Page 68 - Drumul_socialismului_1985_10
P. 68
Păci 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 690 • MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 1985
a Republicii Socialiste liniat angajamentul lor faţă ■ PRETORIA. - Frontul COOPERATIVA „MUREŞUL * DEVA
1
România, aflat la Beijing de rezoluţiile reuniunilor a- Democratic Unit (U.D.F.)
intr-o vizită pentru schimb rabe la nive| înalt şi pia din Republica Sud-Africa-
de experienţă şi cooperare nul de pace adoptat la Fez nă - largă organizaţie an- ÎNCADREAZĂ URGENT
in domeniul financiar-ban- pentru realizarea unei păci’ tiapartheid, reunind în rin-,
■ NAŢIONilc Ui'JIIE. - car. Au fost abordate as drepte şi cuprinzătoare in durile sale peste 700 de • un zugrav-vopsilor de întreţinere.
la sesiunea jubiliară a A- pecte ale relaţiilor econo Orientul Mijlociu, în ca grupări şi mişcări împotri
dunării Generale a O.N.U., mice româno-chineze, evi- drul unei conferinţe inter va discriminării rasiale — a Informaţii suplimentare la biroul personal al
poziţia R o m â n i e i , denţiindu-se măsurile care naţionale sub auspiciile cerut oficial regimului mi cooperativei.
p r e ş e d i n t e l u i Nicolae se impun în lumina înţele O.N.U. şi la care să par noritar rasist de la Preto
Ceauşescu cu privire la a gerilor şi hotărîrilor reali ria să-şi retragă trupele şi
40-a aniversare a O.N.U., zate cu prilejul recentei vi ticipe toate părţile impli forţele de poliţie din ora
prezentată de Manea Mă- zite oficiale de prietenie cate. Totodată, cele două şele rezervate populaţiei de
nescu, vicepreşedinte al în China a tovarăşului părţi au respins reglemen culoare, să pună capăt ANUNŢ IMPORTANT !
Consiliului de Stat, a fost Nicolae Ceauşescu, secre tările parţiale sau unilate stării de urgenţă şi să li
primită cu deosebit interes. tar generai al Partidului rale cu Israelul, ou discu bereze toţi deţinuţii politici, Direcţia judeţeană de poştă şi telecomuni
A reţinut in mod deosebit Comunist Român, preşedin tat probleme bilaterale şi relatează „The South Afri
atenţia cercurilor diploma tele Republicii Socialiste au hotărît să organizeze can Sunday Star", publica caţii Hunedoara-Deva aduce la cunoştinţă abo
tice şi de presă, prin ca România, împreună cu to noi întîlniri şi să reia dia ţie care apare în R.S.A. naţilor la serviciul telefonic că instalarea şi fo
racterul său eminamente varăşa Elena Ceauşescu, în logul constructiv atît la ■ MONTEVIDEO. - Di-
constructiv şi de strictă ac vederea amplificării cola Damasc -cit şi la Amman. ficultâţile cu care se con losirea de aparataj telefonic (telefoane supli
tualitate, apelul preşedin borării bilaterale economi fruntă ţările în curs de mentare la postul principal, chei comutatoare,
telui României adresat şe ce şi financiar-bancare. ■ AMMAN. - Guverne dezvoltare, în particular cele
filor de stat şi de guvern ■ RIAD. - La Riad s-a le Kuweitului, Irakului, Ior din America Latină, sînt sonerii suplimentare, prize telefonice etc.) fără
de la înalta tribună a încheiat cea de-a doua daniei, Emiratelor Arabe cauzate în principal de ni aprobarea prealabilă de către aceasta şi fără
O.N.U. în anul celei de-a rundă a convorbirilor ior- Unite, Qatarului şi R.A. Ye. velul ridicat al dobinzilor
40-a aniversări a organiza daniano-siriene la care au men au confirmat aplicarea — a declarat, intr-un inter a achita taxele de instalare şi abonament lunar
ţiei mondiale de a-şi uni participat primul ministru hotărîrii Ligii ţărilor arabe viu acordat ziarului uru- sînt interzise !
cu toţii eforturile pentru a al Siriei, Abdel Rauf Al- din 1965 privind drepturile guaean „E| Dia“, Franco
bara calea unui război Kassem, şi primul ntinistru palestinienilor care trăiesc Modigliani, laureat al Pre Deţinătorii de aparataj telefonic în condi
mondial, a unei cătastrofe al Iordaniei, Zeid Rifai, des în ţările arabe, informează miului Nobel pentru eco ţiile menţionate mai sus sînt rugaţi să se pre
nucleare, de a conlucra agenţia Petra, citind o de nomie. El a arătat că re-
activ în interesul colaboră făşurate sub egida unui claraţie a iui Mohammed eşalonarea plăţilor şi dimi zinte cu cerere la unităţile P.T.T.R. pentru lua
Comitet de reconciliere al
rii şi păcii, al. libertăţii şi Ligii Arabe. Al Fahr, consilier al secre nuarea dobinzilor reprezin rea în evidenţă şi plata taxelor legale prevă
independenţei tuturor na tarului general al Ligii A- tă factori importanţi în so
ţiunilor. într-o declaraţie dată luţionarea problemei dato zute.
