Page 101 - Vox Libri Nr.73/2024

Tăierea porcului „în zorii zilei”, precum și pârjolirea
acestuia cu paie de grâu sub forma unui rug a cărui flacără se
înalță cât mai sus spre cer, certifică această sacrificare din ziua
de Ignat, premergătoare solstițiului, ca o ofrandă adusă în
trecut, de strămoșii poporului nostru, celui care întreținea viața
pe pământ, celui care ajuta semănăturile să crească, celui care îi
încălzea.
De aceea, această sacrificare a porcului pare să fie o
reminiscență a unor vechi ritualuri de sacrificiu aduse zeului
suprem pentru reactualizarea periodică a cosmogoniei, zeului
Soare, pentru a-i spori puterea și lumina, sau Pământului-
Mamă pentru fertilizarea ogoarelor și obținerea unor recolte
bogate, pentru că în trecut vechile culturi se fundamentau pe
ideea că nimic nu se naște, decât dintr-o altă viață sacrificată.
De aceea, porcul nu se tăia oricând, ci doar la Ignat, la
răsăritul soarelui. În momentul
înjunghierii, sângele care țâșnește din
rană trebuia recoltat într-un vas, de
către o femeie, pentru că, spune Eliade,
la toate popoarele din lume „sângele
reprezintă forța și fertilitatea”.
În satele de pe Valea Mureșului
Inferior, spune etnologul Marcel
Lapteș, se obișnuiește ca din sângele
porcului sacrificat să se facă un semn
sub formă de cruce pe fruntea copiilor,
ca aceștia să fie sănătoși și prosperi în
anul ce va urma.
Pe valea Crișului Alb un
interlocutor îmi spunea: „Buna
obișnuia după ce să jungea porcul, să ia
un știulete de cucuruz și să frece cu el în
locul de înjunghiere, să-l mânjască cu
sânge, iară boabele mânjite să le
sfărâme și să le dea la porcii rămași dar
și la găini.”
Așa cum am mintit mai sus,
jertfirea animalului, arderea, tăierea,
tranșarea tocarea acestuia amintesc de
ritualurile vechi de fertilitate sau
cosmogonice, în care un substitut al
zeului era sacrificat, ars, iar cenușa
aruncată peste brazdele de pământ
Vox Libri, Nr. 4 (73) - 2024 99