Page 81 - VoxLibri_72_2024

diavoli, ducă-să pe pustiu când
trăsnește o dată iasă numai
fumul din ei” (inf. Gheorghe
Vințan – Certeju de Sus); „când
tună și dă cu fulger de bună
samă că-i Sf. Ilie pe ceriu și dă
cu tunu' în draci că iei face
ploaia a bună în gheață ra de
prăpădește tăt în cale da' sfântu
dă căldură și topește gheața
undevre' el că nu face la tăte
holdele” (inf. Siminie Oprean –
Dobra).
Similitudinea din
basmele populare, în care
viteazul fiu de împărat primește
armele și mijloace de transport cu puteri vrăjite, este evidentă cu persoana lui Ilie care într-o
colindă consemnată de Alexiu Viciu în Colinde din Ardeal. Datini de Crăciun și credințele
populare se roagă la Dumnezeu să-i dea armele cuvenite pentru lupta cu Diavolul: „ – Doamne,
Dumnezeul meu, / Dă-mi mie, ce-oiu cere eu! / Dumnezeu din graiu grăia: / Mergi, alegeți tot p-
ales! / și Ilie și-a ales / Trăsnet, fulger tot p-ales”. Cu aceste arme, Sf. Ilie își face datoria
exemplar, trăsnind dracii peste tot unde-i întâlnea: „Vezi bine atunci când pe cer îs fulgere tăți
dracii îs morți și arși ș-amiroase ca de smoală și pucioasă ... numai că Domnu' Dumnezău mai
lasă pe lume și păcate pântru uameni, de nu stârpește tăți dracii. Zâce gata Ilie mai lasă de
sămânță și atuncea să oprește și tunete și fulgere' și ploaia îi așé mai moale'” (inf. Simion Banciu
– Leauț, com. Tomești).
Mai mult, în toiul luptei, Ilie nu mai ascultă porunca Domnului și-i făcea „praf și
pulbere” pe draci. Într-o colindă culeasă de noi la Hărțăgani, în 1998, se spune: „Stai Ilie nu
trăzni / Că porunca mea îi si. / Ilie n-a ascultat (u) / și pe draci îi pedepseșt (u), / Dădea cu foc și
tămâie / Picior de drac să nu sie / Tăt cu fulgeru de-a stânga / și cu trăznetu de-a dreapta” (inf.
Maria Bedea – Hărțăgani, com.Băița)
Această imagine de adevărat zeu al tunetului și fulgerului, luptător exemplar împotriva
Diavolului, este foarte bine întipărită în mentalul țărănesc ca fiind deosebit de importantă pentru
dezvoltarea în continuare a vegetației, încât sărbătoarea de o zi (20 iulie) este amplificată pe o
întreagă săptămână, prin prelungire, identificată cu Pârliile, perioadă de arșiță, foc și boli
specifice verii. Pentru a contracara aceste fenomene, țăranul trebuia să respecte o serie de
interdicții care să-l apere de rele.
Comunitatea țărănească se temea de Sf. Ilie care „orânduia” norodul: „Dumnezeu i-a
dat Sf. Ilie tunul, puterea în mână, ca Sf. Ilie cu el să orânduiască norodul. Când vor face oamenii
bine, să le dea bine, când rău, să-i pedepsească, să nu le dea pâine, să-i sperie să-i omoare.
Paloșul Sf. Ilie e cu două tăișuri, cu unul de aur și cu unul de argint. Când lovește cu cel de aur dă
mană, când cu celălalt dă piatră”. (Elena Niculiță – Voronca, Datinile și credințele poporului
român adunate și așezate în ordine mitologică).

Vox Libri, Nr. 3 (72) - 2024 79