Page 9 - 1924-5-6

Pag. 58 C O S I N Z E A N A ------------------------------ 25—111. 1924

face să fie neîncrezători faţă de tot
ADESEORI CÂND ARDE O INIMĂ ceeace e străin de ei.
G. ROTICĂ
In sfârşiţ, după o cale de câteva
Adeseori când arde o inimă încinsă
De flacăra iubirii, ea nu se dă învinsă. ceasuri sosim în creerul munţilor, la
Suspină toată noaptea şi plânge şi se sbate, locul numit: „Gura Crăciunului“.
Se luptă adunându-şi puterile ei toate Cu un şuerat prelung locomotiva
Şi totuş, cum suspină în noaptea nesfârşită, trenului ne trezeşte din visare. Am
De-abia aşteaptă clipa să cadă biruită. ajuns la locul destinat.
Ne dăm jos din tren sprinteni şi
MAMEI trecem cu paşi repezi pe subt co­
Elena din Ardeal roana brazilor falnici, cari îşi îm­
prăştie din belşug mireasma înbă-
Biserica din vale cu prunii ei în floare,
Mă cheamă'n glas de toacă în zi de sărbătoare, tătoare de răşină. Un murmur uşor,
Să mă alin cu'lacrimi în sfânta liturghie, asemănător unei şoapte dulci stră­
Să duc la crucea mamii un fir de iasomie. bate încet prin muţenia adâncă a
codrului. Ne uităm cercetător în jur
ş’apoi într’un târziu, unul dintre ca­
O ’nvăluiră pomii în norii lor de spume,
Pe vântul primăverii aud din altă lume, marazi ne arată zimbind satisfăcut,
• A mamii mele scumpe cuvinte de iubire, pârâiaşul ce-şi strecură apele lim­
Ce s'au schimbat acuma în flori de cimitire. pezi prin patul de muşchi ce se
întinde ca un covor. Câte-o albină
rătăcitoare trece zumzăind veselă
Sunt flori şi iarbă verde de-acuma dispăruţii,
O floare mică albă e sufletul măicuţii, printre crengile molizilor cari atârnă
Parfumu-i de tămâie încearcă să-mi aline, în jos.
Durerea mea adâncă, ce nu mi-o ştie nime. In răcoarea codrului urcăm la deal
pe o potecă. Uneori ne oprim, in­
spirând nesăţioşi oxigenul înbalsa-
La groapa maicii mele în versul ciocârliei,
Sufletul meu străbate adâncul veşniciei, mat şi ascultând concertul feric al
Şi simt cum mă împacă tăcutele morminte, gureşelor cântăreţe.
In tufişul de lângă noi, un sturz
Din umbra lor de frunze, cu voia ta părinte!...
işi flueră cântecul în triluri.
Suim acum încet, căci urcuşul
Se face greu.
sdrenţuite, unii abia de-o şchioapă, bastră, întunecată. Din când, în Privim mereu spre vârf şi îndem-
cu glugile de merinde cari atârnă când câte-un păstrăv vânjos, în nându-ne la mers năzuim înainte.
jos, mână vitele la păşune, privind jocul sburdalnic, se aruncă după O căprioară urmată de doi iezi,
zăpăciţi spre trenul ce lunecă repede stropii de apă ce sar din undele ţâşneşte din desiş şi trece în salturi
printre holde şi ierburi. Trecem pe isbite de stânci, iar trenul lunecă uşoare printre copaci. Se opreşte o
lângă căsuţe curate şi bordee dără­ vertiginos prin serpentine, apropiin- clipă, uitându-se mirată la noi cu
pănate. De pe praguri bătătorite se du-se de munte. ochii ei limpezi şi parecă mustrân-
ridică moşnegi, scoţându-şi smeriţi Cu ţigările stânse, uitate în colţul du-no c'am îndrăznit să-i turburăm
căciulele negre de miel, iar biseri­ gurii, ne desfătăm ochii în admira­ liniştea.
cuţa din S ... . cu turnul învălit rea sălbaticei frumuşeţi a naturii. încă vreo câţ va paşi şi ajungem
:
în tinichea, surâde în bătaia raze­ Unul dintre camarazi în culmea ad­ în vârf.
lor aurii ale soarelui. miraţiei esclamă:
Ici-colo, pe poieniţele umbrite — „Frumos e Doamne!“ — apoi Soarele se urcă sus deasupra
încă de copacii frumoşi se înşiruie rămâne aşa ... cu ochii aţintiţi spre piscurilor goale, revârsându-şi din
bărbaţi, legănându-şi coasele în culmile albastre. belşug potopul de raze ferbinţi.
brazdă. In atingerea fierului rece, Câte-un chiot prelung al vre-unui
firele de iarbă, înpodobite cu miile Pe creste de dealuri se zăresc păstor, străbate prin văzduh, repe-
de colori ale florilor sălbatice, tre­ sfioase bQrdeeie muntenilor, pitite tându-şi tremurător ecoul prin munţi
mură o clipă înfiorate, scuturându-şi intre paltini frunzoşi. Şi cum stau şi contopindu-se cu sunetul metalic
stropii de rouă ce strălucesc ca nişte aşa... privind din fuga trenului spre al tălăngilor dela vitele ce pasc prin
diamante, apoi s’aştern încet inmiă- creste, cu ochii pe jumătate închişi, poienile ascunse în nesfârşitele pă­
diindu-se. mă cuget cu inima înduioşată la duri de molizi.
Trecem de „Capra“ şi ne apropiem bieţii oameni, cari petrec întreagă Ajunşi în câmp ne odihnim o
de munte viaţa prin munţi. clipă pe pajiştea presărată cu flori,
Sburdalnicul Drăgan îşi strecură Săraci şi buni, aceşti strâjeri ai apoi plecăm înainte sburdalnici şi
murmurâud apele repezi, cristaline, datinelor strămoşeşti, îşi duc ade­ veseli.
isbindu-le de stânci. De jur împre­ seori zilele în iipsuri, dar totuşi nu Vântul adie încet, desmierdân-
jur se ridică pădurile adânci, al se plâng. Crescuţi în libertate, în du-ne frunţile asudate şi înpră-
căror miros îmbătător de brazi răs- liniştea şi singurătatea munţilor, au ştiind risipitor în atmosfera caldă
bate ca un balsam în aerul umezit prins de mici tovărăşie cu * doina, miros înbătător de răşină.
al dimineţii. înainte spre miazăzi se care îi însoţeşte vecinie. Poate că Privirea ne lunecă nesăţioasă peste
zăresc munţii în coloarea lor al­ singurătatea, în care au crescut, îi întinderi.