Page 51 - vl_52
P. 51

Aniversări, comemorări, evenimente



           tabăra de la Seghedin numai oștile unor feudali mai mici. Adăugându-se trupele
           transilvănene, mereu credincioase lui Ioan, și cele de mercenari, armata s-a ridicat la
           aproximativ  20.000  de  oameni,  socotind  și  partea  trimisă  înainte,  spre  a  întări
           garnizoane Belgradului. Foarte puțin, în comparație cu armata otomană, care se
           îndrepta spre Belgrad. Îi veni însă un ajutor neașteptat din partea acelora pe care
           feudalii nu voiau niciodată să se sprijine, însă în care Ioan de Hunedoara avusese
           întotdeauna o încredere ce-i era acum răsplătită: se ridicară la luptă masele populare.
               Slab înarmați, dar înfrângând cu însuflețirea lor toate piedicile puse de nobili și
           de conducerea orașelor, acești oameni porniră spre Belgrad. Erau mulți meșteșugari,
           țărani și preoți săraci. Mulți dintre ei aveau doar bâte și praștii. Unii, învinși de
           greutățile drumului, nici n-au mai ajuns la destinație, ori au sosit după ce luptele se
           sfârșiseră. Se adunaseră deci și mulți cruciați, venind de pretutindeni, în tabăra de la
           Seghedin. Izvoarele spun că ar fi fost în jur de 60.000 de oameni. Un colaborator al lui
           Capistrano  –  Ioan  de  Capistrano  (n.  24  iunie  1386,  Capestrano,  Italia  -  d.  23
           octombrie 1456, Ilok, Croația) a fost un călugăr și teolog franciscan – , Giovanni
           Tagliacozzo, scriind chiar din Belgrad, vorbește, probabil mai aproape de adevăr,
           numai de vreo 27.000 și o flotă improvizată formată din 200 de vase.

                                                                     Pregătirile luptei
                                                                     Pe când poporul alerga
                                                                 sub  steagurile  lui  Ioan,
                                                                 armata otomană se apropia
                                                                 de  Belgrad.  Ea  trecu  prin
                                                                 Sofia,  înaintă  apoi  către
                                                                 D u n ă r e ,   p r i n   v a l e a
                                                                 Moravei.  În  ultimele  zile
                                                                 din iunie, turcii au început
                                                                 s ă   a p a r ă   î n   v ă z u l
                                                                 Belgradului.  Înconjurară
                                                                 treptat  orașul  din  toate
                                                                 părțile,  revărsând  în  jurul
                                                                 său o mare de corturi albe.

                            Bătălia de la Belgrad –              Bombardarea  zidurilor  a
                 Schiță modernă, cu explicații în limba maghiară,  început  în  ziua  de  4  iulie
                    indicând pozițiile armatelor combatante.     1456.  Sultanul  Mahomed
              Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_de_Hunedoara  și-a  desfășurat  armata  în

              Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019                                            49
   46   47   48   49   50   51   52   53   54   55   56