Page 82 - VoxLibri_72_2024

Iată câteva din obiceiurile întâlnite de noi, în arealele etnofolclorice hunedorene legate
de sărbătoarea Sf. Ilie cu extensiela Pârlii: „În noaptea de Sf. Ilie vin morții din cimitir la casele
unde-or trăit să ceară pită și beutură că li s-or făcut cald și au gura uscată: noi dăm pomană la ăi
săraci colac din cuptor și un păhar de vinars și spunem: „de sufletul morților” de facem așe Sf.
Ilie ne dă ploaie caldă și așezată la holdă”. (inf. Mirela Angheloni – Peștenița, com. Densuș); „Îi
bine să dăm la ăi morți mere de vară, din livadă, că zic ăi bătrâni, că morții s-or odini cum se
cuvine nu s-or face strigoi” (inf. Mihaela Dinișoni – Tuștea, com. General Berthelot); „Mai de
demult duceam, de Sf. Ilie, la biserică, merinde de sfânțit pântru ăi morți, da' prima dădem la
popă mere de vară să le ogoim sătea la morți... (inf. Firuța Lăsconi – Densuș). Sf. Ilie mai este
denumit în popor și Sfântul albinelor: „că într-o zi Sf. Ilie, după ce-o trăsnit o mulțime de draci o
poposit la o prisacă să se odihnească și nicio albină nu l-o înțepat, atuncea o zâs: voi îți fi în grija
mé de atuncea tăți stuparii o țân ca să nu le trăsnească stupii” (inf. Petru Matiaș – Mihăiești, com.
Dobra).
În această zi, stuparii recoltau mierea de albine și dădeau rudelor și cunoscuților faguri
de miere și câte un pahar de țuică; străinii nu aveau acces la recoltare deoarece stuparii se temeau
să nu le facă vrăji sau farmece care să le ia mana stupilor sau să le prăpădească munca, ne zicea
un alt stupar (inf. Nicolae Mihoc – Rădulești, com. Dobra).

„De nu bate piatra de Sf. Ilie, atuncea Dumnezău s-o milostivit de noi”
Interesante sunt și aspectele meteorologice ale vremii, în ziua de Sf. Ilie, legate de o serie
de semne știute și interpretate doar de țăranii inițiați care pe baza experienței empirice au învățat
și interpretat fenomenele naturii încât trăsnetele, fulgerul, grindina – semne de pe cer – erau
pentru ei cel mai bun barometru.
Dănilescu Iosif din Sibișel, un bătrân sfătos și plin de imaginație, comenta aceste semne
ca previziuni „sigure” ale vremii: „La Sf. Ilie tătă lumea-i parcă amețâtă de cap dreptu-i că-i
mare arșiță și tăți am vre' la ombră da' cum încep să se vârzolească nori încep și dracii să iasă din
cotloanele lor. Ilie țâne cu uamenii și pușcă tăți dracii și dacă ști cum îi cu tunetu' și fulgeru', din
ce parte vine pe ceriu ști de-o ploua ori ba, eu îs bătrân și știu pe multe și mărunte.
Păi, bună oară, de nu bate piatra de Sf.Ilie, nu mai bate tăt anu' că atuncea Dumnezău s-o
milostivit de noi dă ploaie tăt ca să nu ardă pământu'. Io știu când mă uit pe ceriu care-i nor de
ploaie și care de gheață, că un altu se uită ca mâța-n calendariu' că nu știe nemica da' io văd cum
mere nori de vezi cârduri de ciori de-ntunecă ceriu îs dracii care, vor să-l strice de cap pe Ilie da'
sfântu-i sfânt și-i tună pă toți necurații cu foc și pară, să te uiți la știubeiele cu muscă (albinele
n.n.) în zâua lui Ilie stau cu tihna, nu zboară, că știu că vine ploaie cu tunet și fulger, că doară
sfântul îi a lor.
Am mai văzut de mulți ani că de tună în astă zî tăte nucile și alunele îs săci, da', la anu',
prunele or rupe cloambele, îs semne șî semne da toate-s de la Dumnezău”.

Vox Libri, Nr. 3 (72) - 2024 80