publicităţii după încheierea rabe. riei externe cu care se con
B| BEIJING. - Clien Mu- convorbirilor, prinţul moşte O delegaţie a Ligii Ara fruntă aceste stote. De asemenea, în cazul mutării la altă adresă
hua, consilier de stat, pre nitor şi prim-vicepremierul be, condusă de Mohammed sau în altă localitate, deces al titularului de te
şedintele Băncii Poporului Ara^biei Saudite, Abduflah a| Fahr, efectuează în pre î i lefon sau divorţ, cei care folosesc în continuare
a R.P. Chineze, s-a întîlnit Ibn Abdul Aziz, care a pre zent o vizită în ţări arabe
cu Florea Dumitrescu, gu zidat discuţiile, a relevat pentru studierea aplicării postul telefonic vor prezenta de urgenţă cerere
vernatorul Băncii Naţionale că cele două părţi qu sub acestei hotărîri. la unităţile P.T.T.R. pentru reglementarea situa
ţiei.
Cu ocazia controalelor ce se vor efectua de
către organele D.J.P.Tc., la domiciliul abonaţi
IUI lor, la depistarea neregulilor mai sus menţiona
de
spiritul
Ucinaicuuii
de
Azi, în prima manşă plină sportivitate meci care mare te, se vor aplica prevederile H.C.M. 2487/1969,
în
s-a
respectiv amenzi, despăgubiri civile şi desfiinţa
acest
desfăşurat
de
E^UDLIBi. a turului doi al «mimi măsură meritul cuplului de arbitri rea instalaţiilor folosite ilegal.
în
luptă,
bună
fiind
al
cupelor europene
internaţionali
din
şi
Nicolae Iancu format Ghcorghc
la fotbal Mihalaşcu (Buzău), .cit şi al
Astăzi se'desfăşoară me METALUL HUNEDOARA sportivilor şi spectatorilor.
ciurile primei manşe a tu — ELECTROMURES MIRCEA DIACONU
rului doi al cupelor euro programează multe meciuri TG. MUREŞ. 29—25 (14—11) COOPERATIVA DE PRODUCŢIE,
echilibrate: Real Madrid
pene la fotbal, fază ă com — Cernomoreţ Odcsa ; Sin tem cu toţii de acord că C.S.S. DEVA — ACHIZIŢII SI DESFACEREA MĂRFURILOR
petiţiilor la care sînt pre P.S.V. Eindhoven — Dnopr la pomul lăudat nu e bine să C.S.S. CARACAL T U R D A Ş
Cum
zente şi două echipe româ Dnepropctrovsk ; Sparta te duci cu sacul. regula, însă 15—20 (5—6)
toi
excepţiile
întăresc
neşti. în „Cupa campioni? Rotterdam — Borussia aşa spectacolul handbalistic pe Cu etapa de duminică s-au
ilor europeni", Steaua Bucu Moencbengladbach: A. C. care l-au oferit duminică di încheiat in trecerile turului FABRICA DE CĂRĂMIDĂ PRICAZ
reşti va întîlni, în depla Milân — Lokomotive Leip- vizionarele B Metalul Hune Campionatului republican de
doara şi Elcctromureş Tg. Mu
pentru
sare, formaţia Honved Bu zig; F.C. Koln — Bohe- reş a răspuns pe deplin aş handbal o vacanţă junioare I I î n c a d r e a z ă
Urmează
care pen
specta
sutelor
teptărilor
de
dapesta, iar Universitatea mians Praga; Lokomotiv tori prezenţi la meci şi... anti tru dcvencc va. fi încărcată
mai
se
Gria io va primeşte! pe teren Sofia -— Neuchatel Xamax cipărilor din precedenta cro deoarece pentru’ va munci echipei • gestionar pentru magazinul Fabrica de
mult
salvarea
propriu, replica echipei Di- şi Partizan Belgrad — F.C. nică. din zona primejdioasă a retro cărămidă Pricaz, în conformitate cu
lyictalul
Deci,
nairio Kiev. în „Cupa cu Nantes. izbutit şi cea Hunedoara a gradării.
