHILE 11 tele oficiale se limitează ordonat închiderea, pînâ la 12 ză cartierele locuite. « o *
(Agerpres). — La Santiago dc vorbească despic „reuniuni Senatul S.U.A. a adoptat Ianuarie, a tuturor institute Apartamentul d-nci Joattnr
Chile s-a comunicat descope clandestine" şi „exprimarea miercuri, din proprie iniţiati lor de învâţămînt, ca urmare * © « Scipcl a fost prădat in timp
rirea unei reuniuni clandesti de idei contrare disciplinei", din Dahomey vă. un amendament la pro a tulburărilor şi demonstraţii ce proprietara se afla la fu
ne a opt ofiţeri ai armatei chi evitindu-sc euvîntu) „com iectul de lege al reformei fis lor studenţeşti ce au avut loc Consiliul comunal din floare- neraliile soţului care îşi pier
liene, prezidată de generalul plot". cale prin care acordă preşe in ultimele trei zile în aceas Saînt-Picrrc (Elveţia) va cere duse viaţa intr-lin accident dc
în retragere Iguall Ramircz, Potrivit agenţiei France COTONOU II (Agerpres). - angajamentelor asumate de dintelui Richard Nixon împu tă ţara. Poliţia, care a inter guvernului francez, prin in automobil. A doua zi, după cc
socrul generalului Viaux. con Presso, în capitala chiliana se Colonelul Maurice Kouan- statul Dahomey faţă de orga terniciri largi în vederea im venit fâcînd uz dc gaze lacri termediul Departamentului ştiica morţii apăruse in pre
ducătorul rebeliunii militare consideră <â deschiderea an dete, şeful statului major al nizaţiile internaţionale şi va punerii de restricţii la impor mogene şi arme de foc, a o Politic Federal, importanta su să, d-na Scipel a primit un
ce a avut Joc cu o lună şi ju chetei de către autorităţile armato; dahomeycne şi con respecta toate acordurile in turi. perat numeroase arestări în mă dc 150 milioane Iranci el- telefon din partea hoţului, ca
mătate în urmă. Dezvăluirea militare va permite. intr-un ducătorul recentei lovituri de ternaţionale. El a dat. de ase re i-a transmis condoleanţe
acestei reuniuni nu contribuie timp relativ scurt, să devină 6tat. care a dus la înlăturarea menea, asigurări privind secu pentru pierderea suferită şi a
insă ru nimic la elucidarea cunoscute amploarea şi riscu preşedintelui Zinsou. a adre ritatea bunurilor şi persoane ? declarat câ li pare rău câ a
misterului ee înconjoară acti rile ce le prezintă pentru gu sat un apoi Ia culm către lor de pe întreg teritoriul tă ; N EW YO RK 11 (A gerpres). - In cursul unei conferinţe de pre nor descărcări electrice Dovid jefuit-o. El a promis că li va
vitatea unor cercuri militare vernul preşedintelui Frci a populaţie. Colonelul Kouande- rii i In codiu! unei reuniuni o Socie- io . pro.'esorul Dovid 8uM o declo- Buh! o arătat că descoperirea lor- aduce lucrurile furate. In sca
chiliene care a antrenat lua ceste ..mişcări subversive" din te a precizat cu această oca Kxplicînd motivele care au ! la ţii de oxtronomie din S lo lele U «ot co. după pârereo so. dejeope- m aldehidei in spaţiu! sideral per ra aceleiaşi zile, d-na Seipel a
presupune
formice
rea unor măsuri de securitate cadrul armatei Observatorii zie câ, in reJ mai scurt timp determinat armata să preia ! nlte, un grup de oameni de ştiinţa nrco oldehidei spoţ'ul interstelar o mite só se ovooseie ipotoro co mo găsit în (aţa garajului televi
anunţat
lecule co m p leic compuse din opo.
! a
In
e iisle n ţo
s-ou descoperit
in
câ
de către guvernul preşedinte exprimă părerea că generalul posibil, va fi constituit un nou puterea în Dahomey, colone | spaţiul Internelor can tităţi de ol m etanului. A n alirele spectrole de omomoc ţi metan ou opărut moi zorul care fusese furat, anu
lui Fduardo Freî pentru a se Viaux rămîne personajul prin guvern. lul Kouandete a afirmat câ I deh'do tormicâ (form ol), mult m c monstreorâ. de osemeneo, co în intii in spaţiul sideral ţi evoluţia da mite hîrtii dc valoare şi biju
importonte decit se er«deo pină a-
preveni o lovitură de stat. cipal al acestei afaccrţ şi că Liderul militar dahomeyan fostul regim s-a îndepărtat in î | cum Aceosto descoperire ar putea sp aţiile m tersiderale e*uto apa jl lo m olería o n o rg accă Io ceo orga teriile.
