Page 52 - vl_48
P. 52
către Mahomed al II-lea Cuceritorul, palatul este organizat ca un adevărat oraș. Dincolo de porțile sale
se află o succesiune de curți și grădini în care se găsesc clădiri dedicate administrației statului, școlii
d i n c a d r u l p a l a t u l u i ,
reședinței sultanului, a
familiei sale și a celor care îi
servesc.
Chiar de la început
privirea mi s-a oprit asupra
unei clădiri frumoase, cu
multe coloane de marmură și
splendide decorațiuni care
cuprinde Divanul (Consiliul
Imperial), Turnul Justiției și
Trezoreria Externă. Dincolo
d e p o r ț i l e a u r i t e a l e
D i v a n u l u i , m i n i ș t r i i
sultanului se întruneau aici
de patru ori pe săptămână,
discutau, ascultau plângeri și
luau decizii drepte și
nepărtinitoare. Membrii
Divanului știau că, dintr-o cameră aflată în Turnul
Justiției, separată de camera Divanului printr-un
grilaj, sultanul îi poate asculta oricând. Ca o
formalitate, marele vizir ducea rezultatul discuțiilor
sultanului în Camera Audiențelor.
Intrarea spre reședința privată a sultanului
se intitulează foarte sugestiv Poarta Fericirii. Am
închis ochii și mi-am imaginat o mulțime de oameni
în fața porții, făcând plecăciuni și aducând omagii
sultanului. Așezat pe tronul său de aur, sultanul e
îmbrăcat în cele mai scumpe mătăsuri, iar pe cap
poartă un turban împodobit cu o agrafă cu pene, din
aur încrustat cu diamante, rubine sau smaralde. Și
cam așa cred că se desfășurau ceremoniile de
încoronare, primirea ambasadorilor, sărbătorile
religioase sau alte festivități.
Pașii ne poartă prin Camera Audiențelor,
Biblioteca Sultanului Ahmet III, dormitoarele
eunucilor albi, dormitoarele soldaților care îl
însoțeau pe sultan în campaniile militare, camerele
private ale sultanului, Pavilionul Cuceritorului,
dormitoarele majordomilor, Școala Palatului și
Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 50