Page 110 - vl_52

Note de drum

În Retezat, mai aproape de cer

Retezatul ne aşteaptă indiferent de anotimp, ca o
oază de salvare din prăfuitul şi aridul deşert cotidian.
Mă întâmpină şi acum cu vârfurile-i zimţate ce
seamănă cu turnurile unei cetăţi misterioase, ivindu-se
sau dispărând instantaneu, în clăbucii albi ai unor nori
răzleţi.
Draperii hăulitoare de ape limpezi şi reci
aruncate cu frenezie peste îngrămădiri haotice de
imenşi bolovani, şuierul vântului ca un vaier
strecurat prin cetina deasă a brazilor, toate îmi spun,
la un moment dat, că am ajuns pe un tărâm fermecat.
Valea Rea. Mă întreb mereu, în timp ce păşesc cu
luare aminte şi cu nespusă încântare pe cursul acestei
văi, de ce se numeşte aşa? Eu aş fi botezat-o Valea Zânelor sau Colţul de Rai, atât de
minunat mi se pare totul în jur. La fiecare pas, alte flori, mai parfumate sau mai viu
colorate decât precedentele. Îngenunchez mereu pentru a le sorbi parfumul, făcând
totodată zeci de plecăciuni în faţa Celui care le-a creat. Strivesc în dinţi muguri de
brad sau ace de pin şi mă las copleşită de aroma lor sălbatică, exotică, amar-acrişoară.

Calcea calului
(Caltha palustris).
Foto:
Monica Dușan

Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019 108