Page 82 - vl_47

În ajutorul analizei corecte a formaţiei „loc obişnuit” din cuprinsul enunţului de mai sus
reproducem un text în care este utilizată formaţia „loc comun” similar construită gramatical şi cu
acelaşi înţeles, întrucât se repetă s.n. loc, iar obişnuit şi comun sunt sinonime:
„Iată un loc comun al propagandei comuniste pe care altă dată ne-am fi jenat să-l
reproducem, evident, în forma lui completă: «puterea degradantă a banului».”
(„România literară”, 2011, nr. 49, 1 decembrie, p. 5)
Informaţia transmisă de primul citat este aceea că: subiectul de imn este un „loc”, în sensul de
motiv, de spaţiu (poetic vorbind) comun (= obişnuit ) pentru creaţiile folclorice, cu toate acestea el nu
păstrează, în poezia la care se referă autorul enunţului, nici o notă proprie literaturii populare. La acest
înţeles concură şi remarca făcută în legătură cu subiectul de bocet, ca fiind un motiv familiar literaturii
populare, care păstrează, şi în cazul poeziei numite, toate elementele specifice, mai ales că subiectul de
bocet este un loc comun, prin excelenţă, un gen reprezentativ al literaturii populare. Numai un
specialist poate să-şi dea seama că, de fapt, enunţul transmite o idee eronată, că face o afirmaţie care nu
poate fi argumentată ştiinţific, deoarece imnul nu este o specie proprie literaturii populare, ci culte. Ca
atare, imnul nu este defel, deci deloc (nicidecum) specific literaturii populare, şi, deşi poetul
întrebuinţează ritmul, rima şi atmosfera specifică poeziei populare, această creaţie este populară
numai formal; în conţinut ea este cultă.

*
Scrierea împreună sau separat a lui întru şi cât este condiţionată de sensul pe care îl au şi de funcţia
gramaticală pe care o îndeplinesc aceste cuvinte.
Grafia întrucât este corespunde ideii exprimate în textul:
„Întrucât timp de patru ani nu pledasem, nu rostisem nici un discurs, nu ridicasem
glasul decât pentru a comanda batalionul, este uşor de imaginat cu câtă emoţie m-am
prezentat din nou la bară şi încă într-un asemenea proces.”
(„Magazin istoric”, 1977, nr. 119, noiembrie, p. 46)
În acest caz întru şi cât şi-au pierdut sensurile originare, fapt demonstrabil prin înlocuirea formei
compuse cu conjuncţiile: pentru că, deoarece, fiindcă sau cu locuţiunea conjuncţională din cauză că,
fără ca sensul enunţului să se schimbe. Sensul relaţional unitar recomandă scrierea împreună a celor
două unităţi lexicale. DOOM precizează: „se scriu într-un cuvânt... conjuncţiile compuse ai căror
1
termeni s-au sudat şi nu mai pot fi analizaţi independent: aşadar, deşi, deoarece, fiindcă, întrucât,
precum, vasăzică etc.” (DOOM , 1982, p. XXIV). La fel, DOOM , 2005, p. LXVII.
1
2
Când întru şi cât pot fi înlocuite prin construcţia sinonimă în ce măsură sau (în) măsura în care,
cele două elemente lexicale formează locuţiunea conjuncţională de mod întru cât (prep. întru + adv.
rel. cât), ca în contextul:
„Poetul mai află însă şi prilejul de a se referi la filozofia marelui Platon, care în
dialogul Kratylos, precum se ştie, vorbea de necesitatea potrivirii dintre caracterele
umane şi nume, măcar întru cât priveşte opera lui Homer.”
(Ion Rotaru, Forme ale clasicismului în poezia românească până la Vasile Alecsandri,
Editura Minerva, Bucureşti, 1979, p. 11)
Uneori nu se face distincţie în scris între întru cât şi întrucât, ceea ce duce la înţelegerea greşită a
mesajului, ca în enunţul următor:
„Acelaşi e raportul dintre cunoaşterea şi înţelegerea lumii în general. În adevăr, numai
întrucât cunoaştem lumea simţim nevoia să o înţelegem; şi numai în măsura în care o
cunoaştem, izbutim să ne-o explicăm.”

Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 80