Page 71 - vl_49
P. 71
Prin marile biblioteci ale lumii
ba chiar din întreaga Europă: Johann Gottfried Herder,
Friedrich Schiller. În 1797, Goethe este numit
administrator al bibliotecii de către Karl August, alături de
Christian Gottlob von Voigt: în perioada cât cei doi s-au
ocupat de bibliotecă, fondul de carte s-a dublat, ajungând la
80.000 de volume. Trebuie menționat faptul că Goethe nu
era doar un administrator priceput, ci și un cititor
împătimit, împrumutând pe durata șederii la Weimar 2.276
de volume, împrumuturi consemnate cu rigurozitate în
registrele bibliotecii.
Un episod trist din istoria bibliotecii îl reprezintă
perioada de după al Doilea Război Mondial, când – deși
nevătămată în urma bombardamentelor din vreme de
război – biblioteca se confruntă cu cenzura comunistă din
Germania de Est: scopul bibliotecii devine acum unul
politic, construcția socialismului, și prin urmare se trece la
o epurare a fondului de carte. Între 1945 și 1951, de pe
rafturile bibliotecii sunt îndepărtate lucrări aparținând unor
autori considerați simpatizanți ai naziștilor, autoritățile
raportând un număr de 10.000 de volume care au fost
scoase din inventarul bibliotecii.
În data de 2 septembrie 2004, biblioteca a trecut
prin cel mai dureros episod din istoria ei: un incendiu,
provocat se pare de un scurtcircuit, a distrus 50.000 de volume din fondul de documente şi 37 de
tablouri din secolele XVI şi XVII. Dintre volumele care au scăpat din calea flăcărilor, peste 60.000 de
volume au fost deteriorate din cauza fumului, dar și a apei folosite de pompieri pentru stingerea
focului. Cărțile suferind stricăciuni serioase au fost transportate la Centrul de Conservare a Cărții din
Leipzig şi supuse unui proces de liofilizare (îngheţare), în vederea restaurării lor. Dintre acestea, s-a
reușit restaurarea a 36.000 de volume, prin utilizarea celor mai moderne metode și tehnici de
recondiţionare. De asemenea, din cărțile pierdute în incendiu s-a înlocuit cam o cincime, dar multe din
volumele căzute pradă flăcărilor reprezentau din nefericire volume unicat. Trebuie menționat efortul
imens depus de comunitate pentru salvarea bibliotecii, în scurt timp strângându-se peste 38 de
milioane de euro din donații publice și private pentru restaurarea bibliotecii.
O tragică ironie a sorţii privind incendiul din 2004 e faptul că toată colecția bibliotecii urma
să fie mutată în nici cinci săptămâni, dat fiind că se stabiliseră deja lucrări de renovare a clădirii pentru
anul respectiv.
Biblioteca păstrează ediții originale din operele lui Shakespeare, cea mai mare colecție din
lume de ediții și lucrări despre Faust (aproape 3.900 de volume), aproximativ 2.600 de manuscrise
medievale, cca 8.400 de hărți și 29 de globuri terestre. De asemenea, rafturile ei adăpostesc colecții
private provenite de la familiile lui Achim von Arnim, Franz Liszt și Friedrich Nietzsche, cât și o
amplă colecție de Biblii luterane.
Traian MARIAN
Bibliotecar, Secția de Împrumut
Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018 69