Page 86 - vl_47

Despre Nick, la 99 de ani (!), ironie la adresa istorie şi marilor imperii: „Muri în noapte de
Crăciun, uitându-se după execuţia lui Ceauşescu, strigând triumfător că a murit şi comunismul. A trăit
mult şi controversat toată viaţa, vorba sa era zeflemitoare: <<De-al Dracului trăiesc, ca să le fac contra
duşmanilor mei!>>” (p. 336).
Despre învăţătoarea de la ţară, personaj puternic şi luminos, capabil de mari transformări pentru
sine şi pentru alţii: „Ne place sau nu, românii au evoluat tare greu la ţară, iar acolo, istoria parcă a
încremenit. După ce mă instalasem deja în şcoală, pe uşa ce devenise noaptea patul meu, Baciul
Teodorescu îmi aduse blănuri de oaie şi miel. Simţeam nevoia de dimineaţă, să mă spăl pe faţă într-un
lighean amărât, iar adesea îmi făceam focul cu lemnele ce erau din abundenţă, într-o sobă de tuci, toată
spartă care afuma mereu şi unde îmi încălzeam apă pentru a mă spăla peste tot, adică îmi făceam baie”
(p. 186).
Problema familiei a fost mereu una importantă pentru personajele romanului, o problemă reală,
vremurile afectează mai ales familia: „Din 1983 până în 1989 eu am trăit o viaţă de familie cam de
coşmar, în care eu şi soţia mea nu ne mai iubeam, nu ne stimam şi ne înşelam reciproc, de comun acord,
într-un <<modus vivendi>>, cum ea îmi propusese. Bietul Nick, care locuia atunci ca un chiriaş la
mine în apartament, îmi spunea disperat ca să nu divorţez, că el nu are cu cine se duce, dacă eu nu mai
locuiesc acolo! Tot el îmi zicea zurbagiu: <<Dă în ele până eşti tânăr, nepoate, recuperează tu ce n-am
făcut eu!>>” (p. 389).
La începutul fiecărui capitol autorul a pus un citat profund, menit să marcheze esenţa naraţiunii,
de obicei din S.J. Lec, un scriitor cunoscut pentru umorul său fin şi agresiv. Citatele pun în mişcare
mintea cititorului şi sunt argumentele lui Voicu Lăzăruţ pentru ca viaţa să aibă un twister care să atragă
atenţia, un stil consacrat şi care apare şi în alte cărţi ale sale. De asemenea, el apelează la un discurs al
lui Barack Obama, preşedintele Americii, despre frică: „Sigur că ne este frică, nu văd de ce am ascunde
asta. Şi faptul că o ascundem ne face mai puternici. Nu poate să nu mi se rupă sufletul, când aud că
această frică se împrăștie din ce în ce mai mult. E dureros să ştiu că poporul meu are o asemenea
anxietate şi o asemenea frică. Frica poate provoca nişte reacţii stranii şi neaşteptate” (ultima copertă).
Mereu o chemare a imperiilor: „Am plecat la război ca toţi românii ardeleni, din casele noastre
cele amărâte, cu familii sărace şi cu mulţi copii, în vara-toamna anului 1914 şi am făcut frontul în toate
luptele, pe unde a fost mai greu, lăsând peste tot jertfe de sânge şi multe vieţi de tineri români. Cum a
fost la război? Ca Dracu! Eu am fost încorporat împreună cu alţi 171 de țărani tineri din zona mea de pe
Valea Streiului…” (p.7).
Romancierul se confesează, are o concluzie la cronica de familie: „Trăiesc sinestezia trecerii
timpului, a vieţii, a plăcerii, a bucuriei, a parfumului vieţii, a iubirii cu nepăsare şi cu dorinţă nebună să
trec peste ultimele evenimente ale vieţii mele, chiar frumoase, dorite sau incredibile, cât mai repede,
ca apoi să contracarez firul vieţii şi să plec demn din această lume, pe care însă am iubit-o şi respectat-o
imens şi intens” (p. 316-317).
În umbra fricii, în umbrele istoriei, ne prezintă un romancier care are suflul de a duce povestirea
pe mai multe planuri, cu bucurie, cu deschidere, cu tâlc, punând în lumină dramele oamenilor. Are
nevoie de mai multă răbdare şi atenţie în redarea poveştii pe viitor. De la istoria unei familii la istoria
imperiilor şi mai departe, la istoria care se strecoară pe sub uşă în locul ziarelor tipărite pe hârtia ce
poate arde, care au dispărut în norul de semne din noul anotimp al globalizării.
Constantin STANCU

*Voicu Lăzăruţ, În umbra fricii, roman, 430 pagini, Deva, Editura Gligor Haşa, 2016.

Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 84