Page 80 - VoxLibri_72_2024

începeau fulgerele și tunetele, oamenii din sat să înfigă în bătătura caselor o botă de cioban cu
măciulia de metal, crezând că fierul alungă diavolii care de frica tunetelor lui Ilie vor să se
adăpostească în casele lor (inf. Petru Marcu – Merișor, com. Bănița).
Ca orice sfânt, ține ca sărbătoarea lui să fie respectată împreună cu toate interdicțiile pe
care le impune. În trecut, această sărbătoare, numită și Pârliile, se respecta atât datorită faptului
că era necesară protecția agrară a culturilor vegetale, cât mai ales de frica tunetului și fulgerului
care puteau „să-i trăsnească ori unde ar fi că Sf. Ilie când îi mânios nu să uită de-i muiere ori
bărbat de nu-a făcut așé cum zâce datina de la moși” (inf. Sabina Haneș – Hărțăgani, com. Băița).
Oricum, pedeapsa asupra oamenilor care nu-i respectau ziua era mult mai blândă, aproape
simbolică, față de înverșunarea pe care o avea față de Diavol. Orice fulger și trăsnet este privit de
popor ca o lovitură dată de Sf. Ilie dracilor, răspunzători de stricarea echilibrului naturii iar
magicul luptător împotriva forțelor malefice devine în esență „un zeu mitologic al fulgerului
care leagă demonul” (Andrei Oișteanu, Ordine și haos. Mit și magie în cultura tradițională
românească).
Tudor Pamfile relatează în „Sărbătorile la români” lupta Sfântului cu dracii într-un mod
cu totul pitoresc dar reprezentativ pentru mentalul țărănesc: „Cum se apucă dracii de zavistii de
răscolesc norii, Sf. Ilie înhamă caii la căruță, pleacă prin cer și începe să trăsnească după ei.
Dracii se pitulează mai mult după câini și se vâră în capre. De aceea pe vreme de furtună, nu e
bine să lași câinii și caprele pe alături, nici să stai pe la strâmtori, pe unde poate să treacă vreun
drac, ori să te pitulezi prin scorburi că se poate întâmpla să fie vreun drac pitulat acolo și de va
trăsni pe drac, te trăsnește și pe tine”.
Într-o colindă, „Sus la slava Ceriului”, culeasă de Monica Dușan din satul Ribița, apare
Sf. Ilie, ca pedepsitor suprem al dracilor, care a chinuit-o pe Sf. Vineri, trimisă de Dumnzeu pe
pământ să boteze lumea toată. Dumnezeu face dreptate trimițându-l pe Sf. Ilie să-i pedepsească
pe draci: „Sfântul Ilie, Sfântul Ilie / Să mi-i trăsnești cu mânie; / Ilie când auzea / Lua fulgerul de-
a stânga / și trăsnetul de-a dreapta / și trăznea și fulgera- / Dracii se cutremurau / și tare se
spăimântau” (Petru Baciu, Constandin Clemente, Monica Dușan , Florile dalbe de măr).

Sfânt al tunetului și fulgerului
În satul Tâmpa circulă în repertoriul cetelor de colindători untext interesant intitulat „La
mijlocul cerului”, care relatează personalitatea fantastică a Sf. Ilie, alungătorul diluviilor
distrugătoare și a norilor negri (diavolii), pretextul fiind acela al furtului Lunii și Soarelui. „În
mijlocul cerului / șade-un Zeu cu Dumnezeu / Cu toți sfinții după el; / și din grai așa grăiare: / -
Cum stai Doamne și prânzești / și la Rai nu te gândești? / Că Iuda s-o viclenit / și cheile le-o găsit /
și Raiu l-o descuiat, / Ce-o fost bun tăt o luat / Ce-o fost rău tăt o prădat / Luat-o luna cu lumina /
Soarele cu răzălere; / Dumnezeu dac-auzea / De la masă sus sărea / și din grai așa grăia: / - Alei
slugile mele / Care din voi s-o afla / Să se bată cu Iuda? / Nime-n lume nu s-afla / Să se bată cu
Iuda / Doar Ilie s-o afla: / - Eu Doamne că m-oi afla / Să mă bat cu Iuda / Dacă tu mie mi-i da /
Calul tău, armele tale / Trăsnetul de primăvară / Fulgerul de către seară. / - Eu, Ilie ți le-oi da /
Numai de le știi purta; / și Ilie s-apucă / De tuna, de fulgera / Dracii, pe tăți îi pușca”. (Corneliu
Bogariu, Roșu sore-a răsărit). Acest erou al luptei cu Diavolul are un întreg arsenal magic: „o
căruță de foc trasă de cai ce scot pară de foc pe nări care gonesc ca vântul și ca gândul de acu îi
vezi ș-apoi nu-i mai vezi că dispar cu a mai mare iuțală” (inf. Ana Andreșoni – Ludești, com.
Orăștioara de Sus); „Sf. Ilie are pușcoi cu carbid, pântru ploaie, fulgerat și trăsnet, că-s mulți

Vox Libri, Nr. 3 (72) - 2024 78