Page 32 - Albina_1952_12

4 A L B I N A '

N i c o l a e B â l c e s c u

de V A S IL E ALECSAN DR 1
Vremea a depănat din caerul ei o lupta împotriva despotismului şi a ex­ era supusă ţărănimea înrobită şl a „De pe plaiu 'nstrăinărij
sută de ani de când s’a stins în mize­ ploatării. Cuvintele scrise atunci de luptat să-I uşureze viaţa. El a fost în „Unde zac şi simt că mor
rie, departe de ţară şi cu dorul ei în Bălcescu ni I înfăţişează ca fiind un tot timpul alături de ţăranii înrobiţi, „De amarul desperării
suflet, înfiăcăratul patriot Nicolae Băl- adept al frăţiei între popoare: „Acelaş de iobagi. In Proclamaţia dela Islaz, „ŞI de-al ţerii mele dor,
ccscu, unul dintre cei mai de seamă despotism ne copleşeşte pe toţi Românii Ia alcătuirea căreia Bălcescu a muncit „Văd o pasăre voioasă
„Apucând spre răsărit,
luptători revoluţionari ai poporului mult, se cerea desfiinţarea iobăgie!, „Şi o rază luminoasă,
nostru. Din negura timpului figura lui desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea „Şi un nour aurit.
apare azi şi mai luminoasă. ţăranilor fără pământ. — „Păsărică zburătoare,
Bălcescu demască în lucrările lui o- Pentru ideile lui înaintate, pentru „Unde mergi cu dorul meu ?"
— „Am solie’ncântătoare
rânduirea nedreaptă de veacuri, arată participarea lui activă Ia revoluţie, bo­ „Dela sfântul Dumnezeu,
adevărata faţă a boerilor, care au ex­ ierii l-au dat ani grei de temniţă, unde „Să duc glas de armonie
ploatat fără milă massele muncitoare. a căpătat boala de piept, care l-a mă­ „Ţărmurilor româneşti
Boerii n’au nici o dragoste de ţară, ei cinat mai târziu. Tot boierii şi trădă­ „Şi să scald în veselie
nu iubesc pământul, ci numai venitu­ torii revoluţiei l-au surghiunit departe „Inimile ce jăleştil”
rile pe care acesta le aduce. „Boerii nu de ţara pentru a cărei prefacere lup­ — „Rază vie călătoare,
sunt români"... ci „simplu boeri", spu­ tase. Chinuit de boală şi mizerie, Băl­ „Unde mergi cu dorul meu ?*'
— „Am solie’nvietoare
nea marele luptător pentru eliberarea cescu a murit la Palermo în Italia, în „Dela sfântul Dumenezeu,
poporului, vorbind despre trecutul ţării Noembrie 1852 şi a fost înmormântat „Să depun o sărutare
noastre. în groapa comună a sărăcimii. Azi a- „Pe al ţerii tale sân,
Numele lui Nicolae Bălcescu este mintirea lui Bălcescu este cinstită de „Şi s’aduc o alinare
strâns legat de revoluţia din 1848. El întreg poporul muncitor din Republica „Jalnicului tău suspin".
este sufletul acestei mişcări. Revolu­ Populară Română. — „Nouraş, pătruns de soare,
„Unde mergi cu dorul meu ?”
ţionar convins şi aprig luptător pentru A trebuit să treacă aproape o sută — „Am solie roditoare
independenţa naţională, Bălcescu a de ani pentru ca idealurile pentru care „Dela sfântul Dumnezeu,
avut un rol covârşitor în organizarea a murit Bălcescu să se împlinească. „Să mă las în Românie,
dimpreună cu Ungurii... Libertatea na­
revoluţiei. El a luptat, aşa cum a măr­ Astăzi, clasa muncitoare, condusă de „Ca să crească mii de flori
ţionalităţilor nu poate veni dela curţile
turisit adesea, pentru o „revoluţie de­ partid, a dat viaţă visurilor înflăcăra- „Pe frumoasa ei câmpie ,
împărăteşti şi din mila împăraţilor şi a „Ce o plângi adeseori I”
mocratică şi socială", care va aduce despoţilor, ci numai într’o unire strân­ tului patriot şi luptător revoluţionar. — „Du-te rază strălucită,
„înălţarea celor mulţi şi asupriţi la pu­ Dacă Bălcescu ar trăi în zilele noastre, „Du-te mică păsărea
să şi dintr’o ridicare a tuturor îm­
tere", într’o republică democratică, în ar vedea cum poporul muncitor liber, „Şi pe ţeara mea iubită
preună şi în solidaritate cu toate po­ „Mângâlaţi-o’n lipsa mea !
