Page 106 - vl_52
P. 106
Recomandări de lectură
înfruntă două lumi. Stelele consultate de astrolog
rămân tăcute. Imamii prevestesc victoria, iar
poetul orb plânge în versuri prăpădul. Unde e
adevărul? Ce să scrie cronicarul oștirii? Un lucru
e sigur: indiferent de care parte se va înclina
balanța în săptămânile, apoi lunile de asediu și de
arșiță, cadențate de bubuitul înnebunitor al
tobelor, și eroii, și lașii vor avea aceeași soartă.
Ismail Kadare este una dintre cele mai puternice
voci ale literaturii europene contemporane. În
2005 i s-a acordat primul International Man
Booker Prize. Volumul MESAGERII PLOII a
apărut la Editura Humanitas (humanitas.ro).
Ą Cum îţi găsești perechea? Foarte simplu:
îţi faci un test ADN și, în scurtă vreme, urmează să
fii potrivit cu partenerul perfect. Aceasta este
promisiunea companiei Potrivește-ţi ADN-ul, care a descoperit gena capabilă să
determine sufletul pereche. Milioane de
oameni din întreaga lume au beneficiat de
serviciile companiei. Dar există și dezavantaje:
distrugerea multor relaţii și schimbarea
concepțiilor despre iubire și romantism. Cinci
oameni au primit vestea că au fost „Potriviţi”.
Fiecare urmează să-și cunoască adevărata
dragoste, dar nu tuturor le este garantată
fericirea. Pentru că până și sufletele pereche
pot avea secrete înfiorătoare… Autorul cărții
SUFLETE PERECHE, John Marrs, a lucrat
25 de ani ca jurnalist freelancer, specializat în
interviuri cu actori, muzicieni și celebrităţi TV.
A debutat în 2013 cu romanul The Wronged
Sons (republicat în 2017 sub titlul When You
Disappeared), urmat de Welcome To Wherever
You Are, The Good Samaritan, Her Last Move
și The Passengers. Suflete pereche, publicat în
Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019 104