Page 85 - vl_55-

Scriitori hunedoreni

dincolo de marea trecere, oamenii ar putea reveni cumva în această existență, pe de altă parte aici
se observă semne, umbre care se preling din zona eternității. Cititorul descoperă faptul că fiecare
individ contează în marea economie a istoriei, că are valoare, și dispariția acestuia, boala,
refuzul, toate contează în balanța timpului. Personajele depășesc criza inerentă vieții, apare
planul spiritual în care ele glisează pentru o salvare năzuită. Evident, nu se revoltă, acceptă
soluțiile oferite de viață ca pe un dat, dar se cabrează împotriva realității imediate, absurde și
lipsite de perspectivă.
Povestirile sunt dinamice la nivel spiritual, sunt teme care se impun: trenul care se mișcă
spre o destinație miraculoasă, există mai multe lumi posibile în care murim, ori un netimp
pierdut. Oamenii nu pot uita, în sufletul fiecăruia există o taină, mintea și sufletul negociază
eternitatea. De remarcat importanța pâinii de fiecare zi, paradisul nevăzut de lângă noi, locuit de
cerbi sau alte animale alese. Se formează o buclă a timpului pe plaja povestirilor adevărate,
există o foame reală după visul nostru cel de toate zilele, până la urmă toate povestirile nu ne mai
aparțin, ele se topesc în memoria vremurilor trăite simplu, direct.
Reținem misterul scrisului: „Am scris până în zori, aproape mulțumit de lucrul meu;
scriind, ai senzația că îți trăiești mai cu intensitate viața… aproape reușind să te amăgești că nu o
faci în zadar… Știu că mai degrabă e o iluzie, însă nu eu am fost cel care a ales această cale,
practic eu fiind cel ales. E drept că scrisul e departe de a te face fericit, dar faptul că devii robul
propriilor tale plăsmuiri, identificându-te cu personajele tale, îți provoacă un gen de
efervescență spirituală, umplându-ți cât de cât golul amețitor și amenințător din suflet” (Toate
aceste povestiri triste care nu ne aparțin, p.167).
Fiecare narațiune are mai multe paliere, de obicei trei-patru, realitatea și imaginația se
împletesc, unele dintre acestea devenind poeme în proză, exprimând starea de ansamblu a
existenței. Miracolul existenței se brodează pe evenimentele culturale ale generației legate de
Led Zeppelin, Genesis, Pink Floyd, Deep Purple, formații de muzică cu pasaje importante în
ecuația epocii. De asemenea, scrierile unor autori importanți precum Borges, Marquez, Casares
sau Cortasar, cu mesajul lor simbolic și puternic, lasă urme în starea personajelor din prozele lui
Daradici și aduc acțiunea la un punct suprarealist prin sugestie și tipar.
Daradici mărturisește că aceste proze scurte au constituit experiențe intense, născute pe
durata unor călătorii, în vis, în stări de criză spirituală, în faliile dintre anii frumoși ai vieții, dar
care trebuiau transmise: „Și dacă în destinul meu au existat răstimpuri care m-au îndepărtat
(dureros) de mine însumi, mărturisesc că aceste povestiri m-au adus pe propriul făgaș,
apropiindu-mă de propria-mi existență…” (Prolog, p. 6).
Prozatorul, cu pasiune pentru poezie, are capacitatea de a povesti, fraza curge firesc,
cuvintele se leagă, unele texte sunt poeme epice. Fiecare poveste ar putea sta la baza unui roman,
dacă el ar lăsa personajele să vorbească, paginile s-ar aduna și ar forma marea narațiune. Există
și o umbră peste aceste istorisiri, intenționat sau nu, la final apare ceva nelămurit, ceva care ar
putea continua dincolo de cuvinte.
Peisajele sunt simple, fac parte din economia zilelor noastre: pădurea, animalele, apa
capricioasă, plaja pe care se întâmplă multe drame nespuse, orașele care au poduri, multe poduri,
casele simple de la țară sau localități văzute prin parbrizul autoturismului, ca într-o călătorie prin
Calea Lactee…
Un tren regal cu multe chipuri, neclare, indivizii se aseamănă între ei, toți semănau cu cel
care povestește, în timp ce stă în halta de la capătul lumii. O mătușă moare stupid, lovită de o

Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 83