Page 64 - vl_52

Pagina bibliofilului

carte non-beletristică, trebuie să fiu de acord cu cei de la „Washington Post Book” (al
căror citat se află pe coperta a patra a cărţii) când scriu că este o carte absolut
fermecătoare, captivantă pentru orice pasionat de lectură. Da, Alberto Manguel a
reuşit să scrie într-un mod vizual, cald, fascinant, interesant şi deosebit ... despre
biblioteci, despre cărţi, despre universul creat de ele, despre istoria alcătuirii unor
biblioteci şi a organizării lor. Am mai scris despre cărţi unde cartea şi locurile
destinate ei sunt magice (exemple ce îmi vin rapid în minte sunt Povestea anticarului
de Charlie Lovett sau Cartea pierdută a vrăjitoarelor de Deborah Harkness) dar
această carte este mai aproape de genul acela impresionant de frumos şi dens de
informaţii pe care Umberto Eco l-a avut în Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare.
Totuşi, deşi Eco este unul dintre preferaţii mei, cred că în cartea de faţă Manguel a
reuşit performanţa de a scrie într-un mod aproape poetic şi foarte apropiat despre un
subiect demn de orice tratat de biblioteconomie. O asemenea carte poate scrie cineva
doar când este un adevărat cunoscător, un iubitor de lectură, un om cu o cultură
impresionantă şi o poveste de viaţă la fel de plină. Cred că noi toţi cei care avem o
bibliotecă sau, şi mai mult, cei ce avem norocul să lucrăm într-una, ne regăsim în
textul cărţii, care mi se pare un continuu şir de citate demne de a fi reţinute:
Iubirea faţă de biblioteci, ca mai toate iubirile, trebuie
învăţată. Niciun om, păşind pentru întâia oară într-o încăpere
confecţionată din cărţi, nu va şti, instinctiv cum să se poarte, ce
anume trebuie să facă, ce i se făgăduieşte, ce i se permite. […]În
tinereţea-mi nesăbuită, pe vremea când prietenii mei visau la fapte
de vitejie în domeniile ingineriei, dreptului, finanţelor sau politicii
naţionale, eu visam să devin bibliotecar. (Alberto Manguel, cuvânt
înainte la „Biblioteca Nopţii”, Bucureşti, Nemira, 2011).
Descrierea spaţiului bibliotecii, aranjarea şi ordonarea rafturilor, istoricul
sistemelor de ordonare, modul prin care se face trierea şi achiziţionarea cărţilor nu te-ar
duce cu gândul la o poveste. Şi totuşi, fiecare rând mi s-a părut încărcat de
semnificaţiile personale pe care autorul, în imensa lui preţuire pe care o are pentru
fiecare dintre cărţile pe care le-a citit, reuşeşte să ni le transmită, să ne facă să retrăim
momente similare. Citind prefaţa şi primul capitol în care autorul descrie modul în care
a fost absorbit de biblioteca proprie, de reuşita de a-şi organiza şi muta cărţile pe rafturi,
mi-am amintit în mod viu şi cald fiecare încercare de-a mea (pe vremea când nu eram
bibliotecar) de a-mi organiza şi eu cărţile din bibliotecă. Îmi creasem şi eu diferite
sisteme de notare pe cotor şi opise în care să regăsesc mai uşor cărţile. Căldura amintirii

Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019 62