Page 64 - vl_51

Nicolae Balotă, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruş etc.
În martie 1945, I. D. Sîrbu este licențiat magna cum laude în Filosofia Culturii, cu teza De la
arhetipurile lui C. G. Jung, la categoriile abisale ale lui Lucian Blaga. Îşi dă doctoratul cu teza
Funcţia epistemologică a metaforei (1947). A fost conferenţiar de istoria literaturii dramatice la
Conservatorul de Artă Dramatică din Cluj (1947); conferenţiar de istoria artelor la Institutul „Ion
Andreescu” din Cluj (1948-1950). După instaurarea regimului comunist, este înlăturat în mod abuziv
din învăţământul superior și a lucrat ca învăţător la Baia de Arieş (1950), profesor de liceu la Cluj
(1951-1955), secretar de redacţie al revistei „Teatru” (din 1955).
Debutul literar al lui I. D. Sîrbu s-a produs cu nuvela Duminica, în revista „Curţile dorului”,
condusă de Lucian Blaga. În anul 1957 a fost arestat sub pretextul „omisiune de denunţ”, întrucât a
refuzat să-l denunţe pe Lucian Blaga, persecutat în acea perioadă. A fost condamnat la opt ani de
închisoare pe care i-a petrecut la București, Jilava și Gherla, în lagărele de muncă forțată Salcia,
Giurgeni și Periprava, în condiții inumane. Este eliberat în anul 1963, dar nu mai e primit în
învăţământ, astfel că va lucra ca vagonetar la Mina Petrila, apoi şef de producţie la Teatrul din
Petroşani. În 1964 se stabileşte la Craiova, cu domiciliul supravegheat, până în anul 1989, când, la 17
septembrie, se stinge din viaţă.
Scriitorul I. D. Sîrbu a trăit cu demnitate, în ciuda suferinței, a permanentei supravegheri de
către Securitate, în ciuda faptului că din 1957 până în ultima clipă a vieții a fost urmărit și persecutat de
un stat opresiv. Așa cum cu o ironie amară a spus, I. D. Sîrbu a fost „multilateral traumatizat”.
Pe lângă cărțile scrise înainte de 1989, I. D. Sîrbu a avut o bogată literatură de sertar care a
putut fi publicată doar după 1989: romanul Adio, Europa! și Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. Opera
postumă cuprinde volumele: Traversarea cortinei (1994), Lupul şi catedrala (1995), Scrisori către
bunul Dumnezeu (1996), precum şi alte şapte volume apărute la Editura Fundaţiei Culturale „I. D.
Sîrbu”, cuprinzând publicistica, sub îngrijirea lui Dumitru Velea.
Sunt demne de remarcat dovezile de apreciere, chiar și postume, pentru personalitatea lui I.
D. Sîrbu: teatrul din Petroșani îi poartă numele, a fost declarat cetățean de onoare al orașului său natal,
Petrila, și al municipiului Petroșani. La Petrila, o școală îi poartă numele, a fost amenajată Casa
Memorială „I. D. Sîrbu”, toate acestea vădesc prețuirea de care se bucură, peste timp, acest mare
intelectual hunedorean cu care cultura română se mândrește. Cu siguranță, cei care au urmărit
prezentarea, amplă și bine documentată, au înțeles ce înseamnă ținuta etică, ce înseamnă viața trăită cu
demnitate, în ciuda tuturor încercărilor, unele de o cruzime incredibilă. Așa cum singur a mărturisit I.
D. Sîrbu, în viață trebuie „să înveți ce
înseamnă să nu-ți fie frică nici de
imensitatea fluviului și nici de înălțimea
muntelui.”
Sunt cuvinte care e bine ca, mai
ales tinerii, să le adopte drept model. Ca de
obicei, la final, celor prezenți le-au fost
adresate întrebări, cei care au oferit
răspunsuri corecte au fost răsplătiți cu
premii constând în diplome și cărți oferite
de Biblioteca Județeană.

Sebastian BARA

Vox Libri, Nr. 2 (51) - 2019 61