de-a
cincca
pele"". victorie consecutivă î Punctele C.S.Ş. Deva a jucat o primă prevederile legilor 22/1969, 12/1971
cîştigatc duminică sînt cu atît repriză într-o manieră de di
Dintre celelalte partide mai preţioase cu cit ele au vizionară A, cu pase legate, şi 57/1974, republicată.
se remarcă, în ' „C.C.E." i fost adjudecate în faţa uneia cu şuturi la poartă, cu go
frumoase
luri
mai
unul
Verona — Juvcntus Torino. Posturile- noastre de ra dintre cele mai bine cotate altul. Dar a fost doar o re ca
Bavern Miinchen — Aus dio vor transmite integral, echipe din seric — o forma priză. Dacă Ia pauză se în niversării a 60 de ani si a
robustă,
bine
jucători
cu
ţie
pe programul 1, întîlnirile trezărea o victorie deveană,
tria Vicna şi F.C. Barce formaţiilor româneşti, de pregătiţi fizic şi tehnic (im finalul a adus ciştig de cau m>ca pensionării. (4336)
•
părinţii
FRATELE
Adrian,
lona — F.C. Porto, în timp la ora 15,00 (meciul Uni presionantă prestaţia „şesaru- ză oaspetclor. Liderul seriei a Cornel şi Sabina îi urează din
lui“ tirgumureşam, Odcin.v Vai-
ce în „Cupa cupelor", ală versitatea Craiova — Di- da), cu o mare ambiţie şi învins la Deva şi şi-a conso p u b / id ta te toată inima dragei lor Elvira
lidat poziţia în clasament.
turi de partida Universita namo Kiev) şi 10,00 (par putere de luptă. valoarea adversa Nu am văzut dezamăgire Marincscu 18 cu ani ocazia aniver
Cunoscînd
a
multă
sănăta
sării
tea Craiova — Dinamo tida Honved Budapesta — rilor, jucătorii hunedoreni au mai mare în rîndul handba te, fericire, împlinirea tuturor
Kiev, un alt cap de afiş Steaua Bucureşti). început jocul cu multă pru listelor din Deva pînă acum. VINZĂRI dorinţelor, alături de cei dragi. (4275)
denţă, cu trac am puica spu
După un joc frumos, în care
este Benfica Lisabona — ne, ceea ce s-a materializat au fost vioara întîi, să pierzi
Sampdoria. „Cupa U.E.F.A. 11 (Agerpres) şi pe tabela de marcaj, care, trei puncte pe ultima sută de • VIND apartament două
pînă In min. 23 arăta unu metri, este ceva ! > camere, confort 1 (predau COMEMORARE
pină la trei goluri diferenţă „ De altfel, într-o discuţie pur „ contract). Deva, B-dul Bălces-
în favoarea oaspeţilor. Din tată cu antrenorii echipei, am l cu, bloc 3, scara D, etajul I,
CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE FOTBAL acest moment, hunedorenii, pe putut afla că situaţia nu este apartament 4G, sau schimb cu
mîina căpitanului echipei, Ro- chiar rea. Şansele se vor pu similar. (436G) • AST/VZI se împlinesc
SERIA I mulus Berceanu, se dezlăn tea vedea doar după turneul • VIND apartament două doi ani dc la moartea
ţuie. Patru gojuri consecuti de sală de la Deva, din ia camere, cărămidă. Deva, Mi fulgerătoare a celui ce a
Rezultate : Strciul Simeriâ Veche —- Constructorul ve, autor R. Berceanu, coro nuarie, cînd vor veni aici cro 15, bloc 3.9, scara II, eta fost un bun prieten şi
Hunedoara 0—3 ; C.F.R. Petroşani — Avîntul Haţeg borate cu două parade de toate cele care le-au întrecut jul II, apartament 30. Infor coleg dc muncă Prodaii-
portarului
0—2 ; Rapid Simeria Triaj — Minerul Teliuc 1—0; excepţie ale Apostu, îi gazde pe devcnce în deplasare. Şi maţii Abrud, telefon 9G8/5G397, ciuc Ghcorghc.
lor,
Daniel
insta
Noi, colegii cei mai a-
dacă la Vilcca, la Craiova sau | orele 7—15,30. (4373)
Utilajul Petroşani — Preparatorul Petrila 1—5; Voinţa lează pe liandbaliştii de la Tg. Jiu S-a pierdut la dife © VÎND apartament 4 ca propiaţi, îi vom păstra
C.L.F. Ilia — Minerul Ghelari 0—6; Parîngul Lonea — Metalul la cirma jocului. Cu renţe de 3—4 goluri, terenul mere, confort sporit, ultracen o vie amintire. (4324).
