Page 35 - Caietele_Confucius_11_2024
P. 35

Încă din primii ani de școală, la lecțiile   timpul  dinastiei  Han,    Cai  Lun,  unul  dintre
               de  istorie  universală  am  învățat  că  în  China   miniștrii curții imperiale chineze de atunci, a
               antică se făcuseră descoperiri importante care   subliniat  importanța  înscrisurilor  scrise  pe
               au  influențat  puternic  întreaga  civilizație  a   hârtie  într-unul  din  decretele  sale.  În  acele
               lumii. Hârtia, tiparul, busola și praful de pușcă   vremuri, fibrele de dud, de bambus, fâșii textile
               sunt invențiile cele mai cunoscute și cel mai    și resturi de năvoade erau folosite în principal
               des amintite. Timp de secole aceste invenții au   pentru fabricarea hârtiei. Toate aceste materiale

               fost atent păzite, astfel încât ele nu au putut   erau topite, zdrobite, amestecate cu apă, întinse
               trece  granițele  marelui  imperiu  chinez  decât   pe o pânză și puse la uscat, după care se obținea
               peste secole, iar atunci au influențat puternic   o  folie  subțire  care  era  hârtia.  Era  o  metodă
               cultura (hârtia și tiparul), navigația (busola)  și   simplă și destul de ieftină.
               arta  războiului  (praful  de  pușcă).  Această         Din câte se cunoaște, Cai Lun s-a născut
               influență se face simțită și în zilele noastre.   în  sudul  Chinei,  probabil  într-o  familie  de
                      Cele patru mari invenții chinezești sunt   meseriași.  La  o  vârstă  fragedă,  a  putut  să
               cele mai cunoscute, dar istoricii susțin că ele nu   stăpânească  bine  fabricarea  și  mânuirea
               sunt și cele mai importante, accentul a căzut    armelor, intrând în slujba împăratului în anul 75,
               asupra lor doar datorită importanței acestora  în   iar  în  89  a  fost  directorul  arsenalului  armei.
               schimburile  culturale  dintre  Est  și  Vest  și   Extrem de interesat de știință și tehnologie, Cai
               datorită  rolului  lor  în  dezvoltarea          Lun, cu ajutorul sclavului său din Turkestanul
               capitalismului european. Acestora li se adaugă   de  Est,  s-a  dedicat  perfecționării  fabricării
               alte  invenții,  la  fel  de  importante,  precum   hârtiei.
               mătasea,  roaba,  artificiile,  zmeul  sau               Fabricarea hârtiei a fost ținută un secret

               seismograful,  invenții  în  domenii  precum     pentru  o  lungă  perioadă  de  timp,  dar  când
               agricultură,  metalurgie,  exploatări  miniere,   chinezii au fost învinși de arabi la râul Talas în
               medicină, astronomie, matematică etc. Mai pot    751,  prizonierii  au  fost  nevoiți  să-i  învețe  pe
               fi amintite fonta, plugul de fier, parașuta, podul   arabi  arta  fabricării  hârtiei.  La  acea  vreme,
               suspendat, elicea, ecluza, chibriturile.


               Hârtia,  o  revoluție  în

               transmiterea cunoștințelor


                        Cel  mai  probabil,
               chinezii cunoșteau hârtia chiar
               înainte  de  epoca  noastră.
               Înainte de apariția hârtiei, însă,
               bambusul,  scoarța  de  copac,
               materialul  textil  erau  folosite
               pentru  scris  și  desen,  pentru
               transmiterea de informații. Din
               păcate, inventatorul hârtiei nu
               este cunoscut, dar cert este că
               în  jurul  anului  105  d.  Hr.,  în                      Sutra de diamant


               Caietele Confucius                            32
   30   31   32   33   34   35   36   37   38   39   40