Page 83 - Vox Libri Nr.73/2024

Atelier de creatie
,

18
Atena, ascultând cursurile unui platonician pe nume Pamphilos . Cel care însă îi va deschide
orizontul cunoașterii către o filozofie dialectic - materială va fi Nausiphanes. Acesta era filosof
atomist care l-a introdus în cunoașterea propusă de Democrit. Colonii atenieni din Samos sunt
expulzați de populația tradițională a insulei și din acest motiv Epicur se îndreaptă spre Colofon și
de acolo spre Mytilene și Lampsacos. Este posibil ca în această „fugă” să se fi cristalizat imaginea sa
asupra lumii și rosturilor ei și aceasta pentru că timp de cinci ani predă în cele două cetăți având
astfel posibilitatea dialogului și criticii, asumării și adâncirii unei mari părți din gândirea sa ajunsă
19
la noi . Abia în 306-307 revine la Atena și pune bazele Grădinii. La 306 fusese alungat din cetatea
Atenei de Demetrios din Phaleron, om de stat și filosof peripatetician, care guvernase 10 ani cetatea
ca reprezentant al regelui macedonean Casandros. Cu prețul a 80 de mine (8000 de drahme, pe când
un muncitor era plăti cu o drahmă pe zi) Epicur își cumpără o casă înconjurată de o grădină nu foarte
mare, situată totuși în afara zidurilor cetății, nu foarte departe de academia platoniciană. Aici va
pune bazele celei de a treia școli de filosofie ateniană după Academia lui Platon și Liceul lui
Aristotel care va fi cunoscută sub numele de Kepos/ Grădina. Principul său de bază – Trăiește
ascuns!- va constitui fundamentul discreției sale în plan social și evidențiind cum prietenia (între ei
epicureicii se numeau „prieteni”) aduce laolaltă iubitorii de filosofie. Va preda, va coresponda și va
deschide un orizont nou cunoașterii.
Moare în anul al doilea al celei de-a 270-a Olimpiade, adică în 270 î. Hr. era la capătul a 14
zile de suferințe cumplite cauzate de o piatră la vezica urinară și de dizenterie. Moartea sa,
asemenea morții lui Socrate, a rămas consemnată drept exemplară pentru sfârșitul unui filosof
autentic: într-o scrisoare trimisă unui anume Idomeus, în chiar ziua morții sale, Epicur declara că
„trăiește fericita și în același timp ultima zi a vieții sale” și că durerile teribile ale bolii sunt
compensate de „bucuria sufletească legată de amintirea discuțiilor filozofice avute de noi în
20
trecut” .
Ca autor a fost deosebit de fecund. Diogene Laertios îi pune în seamă în biografia sa de
scriitor aproape 300 de suluri. Dintre acestea ajung la noi trei scrisori - Către Menoiceus, Către
Herodotus și Către Pythocles, o culegere de maxime - Maxime fundamentale – și o alta – Sentințe
Vaticane. Sunt recuperate și o serie de fragmente, unele scoase din papirusurile de la Herculaneum
(Peri Physeos).
Prima cercetare amplă pe seama sa - fragmente directe și mărturii indirecte - este realizată
21
de H. Usener cu volumul Epicurea . Papirusurile din biblioteca din Herculaneum sunt publicate în
22
ediția lui G. Arrighetti . O serie dintre urmașii lui Epicur - Metrodor, Hermachos, Colotes și
23
Plystratos - au fost propuși lecturii de către Margherita Isnardi Parente .
Din bibliografia românească reținem și analiza propusă de către Anton Dumitriu în Istoria
Logicii (București, vol. 1, 1993). În ce privește analiza vieții și operei sale dispunem de o serie de

18. Diogene Laertios, X. 14.
19. Nu era lucru neobișnuit o astfel de „evadare” dintr-u loc într-altul a filosofilor. Aristotel, în anul morți lui Alexandru
Macedon, se refugiază cu Liceul său (înființat la 335 î.d.Hr) la Chalcis iar după moartea sa Teofrast va conduce acolo o
școală peripatetică.
20. Epicur și epicureismul antic, ed.cit., pp. 16-17.
21. H. Usener, Epicurea, Leipzig, 1887. Traducerea ei în 1969 la Padova de Lidia Massa Positano a propus școlii
europene de filosofie o abordare intratextuală de mare calitate.
22. G. Arrighetti, Epicuro, Opere, Torino, 2 ediții, 960-1973.
23. Margherita Isnardi Parente, Opere di Epicuro, Utet, Torino, 1974.
Vox Libri, Nr. 4 (73) - 2024 81