Page 14 - ml

Biobibliografie Marcel Lapteș

Despre comuniune şi estetica antropologiei culturale
cu profesorul Marcel Lapteş
Cele dintâi cuvinte pe care le-aş aşeza în rost ar fi
Omul, Opera, Omenia.
Aş ţese apoi în fabuloasa tapiserie slove cu
arhitectură de blazon: spirit, înţelepciune, credinţă,
dăruire, nobleţe, căldură, profunzime, modestie, smerenia
ţăranului rugându-se în biserică, călăuză într-o lume
arhaică prea lesne uitată... tot şi toate ritualică ofrandă
închinată creaţiei şi Creatorului.
Opera şi Omul. Omul şi Opera. Pulsuri
neprihănite de toacă ce alină şi împacă sufletele bunilor noştri din străvechile sate, vetre sacre, unde
comuniunea era un dat, o cutumă, sub semnul căreia generaţiile se închegau în rânduieli ce nu se prăpădeau în
haosul îndoielilor.
Din taina acestei lumi, profesorul nostru, emerit etnolog, etnograf, folclorist şi scriitor, păstrător şi
cruţător al culturii populare din geospaţiul hunedorean şi nu numai, făureşte o autentică frescă a ţăranului
român. Semne identitare se succed sistemic în limpezimi grăitoare, limpezimi ce verticalizează şi te aduc în
starea de trezire în raport cu memoria şi moştenirea, fără de preţ, ale neamului nostru. Afli astfel că suntem
printre cei aleşi. Mare lucrare.
Prin longevitatea şi anvergura de excelenţă, Opera te copleşeşte, aproape te striveşte prin valenţele-i
interdisciplinare, dacă în ea nu s-ar oferi atât de generos cunoaşterea eliberatoare.
Îmbrăţişez cu pertinenţă, în acest context, referinţele prof. univ. dr. Petru Ursache, dar şi pe cele ale
întregii bresle de etnografi, neostoiţi călători şi
cercetători ai patrimoniului antropologic rural, de
odinioară şi de azi.
Pentru truda lor, o largă reverenţă. Mai trebuie
oare adăugat că renumele lor transcede în universalitate?
Omul? Bate la poarta templului credinţei sale şi
vei găsi un vraci iscusit al cuvântului, un spirit liber, cu
un umor subtil şi o sensibilitate cuceritoare, care a alduit
lumea satului cu elixirul nemuririi.
Apoi, dacă ai stăpânită şi înţeleaptă răbdare, vei
fi dăruit cu perfecţiunea rotundului, unde om şi operă
împletesc complementaritatea în plinul omogen al
inteligenţei imanente.
Pentru mine, doar astfel se aşază lucrurile şi
lucrarea.
Să evoc opera vastă şi plină de nuanţe a profesorului Lapteş nu stă în puterile mele şi de altfel ea ne stă
la îndemână, cel mai adesea datorită tot dărniciei Domniei Sale. Mult mai aproape, mai plină de fiorii emoţiei,
îmi este aducerea aminte despre neobositul slujbaş la început de carieră, al condiţiei de dascăl, despre
avatarurile asumate în dăltuirea de direcţii şi concepte în etnologia românească, de creator de expoziţii
tematice şi artă fotografică, de reviste ce se bucură de o cuvenită notorietate – vezi „Mioriţa” –, ori de
priceperea delicată în a deschide cărări urmaşilor şi, prin urmaşi, continuităţii.
Semne, multe semne, greu de cuprins în câteva rânduri, dar, ce ştiu cu certitudine, este povestea ce ne
dezvăluie, filă cu filă, un aristocrat ce şi-a trăit viaţa cu vocaţie, cu ardoare, cu omenie, cu har.
Închei cu recunoştinţa de a fi fost şi eu o sămânţă în mâinile sale, pusă cu drag în ogorul fertil al
etnografiei.
Mulţumesc, domnule profesor!
Lector universitar. dr. Angelica Puşcaş, Universitatea „Babeş – Bolyai”, Facultatea de Geografie

12