Page 57 - VoxLibri_72_2024

Atelier de creatie
,

Originile limbii române literare sunt legate de activitatea de tipograf a lui Coresi și a
colaboratorilor acestuia. Pornind de la textele rotacizante din nordul Ardealului, a căror limbă o
supune unei serii de modificări în sensul adaptării lor la graiul vorbit în sudul Ardealului și
nordul Munteniei, diaconul Coresi contribuie la impunerea acestui grai la baza limbii române
literare.
Mitropolitul Ardealului, Simeon Ștefan, contemporan cu Varlaam, a fost cel dintâi
cărturar român preocupat de necesitatea creării limbii literare unice. Activitatea lui Simion
Ștefan este legată de tipărirea la Bălgrad (Alba Iulia) a Noului Testament (1648) și a Psaltirei
(1651). Prin străduința ca textul traducerii să fie cât mai accesibil românilor de pretutindeni și
prin părerile referitoare la problemele limbii din prefața către cititori, Simion Ștefan se situează,
în cultura română, printre promotorii preocupărilor de cultivare a limbii.
Mitropolitul Moldovei, Varlaam , a desfășurat la rândul său o valoroasă activitate pe
tărâm cultural, fiind un harnic traducător sau recurgând la compilații personale: Cazaniia
(Cartea romînească de învățătură), Iași, 1643.
Mitropolitul Dosoftei, contemporan cu Miron Costin, fecund traducător al cărților
religioase, aduce o contribuție valoroasă la consacrarea limbii române ca limbă a cultului
religios în Moldova. El are meritul de a fi impus limba română în biserică și de a fi lărgit sfera
vocabularului ei prin numeroase împrumuturi, alteori prin creații lexicale proprii. Prin
traducerea Psaltirii în versuri (1673), Dosoftei poate fi considerat întemeietorul poeziei
românești culte.
Mitropolitul Antim Ivireanul este considerat ctitorul limbii liturgice românești și
creatorul stilului retoric la noi. Desăvârșește complexa acțiune începută de Varlaam și Dosoftei,
transpunând în românește, cu un remarcabil simț al nuanțelor, cele mai însemnate cărți de ritual.
Activitatea lui Antim este continuată de episcopii Râmnicului, Damaschin, Chesarie și
Filaret.
Alături de literatura religioasă, cărţile populare (Alexandria, Esopia, Halima etc.),
cu o largă circulaţie, ca şi primele legiuiri laice oficiale (Pravila lui Vasile Lupu, Pravila lui
Matei Basarab), au avut un rol important în dezvoltarea limbii române literare.
Cronicarii moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce) și cei munteni
(stolnicul Constantin Cantacuzino și Radu Popescu) rup cu tradiția textelor religioase și
valorifică limba vorbită, îmbogățind astfel posibilitățile de exprimare prin împrumuturi savante
din alte limbi și realizând implicit remarcabile progrese în arta compoziției literare.
Dimitrie Cantemir, autor erudit, a abordat domenii de cercetare dintre cele mai
variate, fiind socotit primul nostru istoric și învățat de talie europeană. Are meritul de a fi dat
literaturii românești primul roman alegoric (Istoria ieroglifică) și de a fi încercat să creeze o
terminologie științifică românească.
Epoca modernă cuprinde momentul Școala Ardeleană, ai cărei reprezentanți
(Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Ion Budai-Deleanu și Petru Maior) au avut ca obiectiv
principal demonstrarea originii latine a limbii române și continuitatea noastră în Dacia.
Preocuparea pentru studierea și cultivarea limbii române literare este firească, în aceste condiții.
Prin reforma limbii literare propuse de aceștia (elaborarea de gramatici, crearea unui sistem
ortografic pe baza principiului etimologic și întocmirea de dicționare științifice ale limbii
române) au contribuit la formularea unor deziderate ale normării și modernizării limbii literare.
Ei au militat nu doar pentru crearea unei limbi bogate și nuanțate, ci și pentru o limbă unitară,

Vox Libri, Nr. 3 (72) - 2024 55