Page 6 - Vox Libri Nr.73/2024

Dialogul ideilor

La această nedorită istorie contribuim din nefericire și noi, românii. Doar înșiruirea
laconică a tuturor agresiunilor împotriva cuvântului scris ar putea ușor umple câteva tomuri
consistente, căci am cunoscut mai multe perioade de cenzură, de ardere publică a cărților, de
interzicere a unor titluri și autori, de topire a unor tiraje, de confiscări, de retragere a unor anumite
cărți din biblioteci și librării.
Un singur exemplu din lungul șir al actelor samavolnice autohtone: confiscarea de către
comuniști a bibliotecii lui Eugen Lovinescu, relatată sfâșietor în epistola din 2 dec. 1949 de către
Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu fiicei sale Monica, în volumul intitulat: „Scrisori către Monica”.
Iată un scurt fragment edificator: „Draga mea, scumpa mea dragă, așa de mult aș fi vrut să-ți ascund
cele ce urmează, dar ne-am jurat amândouă, când ai plecat, să nu ne ascundem nimic. (...) Sâmbătă
dimineață, la opt fără un sfert, sună la ușă (...) doi domni și un milițian. Am venit să confiscăm,
confiscăm tot. (...) Inutil să te aperi de brutalitatea lor agresivă, tăioasă. La capătul puterilor,
înghițindu-mi lacrimile și indignarea, îi urmam peste tot, vlăguită, umilită, revoltată. Nu voiau să
mă lase să mă îmbrac. Eram în halat, cu picioarele goale în papuci. Le-am spus: „Trebuie să mă
îmbrac”. „ Nu, nu-i nevoie, rămâneți așa”. „N-am obiceiul să primesc străini, bărbați, ca și cum ar fi
din familie.” Atunci s-au postat în ușa dintre dormitor și sufragerie; și, cum ultimele zece scrisori de
la tine erau în dulapul dinspre baie, mi le-am strecurat repede între cordon și chilot; pe urmă foarte
calmă, m-am îmbrăcat și m-am pieptănat repede și m-am întors în birou: radioul, măsuța, biroul,
nimic n-a scăpat, totul a fost inventariat. (...) Îți dai seama: cinci camioane cu cărți în fața casei;
studenții care treceau pe acolo, ieșind de la Universitate – am auzit că erau persoane care plângeau -
șopteau: Confiscare ... biblioteca lui Lovinescu.” Care a fost epilogul acestei descinderi brutale a
Securității române? Curând după confiscare, miile de volume ale bibliotecii Lovinescu au fost
incendiate din ordinul aceleiași odioase instituții comuniste.
Înainte însă de a ne arde și batjocori noi înșine cărțile laice, au avut parte de prigoană cărțile
noastre sfinte. Neistovitele invazii ale cotropitorilor turci și tătari din veacurile al XV-lea, al XVI-
lea și al XVII-lea au adus pârjolul nu doar în cetățile de scaun ori în cătunele îndepărtate ale
Moldovei și Valahiei, ci și în raiul liniștit al mănăstirilor. Despre câte evangheliare, psaltiri,
octoihuri ori molitvenice ale cultului ortodox nu aflăm de la cronicari că au fost arse, profanate în
timpul invaziilor păgâne! Și câți credincioși nu au pierit atunci cu ele în brațe, încercând să le
salveze din mânăstirile incendiate...
Chiar așa: de unde atâta furie împotriva celor așternute cândva pe papirus, pe tăblițe de lut,
pe pergament, iar mai de curând pe hârtia manuscrisă ori tipărită? Cine se teme de înscrisuri și din ce
pricini? Ce anume spun aceste scrieri ca să înfurie până la turbare împărații și papii, regii și
viceregii, bigoții și sectanții, legionarii, bolșevicii, comuniștii, securiștii? Trebuie că ele dezvăluie
ceva teribil și într-o manieră anume, încât dinții efemerilor mai mari ai lumii încep a clănțăni de
frică. Frica de adevărul bunului simț și de fireasca libertate (a persoanei, a exprimării opiniei
personale, a asocierii cu ceilalți) – asta i-a îngrozit pe tiranii și dictatorii tuturor veacurilor. Cât
despre curajul de a spune lucrurilor pe nume, pe care l-au dovedit în cărțile și cercetările lor acei
bravi cărturari umaniști, oameni de știință, poeți, prozatori și dramaturgi, izbitura lui chiar i-a
descumpănit până la neputință sau la crimă pe jalnicii potentați ce au jalonat odios istoria.
Lunga epopee a confruntării dintre autoritatea abuzivă și spiritul liber al autorilor cărților
curajoase ale lumii adaugă noi episoade și în stricta noastră contemporaneitate. Un singur exemplu
din prea numeroasele și nedoritele atentate la libertatea de exprimare îl constituie editarea cărții

Vox Libri, Nr. 4 (73) - 2024 4