care să domnească „egalitatea dreptu­ Intr’o ţară liberă, Republica Populară
poarele împilate". „Iar tu nour de rodire,
rilor" şi „suveranitatea poporului". El Română, înfăptueşte mai mult chiar de­ „Fă să crească’n sânul său,
vede totodată necesitatea colaborări în­ Nicolae Bălcescu a înţeles starea cât a visat marele patriot, construeşte „Cu verzi lauri de mărire,
tre revoluţionarii români şi unguri în grea şi exploatarea cruntă căreia ii socialismul, fericirea. „Floarea sufletului nieu 1“
EUGEN JEBELEANU:

F r a g m e n t —
Cântul V Şi’mpingând plugul de zor, In continuare cânturile scot în relief trădarea colonelului Odobescu
Un bătrân doar c’un picior. şl-a mitropolitului — pusă la cale de Brătianu — trădare care duce la
Sus, pe creasta Argeşului, „— Bine te-am găsit, Ioane." complotul din 19 Iunie 1848, când o parte a guvernului revoluţionar este
La casa Bălcescului, Bine c'ai venit, cucoane." arestată.
Bate vânt de primăvară.
In timpul acesta clăcaşii revoltaţi cer pământ, vin spre Bucureşti şl
Ca venit Bălcescu'n ţară. „— Ce-a mai fost pe-aici ? se Îndreaptă valuri-valuri spre pal at, împreună cu meseriaşii şi târgoveţii.
A fost
Suie dealul o trăsură. „Anul tare, tare prost.
De colb, trăsura e sură. „Grâne n’au fost şi nici poame, Crâncen bubuie văzduhul, Pe mişei să mi-i vâneze.
l.eoarcă-s caii munteneşti, „Şi-a fost foame multă, doamne, SIngerat de guri de flinte, Că e vreme de vânat.
Vin taman din Bucureşti. „Mi-au murit pruncii de foame".
N’a oprit trăsura mică, Bălcescu-1 priveşte adânc. Cad clăcaşi, cad târgoveţi, L-a'nşfăcat pe Odobescu
Curge sângele fierbinte.
Da’ voinicul se ridică, Ochii bătrânului plâng: Un bărbat înalt cât bradul.
Sare din trăsură, sboară. Cade-un tăbăcar, dar mâna-i „— Viperă e, ţine-1 bine,
„— ...Şi tni-i dor de ei, mi-i dor,
O femeie stă la scară. „Că nu-i mai zăresc pe-ogor, Pe trăgaci nu a’ngheţat. „Frate Mihail sin Radu I"
Cărunţită, cu-o năframă. „N’am de cine să mă rog, Trage’nspre călău cu sete :
„ — Nicule", — şopteşte. „Pui de lele blestemat I" — Spune, alergând Bălcescu,
,. — Mamă“. „Că sunt singur şi olog." Jos, spre sângerânda piaţă.
Stă Bălcescu să-l audă, Sâmbriaşul dela moară ...Se întoarce, urcă scara
Maică-sa tl ia In braţă, Milă-i e, şi-i este ciudă : Cade-alături; n’a murit. C’un clăcaş olog în braţă.
li trece-o mână pe faţă, „— Olog eşti, sărman de tine. Strigă : „Geaba, caţaoane,
Peste barbă şi mustaţă. „Că doar un picior te ţine. „Trânta nu s'a mântuit 1“ Strâns îl ţine, îi priveşte;
Cu cealaltă-şi ţine strâns „Dară mâini, ai două, tari, Pleoapele-i atârnă grele.
Ochii, să nu dea în plâns, „Să frângi arendaşi tâlhari. Şi nu a sfârşit să spună IF aşează-acum Bălcescu,
înghite lacrima grea, „Pumni ai doi. Nu-s singurei Ce avea de spus, că, iată, Lin, cu grijă, sub drapele.
Şopteşte ca pentru ea : „Strânge-i, nu boci în ei 1 Drum croindu-şi printre gloanţe. A deschis clăcaşul ochii,
,. — Mult slăbi sărmanul Nicu“ „Flintă ai ? E ruginită ? Cine, măre, mi s’arată ? Chipu-i e tăiat în piatră,
O priveşte’n ochi voinicul „Fă-o lună, fă-o stea, O femeie. Naltă este, l.nsâ'n negrele orbite,
Şi glumeşte : „—Lasă, mamă, „Că e vremea mult grăbită Şl nu-i cu mâinile goale, E lumină, ca’ntr’o vatră.
