Page 76 - vl_49

(Legenda provinciei Uppland) și obiceiuri (Hora [...] cocorilor).
Chiar dacă asupra cărții planează fantasticul, autoarea a reliefat elemente din geografia
Suediei și a transmis temeinice cunoștințe din domeniul științelor naturii, prin graiul munților, al
păsărilor, animalelor și al tuturor făpturilor care cuvântă doar în basme.
Nils, zburând pe spatele „gâscanului Martin”, străbate în văzduh toată Suedia, din Scania
până în Laponia, ca pe o hartă vie și de neuitat, îmbogățindu-și orizontul cognitiv nu numai cu date
reale, ci și cu „legenda provinciei Uppland” sau a unor râuri, munți, mări, precum și cu variatele
aventuri trăite, care-i influențează, în bine, comportamentul. Astfel, băiatul află ce înseamnă cinstea,
adevărul, sentimentele profunde, durerea și zădărnicia unei vieți goale, fără a sluji patria în
permanență.
Nils află cât de minunați sunt oamenii: făurarii din Hârjedalen, minerii din Dalecarlia,
pădurarii și plutașii, țăranii, păstorii din Laponia. În final, Nils ajunge Acasă..., despărțindu-se de
gâștele sălbatice și redobândește înfățișarea de om, fiindcă și el a devenit simțitor la durerea altora, bun
și săritor la nevoie, statornic în prietenie. Băiatul înțelege că „numai cei care lucrează pământul [...] în
sudoarea frunții, numai ei îi pot păstra bogăția și faima din veac în veac”.
Simbolică și plină de învățăminte este povestirea Împărțeala moștenirii, având ca personaj
principal pe „bătrâna care se trăgea dintr-un neam de uriași”, care și-a împărțit averea în trei loturi,
fiindcă avea trei feciori, avantajat fiind „prâslea”, care a priceput „tâlcul împărțelii făcute de către
mama lor”.
Un farmec aparte încorporează descrierile de natură: „Cerul se întunecă mereu, iar soarele
stătea bine ascuns [...]. Ploaia cădea tot mai deasă [...]. Pământul era învăluit de aburi de ploaie.
Lanurile, munții, pădurile se făcuseră mici, contopindu-se într-o încâlceală căreia nu-i puteai da de
rost...”. „... pădurea a adus răspuns din partea râului Sör că ostenise tot croindu-și drum singur și că era
gata să se împreune cu staron...”. Sau:
„Țara asta asta e îmbrăcată cu fustă de crengi de brad și cu bluză de granit [...]. La brâu are,
însă, o cingătoare de mare preț, fără pereche în lume, căci e brodată cu lacuri albastre și boschete
înflorite, iar uzinele mari [...] o împodobesc ca un șirag de nestemate, agrafa ei fiind un oraș întreg, cu
castel, cu biserică și cu multe case mari și arătoase”.
Nils îi mărturisește, entuziasmat „mamei Akka”: „Mai bine să nu mai fiu om niciodată, decât
să nu fi făcut călătoria asta cu voi”, iar la despărțirea de cârd „le urmări cu un dor nespus...”.
Renumita prozatoare suedeză a mai scris Saga lui Gösta Berling (primul ei roman între 1890
și 1891), Lanțuri nevăzute (1894), Legende despre Cristos, Miracolele lui Anticrist, trilogia Inelul
familiei Löwensköld, pentru a aminti doar câteva titluri.
Saga lui Gösta Berling este considerată drept „capodoperă a literaturii suedeze”, consacrând
numele autoarei în rândul valorilor perene ale literaturii universale. Ecranizarea romanului de către
Griffith cu Greta Garbo este de o măiestrie rară.
Scriitoarea se stinge din viață la 16 martie 1940, în Mârbacka, localitate în care a văzut
lumina zilei cu 82 de ani în urmă.
Impresionează caracterizarea făcută de cunoscuții critici și istorici literari suedezi H. Schück
și K. Warburg renumitei scriitoare: „... marea povestitoare [...] abia de își găsește egal în literatura
suedeză [...]. Ea are autenticul stil al narațiunii, care a păstrat elanul și claritatea povestirii prin viu grai
[...]; ne face să o urmărim cu interes...”.

Maria TOMA-DAMȘA

Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018 74