Page 51 - vl_47
P. 51
de fotbaliști, ne vorbește despre campionate, olimpiade, meciuri memorabile, faze de joc devenite
istorie. Totul este scris cu farmec, totul este documentat până la ultimul minut dintr-un meci de fotbal,
totul are rigoarea unei atente observații izvorâte dintr-o mare și de neoprit iubire pentru fotbal, iubire
pe care Marian Nazat o nutrește încă din copilărie.
Numai o pasiune puternică pentru „microbul” fotbalului a putut da naștere unei cărți care, cu
adevărat, poate fi considerată pe drept cuvânt o declarație de dragoste pe care domnul Marian Nazat,
împreună cu jurnalistul Marius Mitran, o dedică fotbalului.
Lectura cărții este deosebit de agreabilă și, cu siguranță, împătimiții de fotbal nici nu vor
simți că au ajuns la sfârșitul celor peste 1.000 de pagini cât însumează volumele. Iar cartea are și o altă
particularitate: îi va face iubitori ai fotbalului și pe cititorii care sunt oarecum străini de sportul-rege,
dar care vor citi cartea ca pe o frumoasă poveste.
La capătul acestei povești, când vor fi citit ultima filă, își vor da seama că iubesc și ei fotbalul,
că dragostea față de fotbal nu poate fi detronată de niciun alt sport.
Întâlnirea cu Marian Nazat a fost un extrem de plăcut prilej pentru public, pentru jurnaliștii
sportivi prezenți la eveniment, pentru toți iubitorii fotbalului să afle lucruri noi, interesante, despre cel
mai îndrăgit sport de pe planetă.
La final autorul a oferit autografe celor prezenți.
Sebastian BARA
Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 49