Page 9 - ml

Biobibliografie Marcel Lapteș

obiceiuri s-a estompat, pentru că multe dintre ele erau plutitoare, venite din alte părți. Aici se mai păstrează
colindatul cu cerbul sau claca. În Transilvania, factorul religios a fost foarte important în configurația simțirii
țăranului. În fiecare zonă, a fost foarte importantă toleranța religioasă. A dat obiceiurilor un caracter
ceremonial. Toate sunt legate de un calendar religios, dar mai ales de viața sfinților.
Spuneți-mi un obicei care a dispărut de tot din județul Hunedoara?
Nunta, de exemplu, așa cum se făcea ea la țară. A dispărut și claca. E o diferență între clacă și șezătoare.
Prima se făcea la câmp, iar cea de-a doua în locuri mai restrânse. Au mai dispărut niște sezoniere, cum ar fi
strigarea peste sat. Ea nu se mai practică. Ultima dată când s-a făcut a fost prin anul 1990 și ceva. Se făcea la
Roșcani și la Lăpugiu. Acolo erau două cete. Au mai dispărut tradițiile legate de spațiul domestic. Ridicarea
unei construcții se făcea după un anumit ritual. Acum nu s-a mai păstrat nimic.
Dumneavoastră ați fost mai des în mijlocul țăranilor, a celor care cunosc și ar trebui să mai păstreze
obiceiurile. Sunt ei afectați de dispariția tradițiilor?
Este o tristețe imensă. Totul trece pe lângă ei, așa cum trece apa pe lângă penele de gâscă. Eu cred că ei
nu realizează ce se întâmplă. De regulă, cei care au vârste de până la 45 de ani nu mai sunt interesați de tradiții.
Cei mai bătrâni au o anume nostalgie. Totul e un fatalism, un fel de Dacă așa a vrut Dumnezeu. Ne pierdem tot,
domnule, tot. Populația tânără nu realizează ce pierde, iar cei mai bătrâni privesc situația ca pe un fatalism, ca
pe o chestie firească. Nu pot să spun că am simțit că țăranilor le-ar părea rău că își pierd tradițiile.
Ce simțiți, ca etnograf, când mai mergeți pe teren și auziți că un anumit obicei a dispărut?
Simt că ne golim de sentimente, trăim într-o anxietate și nu mai există un mod normal de viață. Spațiul
țărănesc are cea mai mare acuratețe și sensibilitate la români. E un monument românesc și nu trebuie să-l
privim cu nostalgie. Se transformă pentru că așa e normal.
Ceea ce s-a pierdut mai poate fi reînviat?
Nu, numai muzeistic. Eu am un proiect de înființare a unor puncte de etnografie și folclor în fiecare
comună din județ. Prin asta vreau să mai păstrez ce se mai poate păstra. Tradiția populară și-a pierdut misiunea
de a fi liantul și baza culturii noastre naționale. Noi nu putem păstra datinile și obiceiurile decât așezându-le
într-un circuit de valori, într-unul cultural-turistic. Prin aceasta tu cunoști ce e la mine, iar eu ce e la tine. Dar,
pentru asta, îți trebuie o infrastructură. Dar aici e o poveste lungă…
Ce face statul pentru a ajuta la păstrarea și conservarea tradițiilor?
În nebunia și bulversarea asta, pe stat nu-l mai interesează spiritualitatea satelor. Pe stat îl interesează
cum să scoată satul din letargie și să-i dea facilitățile de
existență și, mai puțin, de cultură. Sarcina de păstrare a
obiceiurilor rămâne la instituții adiacente, cum suntem noi,
căminele culturale, direcția de cultură sau la primarii care mai
iubesc tradițiile.
Care este obiceiul dumneavoastră preferat?
Cel mai spectaculos, magnific și care ne reprezintă pe
noi, este cununa grâului. Este un obicei de muncă, la care
participă satul întreg. Apoi, mai este colindatul cu călușerul,
care este magnific, cu foarte multe introspecții. Dar toate
obiceiurile sunt frumoase, pline de sensibilitate și de putere
educativă. Trebuie să știți că, dacă s-a păstrat ceva, a fost
pentru că generațiile tinere au fost educate în acest sens. Copiii
au fost martori ai unor obiceiuri pe care le-au ținut minte.
Care sunt obiceiurile care se vor perpetua și le vom întâlni
în județul Hunedoara și peste 30 de ani?
Este vorba despre obiceiurile fundamentale, folclorice
și religioase. Aici intră colindatul cu toate segmentele lui, cele
legate de Paști, care își vor pierde conținutul laic și vor deveni
ritualuri religioase. Obiceiurile de iarnă au un caracter sacru și
vor rezista, pentru că religia este o etică și o morală
fundamentală la țară. Decalogul este spațiul etico-moral al
țăranului român. El le are ancestral aceste zece porunci.
Oana Bimbirică, Interviu,
în „Replica”, 23-29 august 2007

7