Page 4 - VoxLibri
P. 4
Denisa Toma
Speranța noastră...
„Învață de la ziua de ieri, trăiește pentru astăzi, speră pentru mâine.” Albert Einstein
„A trăi fără speranță înseamnă să încetezi să trăiești.” Dostoievski
e luni bune, pare că a căzut o Și atunci va prinde din nou viață
cortină între viața noastră de Salonul Hunedorean al Cărții; biblioteca
Dfiecare zi și ceea ce ne este noastră va fi din nou neîncăpătoare pentru cei
dat să trăim acum. Privim în urmă și așteptăm să ce ne vor trece pragul în Noaptea Bibliotecilor,
revină vremurile de odinioară, așa cum erau ele, iar curtea va răsuna de muzici îndrăgite; ne
cu zile mai bune și cu zile mai grele. Ne bucură vom întâlni din nou cu scriitori ale căror cărți le
vorbele pe care ni le spun prietenii adevărați, cei vom lansa; vom premia din nou cei mai buni
în care avem încredere și pe al căror sprijin ne bibliotecari; activitățile noastre pentru tineri
putem bizui. vor face din nou săli arhipline, iar noi le vom
Căutăm refugii care să ne rupă măcar o face cunoștință cu personalități și evenimente
vreme din absurdul cotidian. Oricât de greu ne- de la noi și din lumea largă. Toate acestea se vor
ar fi, însă, speranța din inimile noastre nu se întâmpla din nou, suntem siguri, și sperăm că
stinge, nu trebuie să se stingă pentru că nu va trebui să așteptăm prea mult.
împlinirea ei este limanul la care vrem să Această speranță trebuie s-o hrănim în
ajungem. fiecare zi cu încredere și să avem convingerea
Trebuie să credem cu tărie că vor veni că tot ceea ce trăim acum este doar un trist
zilele în care speranțele noastre vor prinde viață interludiu.
și atunci va trebui, asemenea Vitoriei Lipan, „să
luăm de coadă toate câte-am lăsat”.
Vox Libri, Nr. 3 (56) - 2020 2