Page 34 - 1908-11-12
P. 34
274 LUCEAFĂRUL Nrul 11-12, 1908.
resfrânge în creaţiunile poetice ale lui Vlad- Dunărea ca un potop
Delamarina. Mi ce ’nghice ca p’un strop
El, care a cutrierat atâtea mări şi a avut prilej Ş’apăî ce ’neacă şî ’n mare!
să admire poezia largă şi măreaţă a valurilor
D’aşi trăi ca cine, mă:
mării, se gândeşte şi descrie cu atâta plastici N’aşi crâcni; înneşie-mă!
tate şi măiestrie râuleţul Timiş, pe care-1 cu
Personificarea râuleţului Timiş, susţinută cu
noaşte şi iubeşte din copilărie. Fiind una dintre
atâta vioiciune până la sfârşit, arată nota de
cele mai reuşite poezii ale lui Delamarina o re
sensualitate sănătoasă a bănăţeanului, pe care
producem întreagă:
poetul ni-o ştie înfăţişă sub o formă discretă şi
Mă Cimişe!
ştrengărească.
Mă Cimişe, dragu meu, Forţa fizică a bănăţeanului o găsim concre
Vreare-aşl fi Io ’n locu tău. tizată în ,Ăl mai tare om dîn lume*, cunoscuta
Numa-o vară, numa una!
poezie cu sfârşitul retezat şi hotărît:
Numa-atunşi Io aş avea Ş’Adă suta! — Işîe Blegia,
Parcea mea ca parcea tea. Că dă nu-’ţ fac prau comegia!!!
Tu ieşcî drac împeliţat Prin plasticitatea descrierii şi vioiciunea po
Cum nu-i altu prîn Bănat vestirii, aceasta e fără îndoială cea mai reuşită
Fece fiin'că ţuşi întruna!
poezie a lui Delamarina. Alături de aceasta,
descriind tot tipuri din popor, putem aminti
Fece ’n umbra sălşilor
Cam în şîuda măîşîilor. ,Toaca din Lugoj*, ,Calu lu Doancă*, ,Lu Ana
lu Gica*, Scrisoare Bincii* şi ,Ţucă-l moşu*.
Mă Cimişe, Făt-frumos, în fiecare din aceste găsim tot atâtea note cari
Făt-frumos şî drăgostos desăvârşesc icoana sufletească a mediului în
Ieşcî viclean pă vreme caldă.
care a trăit Delamarina. în ,Calu lu Doancă*
Cu răcoare şî cu peşcî vedem .paurele bun de suflet*, care îşi dă
Fecele mi le momeşcî. ,gloaba la tot natu* până când rămâne
Mă Cimişe, îo ce şciu Dîn cal frumos!
Cum ce mişcî caarjiintu viu, Piele şi os!
Când s’arunc’ fecele’n scaldă.
Bunătatea stăpânului îl doboară în mijlocul
Tu trâcneşci, iele trâcnesc drumului:
Şî cu cine să iubesc.
Sughice calu 1 Stă, s’apleacă,
Suspin, nevoie, cagîe, moare
Până ’n Sebeş ţuşii-le Zmâcîiind, săracu, dîn pişioare.
Pă rând tece mândriîe,
Nu ţi-i greu d’atâta miere?! în .Scrisoarea Bincii* vedem neajutorarea ţă-
rancii care nu ştie carte şi e silită să plătească
Dar tu nu ce becejeşcil
Ţuşi şî fujil Lotru mai ieşci! jidovului bani
Pîntru’-o carce
Dă la Sebeş la Lugoj în dăparce
Ce dăsmîerz dă ochi frumos
Ţuşi la fece cum să şîere! trimisă .Dorului ei — Trăilă-onvieţu* (hon-
vedu). în .Toaca din Lugoj* isteţimea lui ,Ioţi-a
Cum ce-o făcut Dumnezău lu Toboc*, calfa de .maistor*. .Ţucă-l moşu*
Baş aşa dă nătărău?
e de o gingăşie rară, cu descrieri sugestive.
Dîn Lugoj dacă ce duşi Iată cum ne înfăţişează pe cerşitorul bătrân.
Până ’n Cimişoara ţuşi
Şî la Panciova — ştrengare: Chipu lui, bătrân şi dulşie
Sămăna, mă gângiam îeu,
Ce porneşcî îmbătrânit Baş’ cu a lui Dumnezeu
Cătră Dunăre-oste&it. Şî-m venea să-m fac şî cruşie.