Page 48 - vl_51
P. 48

De această dată, au prins viață binecunoscutele personaje ale poveștii Capra cu trei iezi de
           Ion Creangă, în regia lui Horațiu Ioan Apan. Copiii au fost fascinați de jocul actorilor, au participat cu
           sufletul la gură la întreaga desfășurare a acțiunii care, deși cunoscută, a fost urmărită cu atenție și
           curiozitate. De mare efect au fost statuile vivante alcătuite de actorii care s-au „deghizat” în eroii
           poveștii lui Creangă: capra, lupul și iezișorii. Jocul actorilor a fost excelent, viu și alert, astfel încât de
           la prima și până la ultima replică au captat întreaga atenție a copiilor.
                  A urmat o sesiune de face-painting. Totodată, anul acesta le-am pregătit o surpriză celor mai
           mici cititori, și anume o oglindă foto. Astfel ei au putut imortaliza această zi dedicată chiar lor.
                   „Trofeul Micului Cititor” a devenit una dintre cele mai îndrăgite activități cultural-educative
           pe care micii noștri prieteni o așteaptă an de an.

































            Vox Libri, Nr. 2 (51) - 2019                                               45
   43   44   45   46   47   48   49   50   51   52   53