Page 21 - vl_54

Atelier de creatie
,

glorifică pe apărătorul dacilor în fața supunerii față de Roma, caput mundi.
La școală, în primele două zile, nu mi s-au repartizat cursuri, a trebuit doar să observ
elevii (arătam ca un gladiator care se pregătește pentru luptă) și să vorbesc puțin cu colegii de la
secțiunea/catedra de limba italiană. În bibliotecă am răsfoit o carte românească intitulată
„Știința, prietena mea”, apărută în timpul comunismului. Colegiul Tehnic „Transilvania” avea
trei secțiuni de limbă: engleză, franceză și italiană, cu peste 140 de elevi care, cu excepția celor
din primul an, vorbeau deja limba lui Dante Alighieri. Ar fi trebuit să predau în limba italiană
lecții de științe naturale, chimie și geografie, precum și cultura și civilizația italiană. Elevii
claselor care mi-au fost alocate erau din Deva, dar și din localități învecinate precum: Călan,
Băcia, Bălata, Banpotoc, Brad, Burjuc, Certej, Criscior, Dobra, Hațeg, Ilia, Mintia, Simeria,
Șoimuș, Uroi, Vălișoara, Vețel, Zam etc. Administratorul școlii, care preda chimie, precum și
colega lui, care a predat limba italiană de mulți ani la CTT, mi-au spus că elevii au o origine mai
modestă față de elevii de la alte licee din Deva și că pregătirea lor de bază este destul de slăbuță,
nu voi putea avea mari așteptări de la ei. De altfel, trecând prin fața Liceului „Decebal”, am văzut
mulți elevi și mi-a fost destul ca să observ cum sunt îmbrăcați și cum vorbeau între ei. Cum eu
proveneam de la un liceu economic, „P. F. Calvi” din Padova, la fel de mare ca Liceul unde urma
să predau, Colegiul Tehnic „Transilvania”, eram deja obișnuit să predau în școli mari cu peste
100 de profesori și aproximativ 1.500 de elevi. În Italia, însă, am predat adulților din Padova
cursuri serale pentru cei care în timpul zilei lucrau. Nu eram obișnuit să fiu în clasă cu
adolescenți mai tineri de 20 de ani. La Deva, însă, a trebuit să mă ocup de tineri între 14 și 18 ani
și mi se părea că arăt de parcă aș fi fost bunicul lor. Elevii erau mai afectuoși decât cei din Italia și
aveau un grad mai redus de maturitate psihologică, poate mediul familial și social românesc era
mai afectiv și nu le-a permis să se maturizeze prea devreme. Acest lucru este tipic pentru
societățile cu o economie mai slab dezvoltată, în comparație cu societățile cu economie
avansată, precum cea din Italia. În Padova erau peste 60 de mii de studenți din 210 mii de
locuitori. În acel an, 2004, Deva era în declin demografic și, de la 80 de mii, numărul locuitorilor
s-a redus la mai puțin de 70 de mii. Aici exista o singură universitate, privată, „Traian”,
ecologică, condusă de un geolog. Pe Sigismund Duma, rectorul Univeristății Ecologice din
Deva, l-am cunoscut și am participat, în 2006, la Simpozionul „Intrarea României în Uniunea
Europeană”.
La Deva, într-una din primele zile ale șederii mele acolo, am urcat pe jos la ruinele
Cetății, pe dealul de 371 m altitudine, trunchi de con al unui fost vulcan. De sus, am admirat
panorama extraordinară care mi s-a deschis privirii: valea mijlocie a râului Mureș, Munții
Apuseni purtători de aur, spre nord, și Munții Poiana Ruscă, bogați în zăcăminte de fier, spre sud.
Astăzi, la acel castel acum renovat, se ajunge cu o telecabină modernă.
Despre județul Hunedoara, despre orașul Deva, cu elevii și locuitorii lor, păstrez un
mănunchi mare de amintiri plăcute. Sunt mai puțin provinciali decât italienii și mai deschiși spre
o viziune globală asupra culturii, chiar dacă erau prinși într-un sistem național de învățământ
mai piramidal decât al nostru, deci mai birocratic. Îmi amintesc entuziasmul lor când am
promovat figura marelui savant italian prin manifestarea intitulată „Galileo Galilei: un italian
ilustru în știință și tehnologie”.
Deseori, în timpul liber, frecventam o companie italiană de crescători de vite din
Șoimuș a fraților Luigi și Nicola Romano, am vizitat carierele de marmură ale companiei
Marmosim din orașul Simeria. După câțiva ani am scris un articol amplu despre marmura

Vox Libri, Nr. 1 (54) - 2020 19