Page 83 - vl_47

(P.P. Negulescu, Scrieri inedite, I, Editura Academiei, Bucureşti, 1968, p. 9)
De observat că înlocuind pe întrucât (conj.) cu sinonimele sale, deoarece, fiindcă, din cauză că,
exprimarea capătă o formă nefirească, lipsită de claritate şi că numai înlocuirea lui cu forma omofonă
întrucât, în ce măsură sau în măsura în care (loc. conj.), lucrurile se lămuresc pe deplin, deoarece
sensul acesta corespunde întru totul ideii exprimate în enunţ şi realităţii dialectice din procesul
înţelegerii acesteia în funcţie de dezvoltarea cunoaşterii ei.
Autorul însuşi ne arată cu ce sens a folosit secvenţa lingvistică formată din elementele lexicale
întru şi cât scrise împreună. Pentru a nu se repeta, autorul foloseşte în aceeaşi frază o construcţie
echivalentă semantic cu întru cât, anume, în măsura în care. Dar, după câte se ştie, aceste înţelesuri
sunt exprimate în scris cu elementele lexicale în discuţie separate prin blanc (pauză albă): întru cât.
Corect în enunţ ar fi trebuit să apară această grafie: întrucât!
În acelaşi limbaj filozofic, găsim o situaţie similară:
„Numesc universal un atribut care aparţine oricărui subiect în sine şi întrucât el este
ce este [...].”
(Anton Dumitriu, Istoria logicii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975,
p. 139)
Şi în acest context, sensul pe care autorul a vrut să-1 exprime este: în ce măsură el este ceea ce este;
în măsura în care el este ceea ce este.
Secvenţa lingvistică ortografiată întrucât (deoarece) a redat o idee străină realităţii. O astfel de
confuzie, în textele ştiinţifice, este în detrimentul unei informări corecte. Nu este totuna să se înţeleagă
că două fenomene, procese sau activităţi din diferite domenii de cercetare se află într-un raport de
s t r i c t ă c a u z a l i t a t e sau că raportul de c a u z a l i t a t e este real doar în măsura în care (sau în ce
măsură) acestea îndeplinesc o condiţie dată – distincţie de care nu se ţine seama şi în enunţul:
„Este adevărat numai în parte că motivele liricii lui Al. Philippide – devin acum durata,
moartea, supravieţuirea individului. Toate acestea intră în meditaţiile poetului, dar
numai întrucât sunt materia cea mai profundă a poeziei.”
(„Studii”, 1979, p. 233)
Se înţelege din acest text că durata, moartea, supravieţuirea individului reprezintă subiecte ale
meditaţiei poetului deoarece (întrucât) ele constituie materia cea mai profundă a poeziei. Dar această
afirmaţie este falsă şi este greşit să se folosească în toate situaţiile în care un poet alege aceste lucruri ca
obiect al discursului său poetic, indiferent de valoarea artistică a versurilor. Durata, moartea,
supravieţuirea individului nu sunt poetice în sine, ci numai în ce măsură (în măsura în care), prin
esenţializarea poeziei, acestea capătă valenţe artistice puternic conturate. Deci grafia corectă în
context ar fi fost întru cât!

Dr. Dorin URITESCU

Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 81