omonioc
nică a e«istat in Cosmos înointe de
Pentru moment, situaţia î â- partizanii săi au fost acei care a subliniat, totodată, câ nona mod deliberat de Ja liniile i m odifica complet teoriile admise Or se jtie că melonul omonia a opere pe Păm înt, unde aceste
mine confuză, iar comunica au organizat reuniunea conducere va râmînc fidelă trasate dc proclamaţia din i privind ap o n lio si evoluţie vieţii pe Cui ţi opa lini elem entele eson molecule au ojuns sub tormo unor
Pomint. Prim ele
o-
constatări
17 iunie 1968, prin care dr j j cest gen ou (ost făcute in de l«mo tiole care ou dut la o p an ţia viaţi' nori de gore
Această teorie confirm ă, o dotă
Zinsou era desemnat preşedin : op rilie He profesorii Dovid Bufii ţi Potrivit unei teorii lansoie in urmă în plus. că vioţo există ţi pe olte
cu ciţivo ani. viata po Terra a apă
te dc către armată. Faţă dc o • Lewis Snyder de Io Observotorul rut in uimo com binării acestor trei planete din Coico Loctee, precum CURIER
asemenea situaţie, a adăugat i noţional de astronomie dm (totul elemente in otmoslero, în urma u- ţi tn alte qoloxii.
i Virginio
colonelul Kouandete, armata
şi-a reluat. încă o dată. res
Donsabilitâţile sale.
O ciLUintare r o s t i t ă news” a subliniat joi că, deşi crimei". In acelaşi oraş, doi figuri cunoscute ale Mafiei Poziţia lui Addonizio a
miercuri de ministrul justi Mitchell nu a precizat sta agenţi ai Serviciului de ve locale, Ruggiero Boiardo fi provocat o asemenea surpri
ţiei S.U.A. John Mitchcll, in tul la care s-a referit, este nituri interne au fost acu fiul său, Anlhony Boiardo, ză incit ministrul de justiţie
lata membrilor asociaţiei aproape siriur că cl a avut zaţi recent de a fi „colabo citaţi la rîndul lor, au prefe al statului New Jersey, Âr-
bancherilor investitori din in vedere New Jersey. Or, rai" cu cercurile mafiote ca rat să absenteze. O absenţă thur Sills, a anunţat că el va
America, a provocat panică iirîntr-o coincidenţă, poate re controlează tripourile lo- care parc să nu fi fost de loc. fi destituit din funcţie, in
in rindurile conducătorilor baza unei legi locale, „deoa
Mafiei americane. Mitchell rece a refuzat să depună
a declarat ră „sindicatul cri mărturie la o anchetă pri
mei orqanizate“ a obfirruf vind corupţia in rindurile
controlul asupra unui ,.im funcţionarilor municipali".
portant grup" dc funcţionari Acum, opinia publică din
de la Serviciul de venituri S.U.A. aşteaptă cu interes
din
interne al unui stat dezvă Mafia americană in stare de alarmă dezvăluirile ce urmează să
S.U.A., preciz'ind eâ fie făcute dc Ministerul Jus
luirile cc vor fi făcute in ur tiţiei. in urma anchetei în
mătoarele 10 zile „vor duce treprinse de funcţionari ai
la destrămarea celui mai de loc intimplăloare. la Nc- cale, ceea ce a avut. drept Intimplâtoarc. Intr-adevăr, acestui departament, agenţi
mare sindicat al jocuriloi wark, capitala statului New urmare privarea stalului de primarul, oraşului Neivark, ni Biroului Federal de In
dc noroc din istorie“. „Crima Jersey, au început de citeva încasarea unor importante vestigaţii, funcţionari ai Ser
organizată — a spus el — poa zile audieri ale unui mare sume de ham sub formă dc Iluglt Addonizio, a recunos viciului de venituri interne,
cut că „îl cunoaşte" pe An-
te e.vista numai atunci, cind iuriu federal consacrate le im poztte thoni/ Boiardo. Solicitat să ni Ministerului Muncii
este protejată dc funcţionar'' găturilor Mafiei americane in cursul actualelor au răspundă la alte întrebări dc. altor organisme privind in
de stat■ la un anumit, ni cu unii funcţionari ai auto dieri au fost citaţi să apară amănunt. Addonizio a refu fluenţa „familiilor" Mafiei
vel. In statul respectiv, un citaţilor locale. Au fost ]>rc in faţa marelui junii fede zai. -invocând drepturile sale americane asupra autorită
ynare număr de fiLncţionai i rentate dovezi privind, fap ral. primarul. laţi. cei nouă ''onstituţionale prevăzute de ţilor locale. Cu atît mai
aî Serviciului de venituri tul că oficialităţi ale muni •ncmlni ai consiliului muni cel dc-al 5-lea amendament. mult. cu cil in lupta împo
interne colaborează cu Ma ctpalităţii din Neivark an cipal, judecătorul tribunalu Nna din aceste întrebări se triva „sindicatului crimei"
fia". primit mită pentru aproba lui municijial şi mai multe, *eferea tocmai la faptul dacă din S.U A. sint angajate a
Declaraţiile ministrului a rea unor contracte de con alte oficialităţi din Neivark cunoştea că funcţionari al cum autorităţile federale a
In Belgio o câiut acum citeva zile prima zâpadâ din acest an, acoperind nostalgic frunzele merican au avut efectul unei strucţii din partea unor per
căzute ale pomilor. bombe. Ziarul „Neivark soane legate dc „sindicatul Marţi, ei s-au prezentat pen primăriei fuseseră niituiţi de mericane.
tru a fi interogaţi, dar două
In foto : Aspect al locului de parcare de pe B-dul Henri Jaspar din Bruxelles. Mafia. I. RETEGAN
TIPARUL / întreprinderea poligrafică Deva.
44 065