Page 76 - vl_46

motive ornamentale variate.
Pantalonii purtați erau cioarecii groși din pănură albă care, treptat, au fost înlocuiți de nădragi
din pânză albă cumpărată de la boltă (magazinul sătesc).
Peste brâu sunt încinși în diagonală cu primuluri tricolore adaptate într-o epocă de trecut cu
totul necesară pentru afirmarea ideii naționale. La picioare mai poartă vestitele „zdrăncănele”
(zurgălăi din alamă), probabil ca o reminiscență păgână de apărare împotriva spiritelor malefice ce se
opuneau apariției soarelui în noul an prin zgomotul cărora acestea erau alungate. În derularea
obiceiului de colindat există două etape bine conturate, respectate cu sfințenie de ceata de călușeri.
Figurile jocului călușeresc se deprind cu greu, având o mare varietate coregrafică, astfel că
adunați la o anumită gazdă, în lungile seri ale Postului de Crăciun, repetau, sub îndrumarea vătafului,
învățând totodată colindele, cele creștine, dar și cele străvechi cu caracter agrar, sfârșite cu sintagma
,,să fii gazdă sănătoasă/ cum te vedem de voioasă”. Aceasta fiind prima etapă, perioada de pregătire a
cetei mai cuprindea și strategia deplasării la casele gospodarilor. Urma colindatul propriu-zis, a doua
etapă, dansul ritual al călușerilor care se juca numai în prima și în a doua zi de Crăciun. Potrivit
obiceiului vechi, se mergea mai întâi la biserică, pentru binecuvântarea preotului și se cântau primele
colinde în fața altarului, iar jocul călușeresc se încingea în fața bisericii. Lăutarul zicea „Banul
Mărăcine”, melodia emblematică a călușerului și se mergea din casă în casă pe marșul în urma
vătafului, pe chiuituri specifice zonei:
„Frunză verde de cireș,
Călușeri din Mărtinești,
Călușer am fost să fiu,
Dar m-am sculat prea târziu,
Dacă mă sculam mai iute,
Eram călușer de frunte!”
Intrau în casă, urcând treptele mari de piatră, în Casa de Mijloc, special amenajată pentru
călușeri, urmând recitalul ponturilor, adevărate magii coregrafice. Nu era uitată nici Romana cea cu
zece ponturi la Dâncu Mare și Tămășana, caracterizată prin jocul lin și nobil unde bâtele cu panglici
tricolore erau așezate în mijloc pe podea precum razele solare dătătoare de viață.
În ceată funcțiile erau bine definite: exista un cepar, un fel de administrator ce avea grijă de
băutură și mâncarea călușerilor pentru viitorul uspăț (banchetul călușerilor), apoi doi țurcari care
purtau capra, element de decor și manifestare artistică deosebit de importante, jupânii, personaje
pitorești, mascați în diverse costumații, care mai de care mai bizare, cu rolul de a păzi ceata în timpul
jocului și care erau trimiși înainte pentru primirea la gospodari.
Odată terminat ritualul călușerului, ca spectacol, călușerii erau omeniți, cum se zice, cu
plăcinte, vin sau vinars, prin alte locuri cu o pecie (carne) de porc. După atâta forfotă și veselie, casa
rămânea goală, aproape pustie, și pentru a se atenua sentimentul de însingurare călușeii îi consolau pe
gospodari:
„Mulțămim că ne-ați primit
Și că fain ne-ați omenit.
Noi la anu' om veni,
Cu drag om sărbători.”
După ce umblau tot satul, cetele de călușeri, încheind colindatul a doua zi de Crăciun, se
pregăteau pentru uspăț care avea loc a treia zi de sărbători, la cel mai fain gospodar unde se juca și se
petrecea până noaptea târziu, când răsunau o sumedenie de strigături:
„M-a făcut mama la paie,

Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018 74