Page 75 - vl_46

Călușerii Hunedoarei

Motto: „Călușeri din Câmpu' Pâinii
Nu jucarăți ca bătrânii,
Ci jucați călușerește
Cum le place la neveste!”

i vin din Miorița cea fără de sfârșit. Când se pornesc în iureșul jocului, apele își
tulbură firescul, munții își împreunează capetele sure, iar pădurile freamătă. Pentru
Ecă ei sunt permanența noastră, bărbați de cremene blagosloviți de Bunul Dumnezeu
cu virtuțile neamului românesc; puternici și blânzi, muncitori și răbdători în pământul lor
dintotdeauna. Jocul lor reprezintă spectacolul lumii, o sărbătoare continuă a satului țărănesc plin de
taină și lumină în orânduiala sa cosmică, matrice caldă a eternității însăși.
Îmbrăcați în costume de un alb impunător, făcute de mamele lor în lungile ceasuri de
șezătoare, cetele de călușeri pornesc în întâmpinarea Nașterii Domnului nostru Iisus, colindând casele
gospodarilor, urându-le belșug și sănătate întru viitor, rod al pământului mănos. Și astfel, în fiecare an,
asistăm la un tulburător ritual al renașterii vieții, al proslăvirii soarelui dătător de viață și căldură spre
păstrarea a tot ce este veșnic în satul hunedorean.
Obiceiul călușeresc al colindatului se joacă de sute de ani, originea lui se pierde în negura
istoriei. Având un caracter ritualic sincretic, la care participă dansul, muzica, arta populară în
costumație, textul literar, reflectă în planul spiritualității o modalitate complexă a reînvierii naturii, un
cult preistoric de fertilitate în care soarele dătător de viață este personificat în figura Nașterii
Mântuitorului. Călușerul are rădăcini adânci. Acum mai bine de trei sute de ani, Dimitrie Cantemir
consemna jocul văzut de el în Țara de Sus - Moldova -, fiind impresionat de mulțimea de ponturi
(figuri) executate de dansatori (peste o sută), iar Samuil Micu Klein punea călușerul pe seama dansului
preoților antici Salieni dedicat zeului Marte. Există astăzi studii serioase ale unor cercetători care
avansează ideea că acest dans s-ar trage de la înaintașii noștri de la Roma.
La Orăștie se juca prin anii 1860 - 1870, fiind consemnate în fotografiile îngălbenite de vreme
de Asociațiunea ,,Astra”, cu prilejul serbărilor organizate în 1913. Călușerul s-a jucat la Budapesta și
la Viena, fiind pe placul împăratului Franz Josef, iar apoi la Alba Iulia în 1918, la ceasul solemn al
Marii Uniri.
Călușerul transilvănean, mult diferit de călușul oltenesc, manifestat la Rusalii, se joacă în mai
toate vetrele etnofolclorice hunedorene, în zona Orăștie, a Streiului, dar și în Țara Hațegului și cea a
Zarandului (pe arii mai strânse). Dar poate cel mai spectaculos, prin plenitudinea manifestării, se
desfășoară în satele din întreaga zonă a Orăștiei. Voi consemna, în cele ce urmează, călușerul din satele
comunei Mărtinești unde tradiția se păstrează și se transmite din generație în generație cu mult respect
și dăruire, care recent a sărbătorit 115 ani de la prima consemnare a jocului călușeresc în satele
comunei. Feciorii, îmbrăcați românește în minunate costume populare, în albul punctat cu negru, azi,
ca și altădată, poartă cămăși încrețite la poale, cusute cu pui sau cheie la generațiile mai în vârstă și cu
ciocănele la cele mai tinere. Peste acestea se poartă pieptarul înfundat din piele de oaie cu broderii
măiestre, adevărate bijuterii de artă populară, iar mijlocul este încins cu un chimir lat din piele cu

Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018 73