„N'oi fi eu chiar Făt-Frumos, „Şi-are nevoie de ea. Parcă-i zână din poveste, —
„Dar cu Zmeul sunt de-o seamă". „Şi e puşca tare bună, Doar că ţine’n mâini pistoale. „Iartă, fiule... bătrân sunt...
Şi-o mângâie drăgăstos. „Dacă ştii s’o ţii în mână. „Arn căzut... mă poticnii...
Işi asvârle-ochii apoi „Şi s’o pui la fluerat „— Haideţi, fraţi I Tot înainte I „Ci voi. nu staţi 1 Duceţi lupta
Până'n zare : „—Mândră ţară, „Când sorocul i-a sunat!“ „Moarte celor ce-au trădat 1“ „Cât mai sunt ciocoii viii"
Dar mâncată de ciocoi..." Glasul Anei Ipătescu
Tânăru-a tăcut, dar parcă Peste gloanţe a răsunat. Sună’n glasul ce se stinge
Ochii lui Bălcescu sboară Fulgere se tot descarcă. Sub drapele, Răzbunarea.
Peste munţi, peste ponoară, Bătrânu-I priveşte’n faţă : Nori învăluie mulţimea. Şi Bălcescu îl ascultă
Cât zăreşte’n lung şi’n lat, Parcă a ieşit din ceaţă. Flintele troznesc. Gemând, in norod vuind ca marea.
Ies clăcaşii la arat Nu mai e al nimănui, Cade un clăcaş Olog e ; Mâna îngheţată strânge
Cum stau pe plug aplecaţi Parcă tânărul e-al lui. Strânge’n pumnii grei, pământ. O fărâmă de pământ.
Năduşiţi şi deşălaţi, Clăcaşii pe plug plecaţi, Insă glasul stins se-aude'n
Zici că-s neam de cocoşaţi. Parcă-i simte acuma fraţi. Parcă-1 vede pe Bălcescu, Toţi clăcaşii răsunând 1
Muşcă botul fierului „— Bine, fiule, m'oi duce Dar i-i inima ’ntristată :
Moşia boierului. „Să fac flinta să străluce, „Nu o să-l mai văd cu ochii Vin clăcaşii, târgoveţii
Ţărâna mi şe despică, „De dor să nu se usuce. „Niciodată, niciodată". Şi-l privesc pe cel ce doarme
Năduşala pică, pică, „S’o fac gureşă şi dulce." „Şi-i atâta de aproape, Gândul Iui Bălcescu-aleargă
Şi-alergând prin nori de praf, Bătrânul vorbeşte’ncct. „Doar un pas ar mai fi fost, Ca spre soare, către arme.
Ii pândesc, călări, vătafi, Lasă plugul pe ogor „Şi te-ar fi luat în braţe,
Cu harapnic plumbuit : Şi se pierde prin făget, „Biet soldat bătrân şi prost!...“ „— înarmat de e poporul,
Cum nu mişti, cum le-au trăsnit. tot săltând dintr’un picior, „Nu-1 înfrânge'n veci nici cerul 1
Da' picioru-i mai uşor. Strânge’n pumni clăcBşul ţărna, „Doar pământ să-i dăm şi arme,
Stă Bălcescu multă vreme, Peste ochi se lasă seară... „Mă’nţelegi ce spun, Magheru?"
Aude cum ţărna geme Coboară Bălcescu’n vale, Dar zâmbeşte, căci aude
Şi clăcaş scrâşnind blesteme. Că mai este multă cale, Cum în luptă fraţii sboară. Spada lui Magheru-i trasă,
Pe-o moşie cunoscută, Şi-i nevoie de pistoale, Limpede şi' înţeleaptă ;
Sub bici de-arendaş ţinută. Să scape ţara de jale, Sboară gloanţele, dar sboară Spre.stăpânul ei, Bălcescu
Tras de-un bou, un plug de lemn De cfbcoi şi de paşale. Peste ele'ntreg poporul : Ochii" n flăcări şi-i îndreaptă.
Sgârie pe-ogor un semn „— Unde este Odobescu ? Se întinde spre Bălcescu
„Unde este trădătorul ?“
Cânturile următoare ale poe mului înfăţişează lupta împotriva duşma­ Aspră mână ostăşească —
nilor revoluţiei din 1848, care se împotriveau Împroprietăririi clăcaşilor şl Fug cipici şi tălpi desculţe Şi pnlatu ’ntreg răsună r
urmăreau in acelaş timp răsturnarea guvernului revoluţionar. Prin palat în lung şi'n lat, „Revoluţia trăiască 1"