Page 85 - vl_47

Scriitori din judetul Hunedoara
,

Voicu Lăzăruţ nu are un plan al naraţiunii sofisticat, el povesteşte direct, timpul îi este reper.
Iubirea îi este reper. Un personaj bine conturat este Nick Stoicoi, unul de poveste. Scapă de moarte, de
închisoare, de boală, de timp. Nu-şi poate realiza familia. Femeile din viaţa sa, inclusiv soţia, sunt
abandonate uşor. El se descurcă mereu, de frică, de gheara iubirii. Acest personaj merita un roman al
său, povestirea este palpitantă. Secvenţele din America sunt dramatice, par preluate dintr-un film cu
mari gangsteri. Fuga de comunism şi de comunişti este un mod de a evada dintr-o situaţie limită, istoria
îşi arăta ghearele. Nebunia lui, cruzimea, duritatea sunt generate de frică. Îşi câştigă şi-şi pierde
identitatea, este un bogat sărac care sfidează istoria.
Un alt personaj este dascălul de la ţară, de fapt mama povestitorului, Mărioara Lupulesc.
Pasiunea pentru a-i învăţa pe copii minima cultură, patriotismul, igiena, toate ne arată o figură
luminoasă de femeie. O biruitoare pentru că a format oameni. Sunt pagini superbe în care o femeie
tânără se luptă cu dramele istoriei într-un sat părăsit de munte. A găsit oameni sufletişti, oameni
muncitori în satul de munte, oameni uitaţi de algoritmul istoriei. A fost nevoie de multă muncă pentru
a-i civiliza, de a impune igiena personală, obiceiuri sănătoase, orbirea lor a fost o problemă socială.
Dascălul a învins prin pasiune şi curaj. O comunitate la margine de imperiu, trăind ancestral…
Povestea tatălui, Horea Lăzăruţ, este una specială, starea funcţionarului public în comunism,
inspector la fisc, o meserie grea, o meserie care prin natura ei distrugea oameni. Horea a răzbit, viaţa
însă i-a dat mereu lovituri, până şi cei care munceau cinstit s-au trezit sub presiunea legilor inumane
din comunism, a fost bănuit că şi-a făcut averea în mod ilicit.
Voicu Lăzăruţ are darul povestirii. Sincer şi direct, el pune în lumină o istorie a bărbaţilor.
Femeile sunt doar jucării în mâna acestora, doar partenere de iubire. Ele mereu trăiesc o dramă: bătăi,
avorturi, schimbări de parteneri, copii bolnavi, gospodării abandonate, boli care copleşesc, morţi de
îngropat. Bărbatul este preocupat cu ritualurile fricii. Este un deficit de iubire la personajele lui Voicu
Lăzăruţ, mereu ceva scapă individului copleşit de valul înalt al istoriei. Etapele sunt arse aproape
instantaneu, timpul este scurt, viaţa s-a dus…
Sunt unele pagini în roman care nu au dinamism, ele au fost puse ca mărturie. Descrierea
obiceiurilor din satul românesc este plată, personajele nu sunt implicate. Astfel de tablouri fac parte
din monografii, ele sunt necesare acţiunii în sine, dar nu au viaţă. Astfel de tablouri ar fi trebui tratate
altfel. Romanul este inegal, pagini superbe cu bărbaţii în acţiune şi pagini statice, naraţiunea suferă pe
unele locuri, dar atrage prin glisarea planurilor şi prin dramatism.
De remarcat sinceritatea autorului, pasiunea pentru memoria familiei, analiza fricii prin faptele
personajelor, căutarea esenţei, dialogurile puse în scenă cu pasiune, cuvinte rupte din realitate, bucuria
de a transmite enigmele istoriei. Efectul unei vieţi în umbra fricii este boala, medicamentele de la
capătul patului, spovedania, singurătatea, povestea care ridică moralul celui aflat în mandibulele
epocilor. Individul singur în faţa istoriei, cu toate ghilotinele deasupra lui. Sunt lucruri care scapă
omului obişnuit, el se supune vremii, este marele fricos-curajos, paradoxul care macină colectivităţi,
naţiuni.
Energiile oamenilor se declanşează cu tărie datorită războaielor, crimelor care macină societatea
indiferent de continent sau ţară, căutarea drumului spre libertate, cruzimea vieţii şi distanţa dintre viaţă
şi moarte, egală cu lungimea unei arme. Mişcările banilor în societate trasează drumul fricii: dolar,
rublă, leu, marcă, euro. O istorie pe scurt, din banii care au circulat în lume. Planurile se schimbă,
urmează şcoala la stână, drumurile dascălului din munte în munte, drumuri care se întretaie, drumuri
care se pierd. Amintirile dinamizează istoria prin timpurile furate morţii, iubirile sunt şi ele în
paradigma fricii, călătoriile în vremuri mai libere fac viaţa mai spectaculoasă dar frica e mereu
prezentă prin nesiguranţă şi prin lipsa de iubire.

Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 83