Page 86 - vl_55-

Scriitori hunedoreni

mașină chiar lângă stația CFR, ritualul morții este unul obișnuit, oamenii sunt atrași de
imprevizibil, de evenimentul imuabil… Un prieten se reîntoarce în țară, după o viață petrecută în
Germania, moare simplu la masă, pe scaun, cu ochii deschiși, privind spre un alt timp. Un pescar,
sărind să-și salveze colegul, moare, tras de ape. Glasul disperat plutește de-a lungul malului, e un
semn deasupra râului capricios…
Într-o altă povestire un adolescent participă
la presupusa apariție pe lume a unui vițel, Joiana
era în travaliu, făta sub ochii mirați ai tinerilor,
dar tragedia se petrece brutal, vițelul nu avea
poziția normală, animalul suferea. Bărbații care
asistau la miracolul apariției în lume a unei ființe
încearcă să salveze animalul, ciopârțesc sub
ochii acelora vițelul, este o operație necesară,
crudă, în acest timp lumea se maturizează și
capătă altă dimensiune…
Daradici povestește: „După aproape o
jumătate de ceas de agonie și chin, cei doi au
declarat că, dacă voiau să salveze vaca, vițelul
trebuia tăiat în bucăți, doar astfel putând fi scos
din pântecul mamei. Când au reușit să taie prima
bucată, un picior din spate, Joiana a scos un
muget dureros, lovind din nou cu copitele și
smucindu-și capul dintr-o parte în alta” (Poetul,
vaca bunicii și bucla timpului, pp. 131-132).
Sunt câteva exemple din milioanele de
exemple care ne marchează existența, Ladislau
Daradici s-a străduit să le dea consistență,
considerând că viața este un dar, pendulând între
frumusețe și suferință.
Proza scurtă are o tușă de naivitate impusă,
povestirile ar putea fi destinate și tinerilor
flămânzi de viață. Este o falsă aparență, ele
captează cititorul și-l duce spre adâncuri, solicitându-i fantezia și capacitatea de înțelegere a
lumii nevăzute care ne învăluie. Epica este la îndemână, simbolul se cere a fi căutat cu pasiune.
Domeniul abordat de scriitor este unul mult mai complex, finalul lecturii aduce satisfacții
spirituale evidente.
Prin acest gen de literatură, Ladislau Daradici este o voce aparte, el s-a aventurat într-o zonă
a mirajului, cu riscurile asumate, pendulând între realitate, vis și viziune. Realizarea se impune a
fi marcată ca o reușită, cele treizeci și trei de povestiri închid cercul unei existențe posibile, cu
atât mai mult cu cât ele sunt dedicate soției și copiilor care l-au sprijinit, fiindu-i aproape prin
empatie…

Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 84