Page 83 - vl_48

lui în bășică de porc și să ungea pruncii pe foale (burtă – n.n.) și pe spete ca să fie tari ca piatra și
zdraveni… și-i afumai pe ăi mici cu păr de urs de aveau oarece sperietură” – spunea Ioan Burcuși din
Târsa.

Ziua Ursului, Ziua Crucii

Mulți dintre țăranii noștri cred și astăzi că ursul este antropomorfizat în uriaș datorită marii
sale puteri fizice și posibilității de a se deplasa ca omul, pe două picioare.
Când se năștea un băiat, nu de puține ori, moașa îi punea porecla de Ursu' pentru că „ursul ce
îmblă pe la noi îi zâceam Moșu' Martinu' șî
Urieșu', că vezi, fără păr îi ca uomu', fuge
după tine pe picioare șî de pune laba îți cântă
popa; o fost zâle când moșeam câte un băiat,
de iera așé zdravăn îi dădeam nume Ursu'”,
ne zicea baba Maria Toncea, moașă vestită
din Ursici.
Ziua Ursului a fost asimilată în
comunitatea sătească în 1 august de Ziua
Crucii de vară și a păstrat unele semnificații
mitico-religioase. Și astăzi bătrânele fac
colacul Crucii, mai ales în satele pădurenești,
iar unii bărbați beau vinars îndulcit cu miere
de albine, pentru că, spun aceștia,
majoritatea „stupari”, că e ziua când „se taie
fagurii” și se curăță stupii pentru iarnă.
În această zi nu se lucrează de frica
urșilor și lupilor care pot năvăli la stâne și la
grajduri pentru a le mânca animalele.
În Țara Zarandului, bătrânii mai
numeau ziua și „a vitelor”, când vacile nu se
mulgeau, ci „se slobozeau vițeii să sugă”,
care creșteau, astfel, mari și puternici ca
urșii.
Terminându-se astronomic, vara
„care se prevestește tot la trei luni” – cum
spuneau țăranii, devine simbol al maturității
vieții în gândirea mitico-religioasă a
comunităților sătești anticipând, cu aceleași motive sacre ale tradițiilor și obiceiurilor arhaice, alte
sărbători ale ciclului agrar, acelea ale toamnei și iernii.

Marcel LAPTEȘ

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 81