Page 71 - vl_51

Piramidă, norocul însoțindu-ne pentru că eram singurii vizitatori. Una dintre cele șapte minuni ale
lumii, singura care este încă în picioare, ne-a întâmpinat cu un tunel nu foarte dificil de străbătut și cu o
atmosferă de liniște și calm. Interiorul nu este foarte impresionant, dar simplul fapt că poți să pătrunzi
acolo, pe urmele vechilor egipteni, fie ei faraoni sau simpli muncitori, că poți să atingi zidurile acelea
te face să te întrebi cât de efemeră este viața omului în comparație cu aceste civilizații.
Piramida lui Keops a fost construită din peste două milioane de blocuri de piatră, fiecare
cântărind peste două tone. În ciuda masei lor enorme, blocurile au fost așezate cu o precizie uimitoare,
iar rosturile se distingeau cu multă greutate cu ochiul liber. Blocurile şlefuite de la baza piramidei,
fiecare cântărind 15 tone, sunt potrivite cu o precizie de o sutime de deget: între ele, nicio foaie de
hârtie nu poate fi strecurată, decât cu multă greutate.
Am hotărât să vedem restul piramidelor și a sitului de la înălțimea unei cămile, o experiență
care poate fi provocatoare pentru un neexperimentat. Cu toate acestea, mersul lin al cămilei te
introduce în atmosfera legendelor legate de piramide și de Sfinx. Ne apropiem de acesta din urmă,
unul dintre monumentele cele mai impresionante ale Egiptului. Ghidul local ne povestește că părțile,
inferioare din trupul Sfinxului au fost sculptate sub nivelul platoului, săpându-se un șanţ în formă de
,,U” în jurul bulgărelui de rocă care avea să formeze corpul. Ca și piramidele din templele adiacente,
Sfinxul este orientat cu faţa exact spre Est. Partea superioară a construcției (mai exact capul) este
relativ bine conservată, are aproximativ 6 metri înălțime și 4 lățime (ochii au 2 metri înălțime, dar
nasul și bărbia lipsesc).
Monumentul ne apare ca o figură frumos androgină care privește cu calm în depărtare, în
timp ce păzește cu răbdare
ultima minune a lumii. După
câteva ore bune părăsim
piramidele și Sfinxul, iar
sentimentul care mă încearcă
este cel al faptului că aș fi avut
nevoie de mai mult timp acolo și
al dorinței de a reveni cât mai
curând posibil.
Cu gândul la civilizația
egipteană ne îndreptăm prin
traficul aglomerat al capitalei
egiptene spre Muzeul de
Egiptologie. Deși din exterior nu
pare, muzeul este imens iar în interiorul său există în fiecare colț câte un grup de turiști.
Pașii ne poartă prin fiecare perioadă a istoriei Egiptului antic, până ajungem în sala
Tutankhamon, unde nu ai voie să faci poze. Masca regelui nu e mare, acesta având doar 18 ani când a
murit, însă este impresionantă. Nu ne puteam dezlipi din fața ei, am stat și am admirat-o minute întregi.
Masca are în privirea ei ceva magic, care te țintuiește locului, te fascinează, ea pare vie și te privește
direct în ochi, parcă vrând să-ți transmită, și ție, peste milenii câte ceva despre povestea „copilului-
faraon”. Și poate, dacă ai timp să o privești, ți-ar putea povesti despre întreaga istorie a acestui ciudat
ținut aflat de-a lungul bătrânului Nil. Vedem și tronul de aur al lui Tuthankamon și sarcofagul lui de
110 kg de aur, statuete și plăci de aur etc. Cred că acum îmi explic de ce au fost „cruțați” și apoi ocupați
egiptenii de către romani, otomani, francezi și apoi englezi, iar acum sunt vizitați de milioane de

Vox Libri, Nr. 2 (51) - 2019 68