Page 7 - Ghid_2024
P. 7

GHID PRIVIND INCOMPATIBILITĂȚILE ȘI CONFLICTELE DE INTERESE    EDIȚIA 2024

            - gradul IV: verii, soţii şi soţiile acestora.

             ❺ CONFLICTUL DE INTERESE ÎN LEGISLAŢIA ROMÂNEASCĂ:

             A. Competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate (A.N.I.): Conflict de interese
         administrativ

               1. Pentru parlamentari - senatori și deputați:
             Conform art. 70 din Legea nr. 161/2003, prin conflict de interese se înţelege
         situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un
         interes  personal  de  natură  patrimonială,  care  ar  putea  influenţa  îndeplinirea  cu
         obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative, iar
         potrivit  prevederilor  art.  71  din  același  act  normativ,  principiile  care  stau  la  baza
         prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice
         sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.

              Potrivit  prevederilor  art.  19  din  Legea  nr.  96/2006,  fapta  deputatului  sau
         senatorului de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie
         abatere  disciplinară  şi  se  sancţionează  cu  diminuarea  indemnizaţiei  cu  10%  pe  o
         perioadă  de  maximum  3  luni.  Sancţiunea  se  aplică  de  către  Biroul  permanent  al
         Camerei din care face parte deputatul sau senatorul.

              Deputatul sau senatorul se află în conflict de interese la expirarea termenului
         prevăzut în Legea nr. 176/2010, cu modificările ulterioare, de la data luării la cunoştinţă
         a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, dacă în acest termen
         deputatul sau senatorul nu a contestat raportul la instanţa de contencios administrativ.
         Luarea  la  cunoştinţă  se  face  prin  comunicarea  raportului  Agenţiei  Naţionale  de
         Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză ori, în
         cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de către preşedintele de şedinţă în
         plenul Camerei din care face parte.

              În  situaţia  în  care  Agenţia  Naţională  de  Integritate  a  finalizat  un  raport  de
         evaluare privind existenţa unui conflict de interese a unui deputat sau senator, raportul
         de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei în cauză, precum
         şi Camerei din care aceasta face parte, în conformitate cu art. 21 alin. (4) din Legea nr.
         176/2010, cu modificările ulterioare. Biroul permanent al Camerei din care face parte


      AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (A.N.I.)                          Pag. 7 din 55
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12