Page 14 - 1924-5-6
P. 14
20—111. 1924 C O S I N 2 E A N A Pag. 63
— Minţi tâlharule, e căciula i-o dea, el i-a luat-o. Cum de căci mi-a spus că nu. e permis
mea. Fiul meu Monu a scă s’a găsit căciula la Dta“, întrebă să-l vadă şi alţii, şi-a uitat că
pat-o în apă şi mi-a dat-o în judecătorul. „Tatăl meu, a venit la ciula pe masă, a sărit pe geam
pomană. mine, îmi povesti cum l’a ucis pe şi-a dispărut“.
— Eşti nebun îi grăi Iancu. Iancu luntraşul, îmi arătă gă- Judecătorii au râs de povestea
Când sfârşi vorba, mortul îi ciula, şi tocmai voia să şi-o lui Monu, l'au condamnat, căci
sări în gât lui Iancu, Iancu se pună în cap să plece, când toate dovezile erau contra lui.
folosi de mâini şi de picioare, bătu cineva la uşe. In grabă,
şi cu mare greutate scăpă. Fugi
până în dreptul cârciumii. .Când
se uită înapoi, mortul nu mai PRAGUL CASEI
era. Pentru a se linişti; Iancu VOLBURĂ POIANĂ
v
întră în cârciumă. Bău mult, hotar străvechii! pus între două lumi.
să-şi înece spaima. Eşi apoi din Uşor îl treci acasă când te’ntorci
cârciumă şi-o luă prin sat, către Viteaz sau biruit. Cum îl păşeşti
locuinţa rudeniei. Pe la mijlo Iţi râde amintirea unei glumi,
încerci cu mintea gânditor să tor ci
cul satului, mort de spaimă Din caerul atâtor lungi poveşti
aude iar: „Măi cu căciula.“ Iancu Trăite n freamătul zburdălniciei.
se uită înapoi să vadă iarăşi Durerile şi lacrimile toate
mortul. Acuma însă vede pe Când intri n leagănul copilăriei
un om îmbrăcat ca toţii oamenii, Le laşi sub pragul casei îngropate.
atât doar că era cu o bâtă în Şi torci şi to ci un fir lung nesfârşit...
r
mână. „Lasă mă mortule“, urlă
Iancu. „Ai nebunit“ zise Monu, Vin zilele cu soare înflorite;
căci el era. „De unde ai căciula, Iţi creşte sufletul nebiruit
Cu amintirile de mult trăite.
e căciula mea“? „Ba e a mea“, Din nou te simţi copilul care-ai fost
răspunse Iancu. Se născu o In braţele de mamă desmerdat,
ceartă teribilă, care degeneră ŞCn leagănul poveţelor cu rost
în încăerare. Duşi la primărie, In somn de gura tatii sărutat.
Monu ceru să i se dea căciula, Şi torcT şi torci un fir lung nesfârşit...
el o cunoaşte, o scăpase în
apă. întrebat Iancu dacă e ade Iţi vindeci ranele din suflet grele
Privind pe geam la cuibul cel clădit
vărat, mărturisi, că a găsit o
Sub straşină de două rândunele.
căciulă în apă, mai povesti Şi amintirile năvalnic trec
însă şi întâmplarea de lângă Şi amintirile ca apa curg
cimitir. Nimeni nu crezuse Şi'n curgerea grăbită se întrec
afară de Monu. „Ţine-ţi că Să-ţi lumineze casa in amurg
ciula, strigă Monu, aşa e, am
dat o de pomană, nu-mi mai Şi-afară bate grindina vieţii
Pe coperişul casei, bate'n porţi,
trebue“. întunecă lumina tinereţii
Noaptea, ospătat de rudenie, Şi creşte'n luptă numărat de morţi.
Iancu plecă către casă. Lângă Tu, împăcat şi-adăpostit de vreme
cimitir îi ieşi iarăşi mortul în Asculţi vâltoarea poftelor cum geme
cale, cu o cruce în mână. La pragul casei tale, lănţuită.
înseninat de slova amintirii
Băuse binişor Iancu, aşa că Simţi inima în piept adăpostită,
era în stare să se bată şi cu Asupra căreia urâte ghiare
mortul. Lupta se începu, Iancu întinse stau în ceasul osândirii
alunecă, mortul îl lovi în cap Să-i fure cerul limpezit de soare.
şi îl ucise. Dimineaţa Iancu fu Ca puiul de găină sub aripa
Prielnică a mamei, stai pitit
găsit ucis, căciula îi lipsea. î n De vifore asurzitoare'n clipa
vinovăţit fu Monu. Adus îna Deslănţuirei plânsului robit.
intea judcătorilor negă cu tă
rie că el ar fi ucigaşul. Nu e O, pragul casei mele de la ţară
altul, decât tatăl meu. I-am dat Pui stavilă la lumea din afară
De nu mă'neacă valul de dureri.
lui căciula de pomană, luntra
şul, care a găsit-o ri’a vrut să Şi torc şi torc din caerul de eri,..............