Minerul Bărbăteni 3—0; Minerul Aninoasa — Metalul toate eforturile, demne de lau propriu va cîntări în balanţa tral. Deva, b-dul Lenin, bloc
victoriei la turneul de sală.
dă, oaspeţii nu vor reuşi, pînă
Crişcior' 5—0; Măgura Minerul Pui ' — Mi nerul Uri- la sfîrşitul jocului, să se a- Să sperăm că C.S.Ş. Deva G A, scara II, apartament 14,
telefon 20G57, după ora 16.
câni 3—4. propie la mai puţin de trei va dovedi o maturitate depli (4375) DECESE
goluri, eficienţa şuturilor ex nă în retur, cînd vom asista,
C I, A S A M E N T IJ L pediate de Berceanu — 10 go credem noi, la. jocuri mai • VIND sau schimb aparta
luri, Rotar — G, Knuff — 5, bune. cu goluri frumoase si, ment două camere cu apar
tament 4 camere. Deva, B-dul
1. Minerul Ghelari 9 9 0 0 • 35— 2 18 Cornea şi D. Rusii — cile 3 bineînţeles, cit mai multe Dccebal, bloc 22, apartament © FAMILIA indoliată
din
2. Minerul Teliuc 9 7 0 2 30— 5 14 şi A. Ungur 2, consfinţind o puncte aduse GAVREA, deplasare. G7, telefon 13193. (4384) mulţumeşte tuturor ace
victorie
cores
clară,
muncită
(NICOLAE
ab
şi
3. Minerul Aninoasa 9 G 1 2 22— 9 13 solut meritată. pondent). © VIND bicicletă semicursie- lora care prin cuvînt şi
sufe
4. Minerul Uricani 9 5 .! 3 20—12 11 ră nouă. Deva, telefon 28443. faptă s-au alăturat trecc-
pricinuite
de
rinţei
5. Avîntul Haţeg 9 5 1 3 ■ 18—12 11 (4376) reţi în nefiinţă a învă
• VIND maşină de tricotat
G. Preparatorul Petrila 9 3 3 3 22—14 9 Veritas 3G0, sigilată. Hunedoa ţătoarei pensionare
VOICU VIORICA.
. 7. Parîngul Lonea 9 3 3 3 13— 8 9 ÎNTREPRINDEREA PENTRU LIANŢI ra, telefon 12087. (4372) Amintirea ei va rămîne
8. Metalul Crişcior 9 4 1 4 „ 15—23 9 CHIŞCĂDAGA vie în inimile noastre.
9. Utilajul Petroşani 9 3 2 4 17—1G 8 (4383)
10. Constructorul Hunedoara 9 3 2 4 16—17 ' 8 Î N C A D R E A Z Ă : SCHIMB
11. Voinţa C.L.F. Ilia , 8 3 2 3 11—14 8 DE LOCUINŢĂ
12. Rapid Simeria Triaj 9 3 2 4 11—17 8 • şef birou aprovizionare • UN ultim omagiu din
13. Minerul Bărbăteni 8 3 0 5 7—11 G • SCHIMB apartament două partea colegilor dc la bri
14. Măgura Minerul Pui 9 2 2 5 13—25 G • economist sau tehnician principal aprovi camere, sobe gaze, Mediaş, cu gada drumuri şi poduri
similar
sau
garsonieră
Braşov
Î5. C.F.R. Petroşani 9 0 2 7 6—30 2 sau Deva. Telefon 956/22155. Deva, celui ce a fost
1G. Strciul Simeria Veche 9 1 0 8. 4—45 2 zionare (4385) GIIILA IIJLIUS (PILU). (4374)
Etapa viitoare : Constructorul -- Min. Uricani; Mc- @ tehnician principal învăţămînt
talul — Măgura; Min. Bărbăteni - Min. Aninoasa ; ANIVERSĂRI
• UN ultim omagiu celui
Min. Ghelari — Parîngul; Preparatorul - — Voinţ a ; ® artificier sau miner în vederea calificării • FAMILIA urează scumpu ce a fost
Min. Telitlc Utilajul; Avîntul •— Rapid; Strein] S.V. lui lor soţ, tată, socru şi bu GIIILA IULIUS,
—■ C.F.R. ca artificier. nic lanc Ioan un călduros din partea colegilor dc facul
„La mulţi ani !“ cu ocazia a tate ai fiului —„ Cristi. (4379)
COLEGIUL DE REDACŢIE: Sobin Cerbu, Ion Cioclei, Dumitru Gheoneo, Tiberiu Istrate (redacto- şef). Lucia Elena Liciu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct). Nicolae Tircob. | I
REDACŢIA $1 , ADMINISTRAT! A. 2 700 Deva. str. Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoane: 11275, 12157, 11535. Telex-. 72283. TIPARUbi Tipografia Deva, str. 23 August nr. 275.
\
\