Page 32 - Caietele_Confucius_11_2024
P. 32
conformeze comportamentul
potrivit ritmului ordinei
cosmice.
Și în China este evidență
legătură strânsă între muzică și
lirică; cu atât mai mult cu cât
fonetica limbii chineze, unde
înțelesul cuvântului se schimbă
în funcție de intonație, obligă
muzica vocală să urmeze într-un
mod perfect adecvat intonațiile
vorbirii. Prezentă la ceremonii
religioase și civile, cât și în
procesul de muncă, muzica
chineză s-a păstrat în Cartea Cântecelor sub
forma unor melodii datând din secolul VI î. Hr., sunt tipurile de instrumente cu coarde- cu arcuș,
căci chinezii posedau încă din Antichitate un ciupite sau de percuție (clopote, gonguri, tobe,
adevărat sistem muzical. În acest sistem vechi, bețe de lemn, lame de fier; instrumente de suflat:
care folosea numai 5 sunete, s-au introdus flaute diferite, trompete, goarne, ocarină,
ulterior alte două trepte suplimentare, teracotă.
ajungându-se, în cele din urmă, la un sistem Revenind la Cartea Cântecelor, acesta este o
muzical de 12 sunete. Muzica chineză se colecție de 311 poezii, cele mai vechi datând din
distinge printr-o foarte mare melodicitate; secolul IX î.Hr.Temele acestora sunt foarte
predomină registrele înalte și de multe ori diverse: cântece pentru sacrificii sau diferite
sunete stridente. Foarte des, chinezii foloseau ceremonii agrare, poeme descriptive, episoade
un ritm liber, sincopat, precum și alternările de de viață rurală, bucăți satirice, nupțiale, idile,
măsuri pare cu măsuri impare. Dar, în cântece de dragoste, de dor, de muncă, de
principal, caracterul timbrelor este determinat război, etc. Cartea constituie un important
de marea varietate a materialelor folosite document pentru cercetarea limbii şi a istoriei
pentru confecționarea instrumentelor: piatră, chineze în perioada dintre secolele XI până la VI
argilă, aramă, pielea instrumentelor, lemnul, î.Hr. China n-a creat mari poeme epice, dar în
mătasea, ceea ce dă o mare bogăție de culori lipsa acestora, ansamblul bucăților din Cartea
paletei sonore. Între instrumentele cele mai Cântecelor reconstituie cadrul complex al vieții
răspândite, un loc principal îl ocupa kin-ul, un țăranilor, supusă calamităților, dezastrelor
instrument de percuție constând în diferite războiului sau abuzurilor, corupției și rapacității
pietre sonore, care dau un sunet dulce. stăpânilor și slujbașilor lor:
De asemenea, instrumentul de suflat „Cum trăiesc în libertate gâștele sălbatice
Cheng, o cutie de rezonanță cu 12 până la 17 Odihnindu-se în arborii stufoși ai fluviului Yu!
tuburi de bambus cu ancii de metal. Numeroase Dar noi, țăranii, niciodată odihnindu-ne, veșnic
Caietele Confucius 29