Page 5 - vl_50

Habent sua fata manuscripta

e când nu ați mai scris de mână și trimis apoi, prin poștă, o scrisoare unei persoane
dragi? De când nu ați mai zărit pe un plic caligrafia binecunoscută, care făcea
Dinutilă aflarea de pe verso a numelui expeditorului? De mult timp, nu-i așa?
Obiceiul de a așeza pe hârtie gânduri, sentimente, preocupări, noutăți pentru a le împărtăși cuiva la
adăpostul discreției plicului timbrat a fost abandonat de cei mai mulți dintre noi. Nici eu nu fac
excepție, încredințând de ani buni doar poștei electronice medierea întâlnirii mele cu celălalt prin
scris. Scris care nu mai este deci al mâinii care caligrafiază, ci al degetelor care tastează. La calculator,
laptop, pe telefonul mobil ori pe alte și alte dispozitive „smart”. Și asta indiferent dacă e vorba de un
text de circulație privată, cum e cazul scrisorilor, ori de texte publice, adresate cititorilor de
beletristică, de pildă. Trăim, desigur, „amurgul manuscriselor”, cum inspirat a fost intitulat albumul
dedicat istoricului și criticului literar
Nicolae Manolescu, cu prilejul donației
celor peste 14.000 de file ale operei sale
manuscrise către Biblioteca Județeană
„George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
Cum ne-am despărțit de
practica redactării manuscrise a textelor
noastre? Unii mai greu, alții mai ușor;
unii protestând în sinea lor, alții
bucurându-se de avantajele tehnologiei.
Oricum, puțini mai sunt astăzi cei care
încă refuză vehement noua paradigmă a
comunicării ori sunt ținuți departe de ea
din varii motive. La ritmul alert pe care îl
cunoaște această schimbare, nu e de
mirare că s-au rostit destule întrebări
pertinente, una de pildă în legătură cu
viitorul deprinderii școlare de a scrie „de
mână”. Ori că, pornind de la aceste
amănunte semnificative, previziuni
sumbre ne tot dau târcoale multora dintre
noi. Certitudinile, incertitudinile se împletesc și în această speță atunci când încerci să arunci o sondă
către vremurile ce au să vină. Sigur e însă că fiecare dintre noi își poate radiografia deja etapele
străbătute din parcursul acestei mutații ireversibile, cred eu. Dar tocmai întrucât suntem parte a unui
proces istoric în devenire, poate n-ar strica să încercăm o anamneză a propriilor trăiri din interiorul
unei lumi ce stă să apună și căreia i-am aparținut, unii dintre noi, vreme de mai multe decenii. Mă voi
referi în continuare doar la cazul redactării corespondenței, lăsând unei viitoare reflecții celelalte
tipuri de manuscrise.
Personal, păstrez cu sfințenie toate scrisorile primite de-a lungul anilor și, în ciuda deselor
schimbări ale domiciliului, le-am găsit mereu un loc anume în proximitatea persoanei mele. Recitite

Vox Libri, Nr. 1 (50) - 2019 3