Page 85 - vl_48

subiectele abordate în volumul ,,Idile” Elisabeta Bogățan imaginează teluricul din sine, zbuciumul
viețuirii, dedicarea celor pământești și este remarcabil cum spiritualitatea poetei rezonează la
elemente, obiecte ori fenomene precum timpul, hotarul, pomul, fereastra, pragul, zidul, nisipul, norul,
etc., pe care le percepe ca prezențe specifice imanentului, transpunându-le în viziuni lirice de o
plasticitate organică: ,,nor călător/ cu umbra-ți mă-nvăluie/ răcoare/să-mi dăruie//căci arșițe-n
drumuri/ mă spulberă-n scrumuri// arzânde vântoase/ ascult crescând/ în carne/ și-n oase// nor călător/
cu umbra-ți cuprinde-mă/ de drumuri/ prin scrumuri/ ușor desprinde-mă.” (,,Norul”, p. 44).
Antagonismul dintre elementele primordiale, pământescul și celestul, este prezent prin cele
două fenomene contrarii, cald și rece. Caldul este atribuit pământului, legăturilor dintre oameni,
senzualului, iubirii materne, iar recele spiritualului, solitudinii, beatitudinii cosmice, independent de
percepțiile senzoriale. Între aceste două polarități oscilează candid sufletul poetei:,,strâns mă ții/ prea
strâns mă ții// lutule/ ce bine știi/ căi spre freamăt/ ori tăcere/ spre-nțelesuri prea târzii/ lutule/ de
unde-mi vii/ răcoros ca dimineața/ și-aromind a veri târzii// dar ce-mi pasă/ cât mi-e bine/ să te știu/
lipit de mine/ cald de patimi/ ars de dor…” (,,Lutul”, p. 9).
Autoarea se folosește și de simbolurile cromatice instituite de Kandinski, pentru a exprima
dicotomia cald-rece din simbioza ființei umane, prin contrastul culorilor complementare, albastru, ori
galben: ,,așa/ albastru/ cum mă cuprinzi// parcă/ cerul/ mi-e mai aproape// și parcă susur/ de izvoare/
cântă/ în mine…” (,,Albastrul”, p. 53).
Iubirea nețărmurită pe care o poartă mamei este redată de poetă prin invocarea lutului, a
,,țărnei” ca prezență perpetuă și indisolubilă în viața umană. În miturile străvechi din cultura arhaică
pământul a fost evocat ca simbol al feminității, care hrănește, care adăpostește germenii vieții și a fost
venerat ca elementul matern primordial: ,,…pământul este femeie, în sânul căreia Dumnezeu a pus tot
felul de sămânţă, din care oamenii au putinţa să aleagă pe cele de nevoie lor, pentru hrana zilnică.”
(Tudor Pamfile ,,Mitologie românească”, Bucureşti, Editura Grai şi suflet - Cultura naţională, 2000,
p. 343).
Din acest motiv arhetipal derivă simbolul (lutul, reprezentare a trudei pământești) și mai
departe semnul (hotarul, ca delimitare între universuri), astfel autoarea însumând în opera sa cele trei
etape esențiale ale creației artistice.
În volumul ,,Idile” Elisabeta Bogățan proclamă iubirea maternă ca necesitate imperativă și o
vede de asemenea ca un mal de lut, un liman al izbăvirii la care poate adăsta ori de câte ori puterile
omenești se epuizează în încrâncenata luptă cu atrocitățile vieții: ,,..mal de lut/ numai tu poți să-mi ții
de cald/ tu ai leac pentru durut// căci prin apele/ vederii/ aspre/ sloiuri/ am trecut// și m-am albăstrit/ de
frig/ că abia/ mai pot/ să strig.” (,,Malul”, p. 57).
Există o acută discrepanță între versurile acestea și poemele din volumul ,,Iubirile”. Aici
întâlnim un alt tip de iubire, una rațională, a cugetului, departe de simțuri.
,,Iubirile” este structurată în două părți, prima, cea care dă și titlul cărții, cuprinde 18 poeme
de o rară subtilitate conceptuală, în care abia de la a doua sau a treia lectură răzbat câteva dintre
nuanțele ideatice întrețesute în urzeala versurilor. Poeta nu mai mizează pe rimă ori ritm, ci doar pe
rațiunea trans-subiectivă din zonele neexplorate ale Cuvântului. Mai mult decât cuvintele, fiecare
gând îl raportează la voința Divină: ,,mă înalț cu tăcerea/ pe tăcere/ călcând// înveșmântată-n/ vedere/
ca-n mine însămi// această vedere/ care-mi dezmărginește/ cărările// care-mi potrivește/ răspunsuri
noi/ la întrebările/ zdrențuite de vânt// care luminează/ puterile zăvorâte-n/ cuvânt…” (,,Vederea”,
p. 34).
La finalul fiecărei poezii din prima parte a volumului ,,Iubirile” regăsim expresia evlaviei, a
conștientizării necesare lucidei judecăți, prin care scriitoarea își manifestă dorința supunerii, întru

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 83